Partea întâi: În Magadha

Astfel am auzit: Odată Cel Binecuvântat locuia la Rajagaha, pe dealul numit Vârful Vulturilor. În acea vreme regele ținutului Magadha, Ajatasattu, fiul reginei Videhi, dorea să poarte război împotriva celor din neamul Vajji. El vorbea în acest mod: „Pe acești oameni din neamul Vejji, așa de puternici și glorioși cum sunt ei, eu îi voi anihila, îi voi face să piară, îi voi distruge definitiv.”

Și Ajatasattu, regele statului Magadha, s-a adresat primului său ministru, brahmanul Vassakara, spunând: „Haide brahmanule, mergi la Cel Binecuvântat, adu omagii la picioarele lui în numele meu, urează-i sănătate bună, putere, fericire, vigoare și confort, și vorbește-i astfel: «Venerabile Domn, Ajatasattu, regele statului Magadha, dorește să poarte război împotriva celor din neamul Vajji. El a vorbit în acest mod: Pe acești oameni din neamul Vajji, așa de puternici și glorioși cum sunt ei, eu îi voi anihila, îi voi face să piară, îi voi distruge definitiv». Și orice ar răspunde Cel Binecuvântat, să ții bine minte și să mă informezi, pentru că Tathagata nu rostește neadevăruri.”

„Foarte bine, domnule”, răspunse brahmanul Vassakara aprobându-l pe Ajatasattu, regele ținutului Magadha. Și a ordonat să fie pregătite un mare număr de șarete magnifice, s-a urcat el însuși în una din ele și, însoțit de celelalte, s-a îndreptat către Rajagaha, la Vârful Vulturilor. Am mers cu șareta cât s-a putut, apoi a coborât și a mers pe jos către Cel Binecuvântat. După ce a schimbat saluturi curtenitoare și multe vorbe plăcute cu Cel Binecuvântat, el s-a așezat într-o parte și i s-a adresat Celui Binecuvântat astfel: „Venerabile Gotama, Ajatasattu, regele statului Magadha, aduce omagii la picioarele Venerabilului Gotama și îi dorește sănătate bună, putere, fericire, vigoare și confort. El dorește să poarte război împotriva celor din neamul Vajji și a vorbit în acest mod: «Pe acești oameni din neamul Vajji, așa de puternici și glorioși cum sunt ei, eu îi voi anihila, îi voi face să piară, îi voi distruge definitiv.»”.

Condiții pentru bunăstarea unei națiuni

În acel timp Venerabilul Ananda stătea lângă Cel Binecuvântat, răcorindu-l cu evantaiul. Cel Binecuvântat i s-a adresat Venerabilului Ananda astfel: „Ce știi Ananda, au cei din neamul Vajji adunări frecvente și la întâlnirile lor participă multă lume?”

„Am auzit, Venerabile Domn, că așa este.”

„Atât timp cât se întâmplă așa, Ananda, este de așteptat dezvoltarea celor din neamul Vajji, și nu declinul lor.”

„Ce se aude, Ananda, cei din neamul Vajji se adună și se împrăștie în mod pașnic și participă la treburile lor în mod armonios?

„Am auzit, Venerabile Domn, că așa este.”

„Atât timp cât se întâmplă așa, Ananda, este de așteptat dezvoltarea celor din neamul Vajji, și nu declinul lor.”

„Ce se aude, Ananda, cei din neamul Vajji nici nu elaborează noi decrete, nici nu le abolesc pe cele vechi, ci procedează conform străvechilor lor practici și obiceiuri?

„Am auzit, Venerabile Domn, că așa este.”

„Atât timp cât se întâmplă așa, Ananda, este de așteptat dezvoltarea celor din neamul Vajji, și nu declinul lor.”

„Ce știi, Ananda, cei din neamul Vajji își arată respectul, onoarea, stima și venerația față de bătrânii lor și cred că merită să le ia în considerare părerile?”

„Am auzit, Venerabile Domn, că așa este.”

„Atât timp cât se întâmplă așa, Ananda, este de așteptat dezvoltarea celor din neamul Vajji, și nu declinul lor.”

„Ce se aude, Ananda, cei din neamul Vajji se abțin de la răpirea femeilor și a fecioarelor din familiile bune și de la sechestrarea lor?”

„Am auzit, Venerabile Domn, că așa este.”

„Atât timp cât se întâmplă așa, Ananda, este de așteptat dezvoltarea celor din neamul Vajji, și nu declinul lor.”

„Ce se aude, Ananda, cei din neamul Vajji își arată respectul, onoarea, stima și venerația față de altarele lor, și față de cele din oraș, și față de cele din afara lui, și nu le privează de cuvenitele ofrande, așa cum a fost stabilit din vechime?”

„Am auzit, Venerabile Domn, că își venerează altarele și că nu le privează de ofrande.”

„Atât timp cât se întâmplă așa, Ananda, este de așteptat dezvoltarea celor din neamul Vajji, și nu declinul lor.”

Ce știi, Ananda, cei din neamul Vajji îi protejează și îi păzesc în mod corespunzător pe arhați, astfel încât cei care nu au ajuns încă acolo să poată face acest lucru, iar cei care sunt deja acolo să poată trăi în pace?”

„Am auzit, Venerabile Domn, că așa este.”

„Atât timp cât se întâmplă așa, Ananda, este de așteptat dezvoltarea celor din neamul Vajji, și nu declinul lor.”

Iar apoi Cel Binecuvântat a rostit către brahmanul Vassakara aceste cuvinte: „Odată am locuit la Vesali, la templul Sarandada și acolo i-am învățat pe cei din neamul Vajji aceste șapte condiții care conduc la bunăstarea unei națiuni.5 Atât timp cât aceste învățături rezistă printre cei din neamul Vajji, iar ei sunt cunoscuți pentru acest lucru, este de așteptat dezvoltarea și nu declinul lor.”

Imediat brahmanul Vassakara a vorbit astfel către Cel Binecuvântat: „Dacă cei din neamul Vajji, Venerabile Gotama, ar fi fost înzestrați doar cu una sau alta dintre aceste condiții care duc la bunăstare, și atunci ar fi fost de așteptat dezvoltarea și nu declinul lor. Ce să mai spunem despre toate șapte? Într-adevăr, niciun rău nu poate fi făcut celor din neamul Vajji în lupta cu regele din Magadha, Ajatasattu, decât folosind trădarea sau discordia. Acum, Venerabile Gotama, vom pleca, întrucât avem multe de îndeplinit, avem multă treabă de făcut.”

„Faceți după cum credeți că este potrivit, brahmanule”. Iar brahmanul Vassakara, primul ministru din Magadha, fiind de acord cu vorbele Celui Binecuvântat și delectându-se cu ele, s-a ridicat de pe locul lui și a plecat.

Bunăstarea călugărilor

Apoi, curând după plecarea lui Vassakara, Cel Binecuvântat s-a adresat către Venerabilul Ananda astfel: „Du-te acum, Ananda, și adună în sala de audiențe pe toți bhikkhu care trăiesc în jurul orașului Rajagaha.”

„Foarte bine, Venerabile Domn”. Și Venerabilul Ananda a făcut după cum i s-a cerut, iar apoi l-a informat pe Cel Binecuvântat: „Comunitatea călugărilor s-a adunat, Venerabile Domn. Acum Cel Binecuvântat poate face după cum dorește.”

Auzind acestea, Cel Binecuvântat s-a ridicat de la locul său, a mers în sala de audiențe, și-a luat locul stabilit și s-a adresat astfel către bhikkhu adunați acolo: „Călugărilor, vă voi înfățișa șapte condiții care conduc la bunăstare. Ascultați și fiți atenți la ceea ce vă voi spune.”

„Așa să fie, Venerabile Domn.”

„Este de așteptat dezvoltarea comunității călugărilor și nu declinul lor:

atât timp cât ei se adună frecvent și în grupuri numeroase;
când ei se întâlnesc și se împrăștie în mod pașnic și iau parte la treburile comunității în armonie;
cât timp nu stabilesc reguli noi și nu renunță la cele vechi, ci procedează conform codului de pregătire (Vinaya) stabilit;
cât timp arată respect, onoare, stimă și venerație față de călugării mai în vârstă, față de cei mai vechi în comunitate, față de cei mai experimentați, față de părinții și conducătorii comunității Sangha și au încredere că merită ca aceștia să fie ascultați;
atât timp cât ei nu ajung sub puterea lăcomiei care conduce la o nouă devenire;
atât timp cât prețuiesc adâncurile pădurii drept locuințe;
atât timp cât se ancorează în atenție, astfel încât frații virtuoși ai Ordinului care încă nu s-au alăturat să poată face aceasta, iar cei ce au venit deja să poată trăi în liniște.

Atât timp, călugărilor, cât aceste șapte condiții care conduc la bunăstare vor rezista printre bhikkhu, iar călugării vor fi cunoscuți pentru ele, dezvoltarea lor este de așteptat, și nu declinul comunității.”

„Alte șapte condiții care duc la bunăstare vă voi înfățișa acum, călugărilor. Ascultați și fiți atenți la ceea ce vă voi spune.”

„Așa să fie, Venerabile Domn.”

„Este de așteptat dezvoltarea comunității călugărilor și nu declinul lor:

cât timp ei nu sunt încântați, cât nu le face plăcere și nu sunt atrași de diverse activități și treburi lumești, ;
cât timp ei nu sunt încântați, cât nu le face plăcere și nu sunt atrași de vorbăria goală;
cât timp ei nu sunt încântați, cât nu le face plăcere și nu sunt atrași de leneveală și de somn;
cât timp ei nu sunt încântați, cât nu le face plăcere și nu sunt atrași de compania cunoscuților;
cât timp ei nu nutresc sau nu sunt sub influența dorințelor negative;
cât timp nu au prieteni, tovarăși sau însoțitori răi;
cât timp nu se opresc la jumătatea drumului de dragul unor realizări neserioase sau a unor idealuri mărunte.

Atât timp, călugărilor, cât aceste șapte condiții care conduc la bunăstare vor rezista printre bhikkhu, iar călugării vor fi cunoscuți pentru ele, dezvoltarea lor este de așteptat, și nu declinul comunității.”

Șapte Calități Bune

„Alte șapte condiții care duc la bunăstare vă voi înfățișa acum, călugărilor. Ascultați și fiți atenți la ceea ce vă voi spune.”

„Așa să fie, Venerabile Domn.”

„Este de așteptat dezvoltarea comunității călugărilor și nu declinul lor atât timp cât ei au o încredere bazată pe convingere (saddha); cât au rușine morală (hiri) și teama morală de a greși (ottappa); cât timp sunt experți în învățătură, energici și hotărâți, au o atenție susținută și înțelepciune.

Atât timp, călugărilor, cât aceste șapte condiții care conduc la bunăstare vor rezista printre bhikkhu, iar călugării vor fi cunoscuți pentru ele, dezvoltarea lor este de așteptat, și nu declinul comunității.”

Șapte factori ai Iluminării

„Alte șapte condiții care duc la bunăstare vă voi înfățișa acum, călugărilor. Ascultați și fiți atenți la ceea ce vă voi spune.”

„Așa să fie, Venerabile Domn.”

„Este de așteptat dezvoltarea comunității călugărilor și nu declinul lor atât timp cât ei cultivă cei șapte factori ai iluminării, adică: atenția (sati), investigarea fenomenelor (dhammavicaya), efortul sau energia (viriya), extazul (piti), liniștea interioară sau serenitatea (passaddhi), concentrarea (samadhi) și echilibrul interior (upekkha).

Atât timp, călugărilor, cât aceste șapte condiții care conduc la bunăstare vor rezista printre bhikkhu, iar călugării vor fi cunoscuți pentru ele, dezvoltarea lor este de așteptat, și nu declinul comunității.”

Șapte percepții

„Alte șapte condiții care duc la bunăstare vă voi înfățișa acum, călugărilor. Ascultați și fiți atenți la ceea ce vă voi spune.”

„Așa să fie, Venerabile Domn.”

„Este de așteptat dezvoltarea comunității călugărilor și nu declinul lor atât timp cât ei cultivă percepția impermanenței (anicca), a lipsei ego-ului (anatta), a impurităților corpului (asubha), a caracterului deplorabil al corpului (adinava), a abandonării [contaminărilor morale—kilesa] (pahana), a detașării de pasiuni (viraga) și a încetării [contaminărilor morale—kilesa] (nirodha).

Atât timp, călugărilor, cât aceste șapte condiții care conduc la bunăstare vor rezista printre bhikkhu, iar călugării vor fi cunoscuți pentru ele, dezvoltarea lor este de așteptat, și nu declinul comunității.”

Șase condiții de ținut minte

„Alte șase condiții care duc la bunăstare vă voi înfățișa acum, călugărilor. Ascultați și fiți atenți la ceea ce vă voi spune.”

„Așa să fie, Venerabile Domn.”

„Este de așteptat dezvoltarea comunității călugărilor și nu declinul lor atât timp cât ei:

au grijă unul de celălalt cu dragoste și blândețe (metta) în gânduri, vorbe și fapte, în public și în particular;
în ceea ce privește ofrandele primite, chiar și conținutul bolurilor pentru hrană, nu le vor folosi fără ca să le împartă cu membrii virtuoși ai comunității;
în compania fraților lor ei se vor pregăti, în public și în particular, conform regulilor de conduită care sunt complete și perfecte, fără de pată și pure, eliberatoare, lăudate de către cei înțelepți, neinfluențate de preocupările lumești și favorabile concentrării minții;
în compania fraților lor ei păstrează, în public și în particular, cunoașterea intuitivă și pătrunzătoare care este nobilă și eliberatoare și care îi conduce pe cei care acționează conform ei la completa distrugere a suferinței.

Atât timp, călugărilor, cât aceste șase condiții care conduc la bunăstare vor rezista printre bhikkhu, iar călugării vor fi cunoscuți pentru ele, dezvoltarea lor este de așteptat, și nu declinul comunității.”

Sfaturi către călugări

Iar Cel Binecuvântat, locuind la Rajagaha, pe dealul numit Vârful Vulturilor, deseori îi sfătuia pe călugări:

„Astfel este virtutea (sila), astfel este concentrarea (samadhi) și astfel este înțelepciunea (panna).9 Măreață devine împlinirea, măreț este câștigul concentrării atunci când ea este pe deplin dezvoltată printr-o conduită virtuoasă; măreață devine împlinirea, măreț este câștigul înțelepciunii atunci când ea este pe deplin dezvoltată prin concentrare; complet eliberată de petele (asava) plăcerilor lumești (kamasava), ale devenirii (bhavasava) și ale ignoranței (avijjasava) este mintea pe deplin dezvoltată în înțelepciune.”

După ce Cel Binecuvântat a stat în Rajagaha atât timp cât a dorit, el s-a adresat astfel venerabilului Ananda: „Hai Ananda, să mergem la Ambalatthika”.

„Așa să fie, Venerabile Domn.”

Iar Cel Binecuvântat și-a mutat locul la Ambalatthika, împreună cu o mare comunitate a călugărilor.

La Ambalatthika, Cel Binecuvântat a ajuns să locuiască în casa de odihnă a regelui, iar acolo, de asemenea, el le oferea deseori sfaturi călugărilor:

„Astfel este virtutea (sila), astfel este concentrarea (samadhi) și astfel este înțelepciunea (panna). Măreață devine împlinirea, măreț este câștigul concentrării atunci când ea este pe deplin dezvoltată printr-o conduită virtuoasă; măreață devine împlinirea, măreț este câștigul înțelepciunii atunci când ea este pe deplin dezvoltată prin concentrare; complet eliberată de petele (asava) plăcerilor lumești (kamasava), ale devenirii (bhavasava) și ale ignoranței (avijjasava) este mintea pe deplin dezvoltată în înțelepciune.”

După ce Cel Binecuvântat a stat în Ambalatthika atât timp cât a dorit, el s-a adresat astfel venerabilului Ananda: „Hai Ananda, să mergem la Nalanda”.

„Așa să fie, Venerabile Domn”.

Iar Cel Binecuvântat și-a mutat locul la Nalanda, împreună cu o mare comunitate a călugărilor și a ajuns să stea în crângul de mango al lui Pavarika.

Strigătul de leu al lui Sariputta

Apoi Venerabilul Sariputta a mers la Cel Binecuvântat, l-a salutat cu respect, s-a așezat alături de el și i-a vorbit astfel:

„Această încredere o am, Venerabile Domn, în Cel Binecuvântat, că nu a fost, nu este și nu va fi niciun alt pustnic sau brahman mai avansat în Iluminare decât Cel Binecuvântat.”

„Înălțător este într-adevăr acest discurs al tău, Sariputta, și maiestuos în același timp! O rostire îndrăzneață, un veritabil sunet al strigătului unui leu! Dar cum vine asta, Sariputta? Acei Arhați, cei pe deplin iluminați din trecut—ai tu o cunoaștere personală directă despre toți acei Binecuvântați, despre virtuțile lor, despre meditația lor, despre înțelepciunea, modul de viață și emanciparea lor?”

„Nu am o astfel de cunoaștere, Venerabile Domn.”

„Atunci, cum vine asta, Sariputta? Acei Arhați, cei pe deplini iluminați ai viitorului—ai tu o cunoaștere personală directă despre toți acei Biecuvântați, despre virtuțile lor, despre meditația lor, despre înțelepciunea, modul de viață și emanciparea lor?”

„Nu am o astfel de cunoaștere, Venerabile Domn.”

„Și cum este asta, Sariputta? Despre mine, care sunt în prezent Arhat, Cel pe Deplin Iluminat, ai tu o cunoaștere personală directă despre virtutea mea, meditația mea, înțelepciunea, modul de viață și emanciparea mea?”

„Nu am o astfel de cunoaștere, Venerabile Domn.”

„Atunci este clar, Sariputta, că tu nu ai o astfel de cunoaștere personală despre Arhați, cei pe deplin iluminați din trecut, din viitor și din prezent. În aceste condiții, cum îndrăznești tu să expui un discurs atât de înălțător și de maiestuos, o rostire atât de îndrăzneață, un veritabil sunet al strigătului de leu, spunând: «Această încredere o am, Venerabile Domn, în Cel Binecuvântat, că nu a fost, nu este și nu va fi niciun alt pustnic sau brahman mai avansat în Iluminare decât Cel Binecuvântat.»?”

„Într-adevăr, Venerabile Domn, nu posed o astfel de cunoaștere personală directă despre Arhați, despre cei pe deplin iluminați din trecut, prezent și viitor; dar totuși am ajuns să cunosc Dhamma prin deducții din experiența personală. Să presupunem, Venerabile Domn, că o fortăreață de pe granița unui regat este puternic fortificată, cu bastioane și foișoare puternice, și că are o singură poartă cu un paznic inteligent, experimentat și prudent, care ar ține străinii afară, dar le-ar permite prietenilor să intre înăuntru. Pe măsură ce patrulează pe calea din jurul fortăreței, el nu observă nici măcar o gaură sau o fisură în ziduri, cât să poată intra o pisică. Astfel, el ajunge la concluzia: «Orice ființă mai mărișoară care ar vrea să intre sau să iasă de aici, trebuie să o facă doar prin această poartă». În același fel, Venerabile Domn, am ajuns și eu să posed cunoaștere prin deducții din experiența personală.

Astfel, Venerabile Domn, știu că toți cei Binecuvântați, Arhați, pe deplini iluminați, ai trecutului au abandonat cele cinci piedici, contaminările mentale care slăbesc înțelepciunea, că și-au ancorat bine mințile în cele patru baze ale atenției, că au cultivat cum se cuvine cei șapte factori ai iluminării și că au fost pe deplin iluminați în neîntrecuta, suprema Iluminare.

Și, Venerabile Domn, toți cei Binecuvântați, Arhați, pe deplini iluminați, ai viitorului vor abandona cele cinci piedici, contaminările mentale care slăbesc înțelepciunea, își vor ancora bine mințile în cele patru baze ale atenției, vor cultiva cum se cuvine cei șapte factori ai iluminării și vor fi pe deplin iluminați în neîntrecuta, suprema Iluminare.

Și Cel Binecuvântat, de asemenea, fiind în prezent Arhat, Cel Deplin Iluminat, a abandonat cele cinci piedici, contaminările mentale care slăbesc înțelepciunea, și-a ancorat bine mintea în cela patru baze ale atenției, a cultivat cum se cuvine cei șapte factori ai iluminării și este pe deplin iluminat în neîntrecuta, suprema Iluminare.”

Și de asemenea, în Nalanda, în crângul de mango al lui Pavarika, Cel Binecuvântat îi sfătuia deseori pe călugări:

„Astfel este virtutea (sila), astfel este concentrarea (samadhi) și astfel este înțelepciunea (panna). Măreață devine împlinirea, măreț este câștigul concentrării atunci când ea este pe deplin dezvoltată printr-o conduită virtuoasă; măreață devine împlinirea, măreț este câștigul înțelepciunii atunci când ea este pe deplin dezvoltată prin concentrare; complet eliberată de petele (asava) plăcerilor lumești (kamasava), ale devenirii (bhavasava) și ale ignoranței (avijjasava) este mintea pe deplin dezvoltată în înțelepciune.”

După ce Cel Binecuvântat a stat în Nalanda atât cât a dorit, el i s-a adresat astfel Veberabilului Ananda:

„Hai Ananda, să mergem la Pataligama.”

„Așa să fie, Venerabile Domn.”

Iar Cel Binecuvântat și-a mutat locul la Pataligama, împreună cu o mare comunitate a călugărilor.

Apoi printre adepții din Pataligama a început să circule zvonul: „Se spune că Cel Binecuvântat a ajuns în Pataligama”. Iar ei s-a apropiat de Cel Binecuvântat, l-au salutat cu respect, s-a așezat alături de el și i s-au adresat astfel: „Fie ca Cel Binecuvântat, Venerabile Domn, să poftească să viziteze sala noastră de consiliu”. Și Cel Binecuvântat a consimțit prin tăcerea lui.

Aflând de consimțământul Celui Binecuvântat, adepții din Pataligama s-au ridicat de pe locurile lor, l-au salutat cu respect și, păstrându-l numai pe partea lor dreaptă, au plecat spre sala de consiliu. Apoi ei au pregătit sala acoperind întreaga podea, aranjând locurile de stat și aducând apă și lămpi cu ulei. După cei au terminat pregătirile ei s-au întors la Cel Binecuvântat, l-au salutat cu respect și, stând alături de el, au spus: „Venerabile Domn, sala de consiliu este gata, cu toată podeaua acoperită, cu locurile de stat și apa pregătite și cu lampa cu ulei aprinsă. Fie ca Cel Binecuvântat, Venerabile Domn, să vină atunci când dorește”.

Și Cel Binecuvântat fiind gata, luându-și bolul și roba, a mers la sala de consiliu împreună cu grupul de călugări. După ce și-a clătit picioarele Cel Binecuvântat a intrat în sala de consiliu și s-a așezat lângă stâlpul din mijloc, cu fața către est. Călugării, după ce și-au clătit picioarele, au intrat și ei în sala de consiliu și s-a așezat lângă zidul din vest, cu fața către est, astfel încât Cel Binecuvântat să fie în fața lor. Apoi adepții din Pataligama, după ce și-au clătit picioarele, au intrat și ei în sala de consiliu și s-au așezat lângă zidul de est, cu fața către vest, astfel încât Cel Binecuvântat să fie în fața lor.

Fructele unei vieți imorale și ale unei vieți morale.

După acestea, Cel Binecuvântat s-a adresat adepților din Pataligama astfel: „Omul imoral, mirenilor, decăzând din virtute, se confruntă cu cinci dezavantaje (adinava—tradus și ca „pericole” sau „greșeli”): pierderea averii prin lipsa de atenție, o reputație proastă, este inhibat și circumspect în compania oricui s-ar afla, fie a nobililor, a brahmanilor, a mirenilor sau a asceților, o moarte tulburată și, după distrugerea corpului ca urmare a morții, o renaștere într-un ținut al suferinței, într-o stare nefericită, într-o lume inferioară, într-un infern.”

„Cinci binecuvântări, mirenilor, sporesc pentru omul corect prin practica virtuții: o mare creștere a bunăstării prin sârguința și efortul lui; reputația favorabilă; conduita încrezătoare, lipsită de inhibare în compania oricui s-ar afla, fie a nobililor, a brahmanilor, a mirenilor sau a asceților; o moarte serenă și liniștită; și, după distrugerea corpului ca urmare a morții, o renaștere într-o stare fericită, într-un ținut paradisiac.”

Iar după aceste cuvinte Cel Binecuvântat și-a petrecut o mare parte din noapte instruind și predând Dhamma adepților din Pataligama, elevându-i, edificându-i și bucurându-i, după care le-a lăsat liber să plece, spunându-le: „Noaptea este foarte înaintată, mirenilor. Puteți pleca atunci când doriți”.

„Așa să fie, Venerabile Domn”, au răspuns ei și s-au ridicat de la locurile lor, l-au salutat respectuos pe Cel Binecuvântat și, păstrându-l numai în partea lor dreaptă, au plecat. Iar Cel Binecuvântat, curând după plecarea lor, s-a retras în intimitatea lui.

La acea vreme Sunidha și Vassakara, miniștrii șefi din Magadha, construiau o fortăreață la Pataligama, pentru apărarea împotriva celor din neamul Vajji. Iar zeitățile, în mare număr, cu miile, au luat în posesie diferite locuri din Pataligama. În regiunile în care zeitățile cu puteri foarte mare predominau, oficiali cu puteri foarte mari s-au hotărât să construiască edificii, iar acolo unde zeitățile cu puteri medii și mici predominau, oficialii cu puteri medii și mici s-au hotărât să construiască edificii.

Și Cel binecuvântat a văzut, cu puterea divină a viziunii, pură și care trece dincolo de capacitatea oamenilor obișnuiți, zeitățile în număr foarte mare, cu miile, și locurile pe care ele le luau în posesie în Pataligama. Și ridicându-se înainte ca noaptea să se termine, înspre zori, Cel Binecuvântat i s-a adresat astfel lui Ananda: „Cine ridică un orașa la Pataligama, Ananda?”.

„Sunidha și Vassakara, Venerabile Domn, miniștrii șefi din Magadha, construiesc o fortăreață la Pataligama, pentru apărarea împotriva celor din neamul Vajji.”

„Ananda, este ca și cum Sunidha și Vassakara s-ar fi sfătuit cu zeitățile celor Treizeci și trei (ținutul Tavatimsa). Pentru că eu am văzut, Ananda, cu ochiul divin, pur și care trece dincolo de capacitatea oamenilor, un mare număr de zeități, cu miile, care au luat în posesie locuri din Pataligama. În regiunile în care zeitățile cu puteri foarte mari predomină, oficiali cu puteri foarte mari s-au hotărât să-și construiască edificiile, iar în locurile în care zeitățile cu puteri medii și mici predomină, oficialii cu puteri medii și mici s-au hotărât să-și construiască edificii. Cu adevărat, Ananda, cât de departe se întinde rasa Aryană și rutele de comerț se extind, acesta va fi cel mai de frunte oraș din Pataliputta, un centru comercial. Dar Pataliputta va fi asaltat de trei pericole—focul, apa și disensiunile.”

Apoi Sunidha și Vassakara au mers la Cel Binecuvântat și, după ce au schimbat saluturi curtenitoare și multe vorbe plăcute, s-au așezat lângă el și i s-au adresat astfel: „Fie ca Venerabilul Gotama să accepte invitația noastră pentru masa de mâine, împreună cu comunitatea călugărilor”. Și Cel Binecuvântat a consimțit prin tăcerea lui.

Cunoscând consimțământul Celui Binecuvântat, Sunidha și Vassakara au plecat la casele lor, unde au preparat mâncăruri alese, de toate felurile. Și când a venit timpul, ei l-au anunțat pe Cel Binecuvântat: „Este timpul, Venerabile Gotama; masa este gata.”

După aceasta Cel Binecuvântat s-a pregătit înainte de prânz, și-a luat bolul și roba și a mers împreună cu mulțimea de bhikkhu la casa lui Sunidha și Vassakara, unde s-a așezat pe locul pregătit pentru el. Iar Sunidha și Vassakara au avut grijă ei înșiși de comunitatea călugărilor condusă de Buddha și i-au servit cu mâncăruri alese, de toate felurile. Când Cel Binecuvântat a terminat de mâncat și și-a luat mâna de pe bol, ei s-au așezat pe locuri mai joase lângă acesta.

După ce Cel Binecuvântat le-a mulțumit, a rostit aceste versuri:

Oriunde ar locui, omul prevăzător
Are grijă de cei caști și virtuoși;
Și făcându-le daruri acestor merituoși,
El împarte meritul cu zeitățile locale.
Astfel respectate, zeitățile îl onorează la rândul lor,
Și sunt binevoitoare față de el, la fel cum este o mamă
Față de unicul ei fiu;
Iar cel care se bucură astfel de bunăvoința zeităților,
Și este îndrăgit de ele, întrevede o soartă bună.

După ce a vorbit astfel, Cel Binecuvântat s-a ridicat de la locul lui și a plecat.

Trecând Gangele

Apoi Sunidha și Vassakara au mers pas cu pas în urma Celui Binecuvântat, spunând: „Prin orice poartă va pleca astăzi pustnicul Gotama, aceea va fi numită Poarta Gotama, și pe oriunde va trece el râul Gange, acel loc va fi numit Vadul Gotama”. Și astfel, poarta prin care a trecut a primit numele de Poarta Gotama.

Dar când Cel Binecuvântat a ajuns la râul Gange, acesta era plin ochi, până la margini, astfel încât și ciorile de pe mal puteau bea din el. Unii oameni au plecat în căutarea unor bărci sau bacuri, în timp ce alții înjghebau plute, întrucât doreau să treacă pe celălalt mal. Dar Cel Binecuvântat, la fel de repede cum un bărbat puternic ar putea întinde mâna îndoită sau și-ar putea îndoi mâna întinsă, a dispărut de pe acest mai al râului Gange și a apărut pe malul de dincolo, împreună cu grupul de bhikkhu.

Iar Cel Binecuvântat i-a văzut pe oamenii care doreau să treacă mergând în căutarea unor bărci sau bacuri, în timp ce alții înjghebau plute din lemn. Și Cel Binecuvântat, văzând acestea, a rostit solemn aceste cuvinte:

„Cei nobili (ariya) au traversat râul adânc și lat al lăcomiei, al setei (tanha) construind podul Cunoașterii Nobilei Căi (ariyamagganana), lăsând în urmă ținuturile mlăștinoase ale contaminărilor morale. Ceilalți (non-ariya) trebuie să construiască plute [pentru a trece râul]. Totuși, acei ariya înțelepți care au trecut [de râul lăcomiei] nu mai au nevoie de plute.”

Partea a doua: Călătoria la Vesali

Cele Patru Adevăruri Nobile

Cel Binecuvântat îi vorbi astfel Venerabilului Ananda: „Hai Ananda, să mergem la Kotigama”.

„Așa să fie, Venerabile Domn”.

Iar Cel Binecuvântat și-a mutat locul la Kotigama, împreună cu o mare comunitate a călugărilor.

Apoi Cel Binecuvântat li s-a adresat călugărilor, spunând: „Călugărilor, în lipsa realizării, în lipsa unei înțelegeri pătrunzătoare a Celor Patru Adevăruri Nobile, acest ciclu lung și neîntrerupt al nașterilor și al morților a fost parcurs și de mine, și de voi înșivă.

Care sunt acestea patru? Ele sunt nobilul adevăr al suferinței (Dukkha Ariya Sacca), nobilul adevăr al originii suferinței (Dukkha Samudaya Ariya Sacca), nobilul adevăr al încetării suferinței (Dukkha Nirodha Ariya Sacca) și nobilul adevăr al căii care duce la încetarea suferinței (Dukkha Nirodha-Gamini Patipada Ariya Sacca).

Dar acum, călugărilor, că aceste adevăruri au fost realizate și profund înțelese, tăiată este setea de existență (bhavatanha), distrus este ceea ce duce la o nouă existență și nu va mai exista nicio renaștere.”

Aceste cuvinte au fost rostite de către Cel Binecuvântat. Apoi el a spus următoarele:

„Datorită necunoașterii Celor Patru Adevăruri Nobile,
Lung a fost extenuantul drum de la o naștere la alta.
Când acestea sunt cunoscute, eliminată este cauza renașterii,
Rădăcina suferinței a fost smulsă, iar renașterile au ajuns la capăt.”

De asemenea, la Kotigama Cel Binecuvântat îi sfătuia deseori pe călugări astfel:

„Astfel este virtutea (sila), astfel este concentrarea (samadhi) și astfel este înțelepciunea (panna). Măreață devine împlinirea, măreț este câștigul concentrării atunci când ea este pe deplin dezvoltată printr-o conduită virtuoasă; măreață devine împlinirea, măreț este câștigul înțelepciunii atunci când ea este pe deplin dezvoltată prin concentrare; complet eliberată de petele (asava) plăcerilor lumești (kamasava), ale devenirii (bhavasava) și ale ignoranței (avijjasava) este mintea pe deplin dezvoltată în înțelepciune.”

După ce Cel Binecuvântat a stat la Kotigama atât timp cât a dorit, el s-a adresat astfel Venerabilului Ananda: „Hai Ananda, să mergem la Nadika”.

„Așa să fie, Venerabile Domn.”

Iar Cel Binecuvântat și-a mutat locul la Nadika, împreună cu o mare comunitate a călugărilor, locuind acolo în Casa de Cărămidă.

Cele Patru Realizări Specifice

Apoi Venerabilul Ananda s-a apropiat de Cel Binecuvântat și, după ce l-a salutat cu respect, s-a așezat alături de el și i-a spus: „Aici în Nadika, Venerabile Domn, au murit călugărul Salha și călugărița Nanda. La fel au trecut pragul morții bărbatul laic Sudatta și femeia Sujata; la fel și mirenii Kakudha, Kalinga, Nikata, Katissabha, Tuttha, Santuttha, Bhadda și Subhadda. Care este destinația (gati) lor, Venerabile Domn? Care va fi starea lor viitoare?”

„Călugărul Salha, Ananda, datorită distrugerii întinărilor, a intoxicanților (asava) chiar în această viață, a realizat eliberarea minții de orice pată (Arahattaphala Samadhi) și eliberarea prin înțelepciune (Arahattaphala Panna), având o cunoaștere directă, nemijlocită a acestui lucru și realizându-l el însuși.

Călugărița Nanda, Ananda, prin distrugerea celor cinci piedici inferioare (samyojana) care leagă ființele de lumea simțurilor, a apărut spontan (printre zeitățile Suddhavasa) și va atinge încetarea finală chiar în acel loc, fără a se mai întoarce din acea lume (anagami).

Mireanul Sudatta, Ananda, prin distrugerea celor trei piedici (samyojana) (credința într-un ego, îndoiala și credința în ritualuri) și prin slăbirea pasiunii (raga), a aversiunii (dosa) și a iluziilor (moha) și-a găsit locul printre cei care se mai întorc doar o singură dată (sakadagami) și va descoperi cu siguranță sfârșitul suferinței după ce se va mai întoarce o dată în această lume.

Femeia Sujata, Ananda, prin distrugerea celor trei piedici (samyojana) se află printre cei care intră în flux (sotapanna) și nu mai este în pericol de a cădea în stările pline de suferință, asigurându-și o destinație bună pentru a atinge în cele din urmă Iluminarea.

Mireanul Kakudha, Ananda, prin distrugerea celor cinci piedici inferioare (care leagă ființele de lumea simțurilor) a apărut spontan (printre zeitățile Suddhavasa) și va atinge încetarea finală chiar în acel loc, fără a se mai întoarce în această lume (anagami).

La fel se va întâmpla și cu Kalinga, Nikata, Katissabha, Tuttha, Santuttha, Bhadda, Subhadda și alți peste cincizeci de mireni din Nadika. Mai mult de nouăzeci de mireni care au murit în Nadika, Ananda, prin distrugerea celor trei piedici și prin slăbirea pasiunii, a aversiunii și a iluziei, sunt printre cei care se vor mai întoarce doar o singură dată și vor ajunge cu siguranță la sfârșitul suferinței după ce se vor mai întoarce o dată în această lume.

Mai mult de cinci sute de mireni care au murit în Nadika, Ananda, prin distrugerea completă a celor trei piedici au intrat în flux și nu mai sunt în pericol de a cădea în stările pline de suferință, fiind asigurați de o destinație bună și de atingerea, în cele din urmă, a Iluminării.”

Oglinda Dhammei

„Dar, Ananda, nu este într-adevăr nimic ciudat în faptul că oamenii trebuie să moară. Dar dacă de fiecare dată când se întâmplă așa ceva vii la Tathagata și întrebi despre ei în acest mod, atunci acest lucru ar fi foarte obositor pentru el. Ca urmare, Ananda, îți voi oferi această învățătură numită «Oglinda Dhammei». Orice nobil discipol care ar cunoaște această învățătură ar putea declara, dacă dorește, despre el însuși: «Nu mai există pentru mine naștere în infern, nici ca animal, nici ca spirit, în niciunul din ținuturile suferinței. Am intrat în flux, am devenit un sotapanna, nemaifiind în pericol de a cădea în vreuna din stările pline de suferință și sunt asigurat că în cele din urmă voi atinge Iluminarea»”.

„Și care este, Ananda, această învățătură numită Oglinda Dhammei, pe care dacă nobilii discipoli ar cunoaște-o, ar putea declara despre ei înșiși cele spuse mai înainte?

În acest caz, Ananda, nobilul discipol posedă o încredere de nezdruncinat în Buddha, astfel: «Cel Binecuvântat este un Arhat, pe deplin iluminat, perfect în cunoaștere și conduită; este Cel Fericit, cunoscătorul lumii, incomparabil instructor al ființelor, învățătorul zeilor și al oamenilor, Cel Iluminat, Cel Binecuvântat».

El posedă o încredere de nezdruncinat în Dhamma, astfel: «Bine expusă de către Cel Binecuvântat este Dhamma, clară și rapidă, invitând la investigație, conducând la emancipare; este înțeleasă de fiecare înțelept în mod nemijlocit, pentru el însuși.

El posedă o încredere de nezdruncinat în Ordinul discipolilor Celui Binecuvântat, astfel: «Binecrescuți sunt discipolii Celui Binecuvântat, corecți, înțelepți și disciplinați; ei reprezintă cele patru perechi de oameni, cele opt clasificări ale persoanelor. Ordinul discipolilor Celui Binecuvântat este demn de respect și de ospitalitate; merită să li se ofere daruri și să fie venerați—reprezintă câmpul suprem de fapte meritorii în întreaga lume.

El mai posedă și virtuți care le sunt dragi Celor Nobili, este complet și perfect, fără de pată și pur, virtuți care sunt eliberatoare, lăudate de către cei înțelepți, neinfluențate (de preocupările lumești) și favorabile concentrării minții.”

„Aceasta, Ananda, este învățătura numită Oglinda Dhammei, prin care nobilul discipol poate cunoaște aceste lucruri despre el: «Nu mai există pentru mine naștere în infern, nici ca animal, nici ca spirit, în niciunul din ținuturile suferinței. Am intrat în flux, am devenit un sotapanna, nemaifiind în pericol de a cădea în vreuna din stările pline de suferință și sunt asigurat că în cele din urmă voi atinge Iluminarea»”.

De asemenea, la Nadika, în Casa de Cărămidă, Cel Binecuvântat le oferea deseori sfaturi călugărilor:

„Astfel este virtutea (sila), astfel este concentrarea (samadhi) și astfel este înțelepciunea (panna). Măreață devine împlinirea, măreț este câștigul concentrării atunci când ea este pe deplin dezvoltată printr-o conduită virtuoasă; măreață devine împlinirea, măreț este câștigul înțelepciunii atunci când ea este pe deplin dezvoltată prin concentrare; complet eliberată de petele (asava) plăcerilor lumești (kamasava), ale devenirii (bhavasava) și ale ignoranței (avijjasava) este mintea pe deplin dezvoltată în înțelepciune.”

După ce Cel Binecuvântat a stat în Nadika atât timp cât a dorit, el s-a adresat astfel Venerabilului Ananda: „Hai Ananda, să mergem la Vesali”.

„Așa să fie, Venerabile Domn.”

Și Cel Binecuvântat și-a mutat locul la Vesali, împreună cu o mare comunitate de călugări și a stat acolo în crângul lui Ambapali.

Atenția și Înțelegerea Clară

Apoi Cel Binecuvântat s-a adresat călugărilor, spunând: „Atenți și vigilenți ar trebui să fiți, călugărilor; să înțelegeți lucrurile în mod clar—astfel vă sfătuiesc eu”.

„Și cum, călugărilor, este un bhikkhu atent și vigilent? Atunci când el contempleză corpul (kaya) ca și corp, cu seriozitate, înțelegând în mod clar, atent (percepându-l ca impermanent, nesigur, lipsit de ego și cu o natură neplăcută), depășind astfel dorințele și regretele legate de lume; atunci când el contemplează senzațiile (vedana) ca senzații (percepându-le ca impermanente, nesigure, lipsite de ego), mintea (citta) ca minte (percepând-o ca impermanentă, nesigură, lipsită de ego) și obiectele mentale ca obiecte mentale, cu seriozitate, înțelegând în mod clar, atent, depășind astfel dorințele și regretele legate de lume—atunci se poate spune despre un călugăr că este atent și vigilent.”

„Și în ce mod, călugărilor, are un bhikkhu o înțelegere clară? Atunci când el este pe deplin conștient de venirile și plecările lui, de privirea înainte și de privirea înapoi, de îndoire și de întindere, de purtarea robei și de ducerea bolului, de mâncat și de băut, de mestecat și de savurat, de defecat și de urinat, de mersul lui, de statul așezat, în picioare sau întins, de mersul la culcare sau de faptul că este treaz, de vorbirea sau de tăcerea lui—atunci se poate spune despre un călugăr că are o înțelegere clară.

Atenți și vigilenți ar trebui să fiți călugărilor; să înțelegeți lucrurile în mod clar—astfel vă sfătuiesc eu.”

Ambapali și cei din neamul Licchavi

Apoi, la urechile curtezanei Ambapali a ajuns zvonul că Cel Binecuvântat a ajuns la Vesali și că stă în crângul ei de mango. Auzind aceasta, ea a ordonat să fie pregătit un mare număr de șarete magnifice, a urcat ea însăși în una din ele și, însoțită de celelalte, a ieșit din Vesali îndreptându-se spre parcul ei. Ea a mers în șaretă atât timp cât s-a putut merge, după care a coborât și s-a apropiat pe jos de Cel Binecuvântat, l-a salutat cu respect și s-a așezat alături de el. Iar Cel Binecuvântat i-a predat Dhamma curtezanei Ambapali, ceea ce a înălțat-o, a edificat-o și a bucurat-o.

După aceasta, curtezana Ambapali i s-a adresat Celui Binecuvântat, spunând: „Fie ca Cel Binecuvântat, Venerabile Domn, să accepte invitația mea la masa de mâine, împreună cu comunitatea călugărilor”. Și Cel Binecuvântat a consimțit prin tăcerea lui.

Asigurată astfel de consimțământul Celui Binecuvântat, curtezana Ambapali s-a ridicat de la locul ei, l-a salutat cu respect și, păstrându-l numai în partea ei dreaptă, a părăsit locul plecând spre casă.

Apoi cei din neamul Licchavi, din Vesali, au auzit zvonul: „Se spune că Cel Binecuvântat a ajuns la Vesali și acum stă în crângul lui Ambapali”. Auzind astfel, ei au comandat un mare număr de șarete magnifice, fiecare s-a urcat în câte una și însoțiți de celelalte au ieșit din Vesali. Printre cei din neamul Licchavi erau unii în albastru, cu toate hainele și ornamentele albastre, în timp ce alții erau îmbrăcați în galben, roșu și alb.

Și s-a întâmplat că Ambapali, curtezana, mergea contra celor din neamul Licchavi, osie lângă osie, roată lângă roată și jug lângă jug. Văzând aceasta, cei din neamul Licchavi au exclamat: „De ce mergi împotriva noastră în acest mod, Ambapali?”.

„Într-adevăr, așa este, prinților, și nu altfel! Pentru că Cel Binecuvântat este invitat de mine la masa de mâine, împreună cu comunitatea călugărilor!”

„Renunță la această masă, Ambapali, pentru o sută de mii!”

Dar ea a răspuns: „Chiar dacă mi-ați oferi orașul Vesali, domnilor, împreună cu ținuturile care sunt tributare lui, tot nu aș renunța la o masă de o asemenea importanță”.

Apoi cei din neamul Licchavi au pocnit din degete iritați: „Vedeți, prieteni, suntem învinși de această fată cultivatoare de mango! Suntem complet depășiți de această fată cultivatoare de mango!”. Dar ei și-au continuat drumul către crângul lui Ambapali.

Iar Cel Binecuvântat i-a văzut pe cei din neamul Licchavi de departe, pe măsură ce se apropiau. Apoi el s-a adresat călugărilor, spunând: „Cei dintre voi, călugărilor, care nu i-au văzut încă pe cei de zei, priviți această adunare a celor din neamul Licchavi; uitați-vă la ei, pentru că sunt comparabili cu adunarea celor de zei”.

Vehiculele s-au apropiat cât de mult au putut, apoi oamenii au coborât și s-au apropiat de Cel Binecuvântat pe jos, după care l-au salutat cu respect și s-au așezat alături de el. Iar Cel Binecuvântat le-a predat Dhamma, ceea ce i-a înălțat, i-a edificat și i-a bucurat pe cei din neamul Licchavi

Apoi oamenii i-au vorbit astfel Celui Binecuvântat: „Fie ca Cel Binecuvântat, Venerabile Domn, să accepte invitația noastră pentru masa de mâine, împreună cu comunitatea călugărilor”.

„Am acceptat invitația pentru masa de mâine din partea curtezanei Ambapali.”

Cei din neamul Licchavi au pocnit iritați din degete: „Vedeți, prieteni! Am fost înfrânți de acea fată cultivatoare de mango. Am fost complet depășiți de acea fată cultivatoare de mango”. Apoi, aprobând cuvintele Celui Binecuvântat și delectându-se cu ele, ei s-au ridicat de la locurile lor, l-au salutat cu respect și, ținându-l numai pe partea lor dreaptă, au plecat spre casă.

După ce noaptea a trecut, curtezana Ambapali a pregătit mâncăruri alese, de toate felurile, făcute în parcul ei și l-a anunțat pe Cel Binecuvântat: „Este timpul, Venerabile Domn, masa este gata”. După aceasta Cel Binecuvântat s-a pregătit înaintea prânzului și, luându-și bolul și roba, a mers împreună cu comunitatea călugărilor la locuința lui Ambapali, iar acolo s-a așezat pe locul pregătit pentru el. Ambapali însăși a avut grijă de comunitatea călugărilor condusă de către Buddha și le-a servit mâncăruri alese, de toate felurile.

Iar când Cel Binecuvântat a terminat masa și și-a luat mâna de pe bolul său, curtezana Ambapali s-a așezat alături de el, pe un loc mai puțin înalt, după care i-a spus: „Acest parc, Venerabile Domn, îl ofer comunității călugărilor conduși de către Buddha”. Și Cel Binecuvântat a acceptat parcul oferit. Apoi el i-a predat Dhamma curtezanei Ambapali, ceea ce a înălțat-o, a edificat-o și a bucurat-o, după care s-a ridicat de la locul său și a plecat.

De asemenea, la Vesali, în crângul de mango al lui Ambapali, Cel Binecuvântat îi sfătuia deseori pe călugări:

„Astfel este virtutea (sila), astfel este concentrarea (samadhi) și astfel este înțelepciunea (panna). Măreață devine împlinirea, măreț este câștigul concentrării atunci când ea este pe deplin dezvoltată printr-o conduită virtuoasă; măreață devine împlinirea, măreț este câștigul înțelepciunii atunci când ea este pe deplin dezvoltată prin concentrare; complet eliberată de petele (asava) plăcerilor lumești (kamasava), ale devenirii (bhavasava) și ale ignoranței (avijjasava) este mintea pe deplin dezvoltată în înțelepciune.”

După ce Cel Binecuvântat a stat în parcul lui Ambapali atât timp cât a dorit, el s-a adresat astfel Venerabilului Ananda: „Hai Ananda, să mergem la Beluva”.

„Așa să fie, Venerabile Domn.”

Și Cel Binecuvântat și-a mutat locul la Beluva, împreună cu o mare comunitate a călugărilor.

Boala mortală a Celui Binecuvântat

La acea vreme Cel Binecuvântat s-a adresat călugărilor, spunându-le: „Mergeți acum, călugărilor, și căutați-vă adăpost oriunde în apropiere de Vesali, unde sunteți bineveniți, printre cunoscuți și prieteni, și petreceți acolo anotimpul ploios. Cât despre mine, eu voi trece anotimpul ploios chiar aici, în satul Beluva”.

„Așa să fie, Venerabile Domn.”, au răspuns călugării.

Dar când Cel Binecuvântat a intrat în anotimpul ploios, a căpătat o boală severă și l-au apucat dureri ascuțite de moarte. Iar Cel Binecuvântat le-a suportat vigilent, cu o înțelegere clară și neperturbat.

Apoi Celui Binecuvântat i-a venit un gând: „Nu ar fi potrivit să ajung la trecerea finală fără a mă adresa celor care au avut grijă de mine, fără să-mi iau bun rămas de la comunitatea călugărilor. Fie ca să suprim această boală prin puterea voinței, hotărât să mențin procesul vieții și să trăiesc în continuare”.

Și Cel Binecuvântat a suprimat boala prin puterea voinței, hotărât să mențină procesul vieții, trăind în continuare. Astfel boala Celui Binecuvântat a fost potolită.

Cel Binecuvântat și-a revenit din boală și curând după recuperare el a ieșit din locuința sa și s-a așezat în umbra clădirii, pe un loc pregătit special pentru el. Apoi Venerabilul Ananda s-a apropiat de Cel Binecuvântat, l-a salutat cu respect și, așezându-se alături de el, i-a vorbit astfel: „O, Venerabile Domn, cât de norocos sunt să-l văd iarăși lipsit de dureri pe Cel Binecuvântat! Cât de norocos sunt, Venerabile Domn să-l văd sănătos pe Cel Binecuvântat! Cu adevărat, Venerabile Domn, când am văzut boala Celui Binecuvântat a fost ca și cum propriul meu corp a devenit slab ca un vierme, totul în jurul meu s-a încețoșat, iar simțurile m-au lăsat. Totuși, Venerabile Domn, am găsit alinare în gândul că Cel Binecuvântat nu ar ajunge la trecerea finală fără să ofere niște ultime instrucțiuni comunității călugărilor”.

Astfel a vorbit Venerabilul Ananda, iar Cel Binecuvântat i-a răspuns: „Ce mai așteaptă comunitatea călugărilor de la mine, Ananda? Am expus Dhamma în întregime, fără a face distincții de natură esoterică și exoterică; nu mai există niciun lucru, Ananda, referitor la învățături, pe care Tathagata să-l fi ținut până la sfârșit în pumnul închis pentru final, precum învățătorul care nu dezvăluie totul. Oricine ar gândi că el este acela care ar trebui să-i conducă pe călugări sau că depinde de el comunitatea călugărilor, un astfel de om ar trebui să dea niște ultime instrucțiuni. Dar, Ananda, Tathagata nu are un astfel de gând, cum că el este acela care ar trebui să conducă întreaga comunitate a călugărilor, nici că această comunitate depinde de el. Așa că, ce instrucțiuni ar mai trebui el să ofere comunității călugărilor?

Acum sunt slab, Ananda, bătrân, înaintat în ani. Este al optzecilea an al meu, iar viața mea a trecut. Așa cum o căruță veche, Ananda, este ținută întreagă cu mare dificultate, tot așa corpul lui Tathagata este menținut numai cu sprijin. Acest corp este ceva mai confortabil doar atunci când Tathagata, fără a mai considera obiectele externe, odată cu încetarea anumitor senzații, atinge și menține unicitatea concentrării minții.”

„Așadar, Ananda, fiți insule pentru voi înșivă, refugii pentru voi înșivă, fără a mai căuta vreun alt refugiu extern; cu Dhamma ca insulă a voastră, cu Dhamma ca refugiu al vostru, fără a mai căuta niciun alt refugiu.

Și cum, Ananda, este un bhikkhu o insulă pentru el însuși, un refugiu pentru el însuși, fără a mai căuta vreun refugiu extern, cu Dhamma ca insulă a lui, cu Dhamma ca refugiu al lui, fără a mai căuta niciun alt refugiu?”

„Atunci când el contempleză corpul (kaya) ca și corp, cu seriozitate, înțelegând în mod clar, atent (percepându-l ca impermanent, nesigur, lipsit de ego și cu o natură neplăcută), depășind astfel dorințele și regretele legate de lume; atunci când el contemplează senzațiile (vedana) ca senzații (percepându-le ca impermanente, nesigure, lipsite de ego), mintea (citta) ca minte (percepând-o ca impermanentă, nesigură, lipsită de ego) și obiectele mentale ca obiecte mentale, cu seriozitate, înțelegând în mod clar, atent, depășind astfel dorințele și regretele legate de lume—atunci se poate spune cu adevărat despre un călugăr că este o insulă pentru el însuși, un refugiu pentru pentru el însuși, fără a mai căuta un alt refugiu extern; având Dhamma ca insulă a lui, Dhamma ca refugiu al lui, fără a mai căuta niciun alt refugiu.”

„Acei bhikkhu care acum sau după ce eu nu voi mai fi sunt ca o insulă pentru ei înșiși, ca un refugiu pentru ei înșiși, fără a mai căuta vreun alt refugiu, având Dhamma ca insulă și refugiu al lor, fără a mai căuta niciun alt refugiu—ei sunt cei care vor ajunge la cel mai înalt nivel, dacă vor avea dorința de a învăța.”

Partea a treia: Abandonarea dorinței de a trăi

Sugestia Celui Binecuvântat

Fiind pregătit înainte de prânz, Cel Binecuvântat și-a luat bolul și roba și a plecat la Vesali pentru a-și cerși mâncarea. După ce a mâncat, la întoarcere a vorbit cu Venerabilul Ananda, spunând: „Ia o rogojină, Ananda, și hai să petrecem ziua la templul Capala”.

„Așa să fie, Venerabile Domn.”

Și Ananda a luat o rogojină și a mers pas cu pas în urma Celui Binecuvântat.

Iar Cel Binecuvântat a mers la templul din Capala și s-a așezat pe locul pregătit pentru el. Când Venerabilul Ananda s-a așezat alături de el după ce l-a salutat respectuos, Cel Binecuvântat i-a spus: „Plăcut, Ananda, este orașul Vesali, plăcute sunt templele din Udena, Gotamaka, Sattambaka, Bahuputta, Sarandada și Capala”.

Cel Binecuvântat a spus în continuare: „Oricine, Ananda, care a a practicat, a folosit, a întărit, a menținut, a examinat cu atenție și a adus la perfecțiune cei patru constituenți ai puterilor psihice, ar putea, dacă ar dori asta, să trăiască timp de o întreagă perioadă a lumii sau până la sfârșitul ei.2 Tathagata, Ananda, a făcut acest lucru. Deci Tathagata ar putea, dacă ar dori asta, să trăiască timp de o întreagă perioadă a lumii sau până la sfârșitul ei”.

Dar Ananda nu a fost capabil să înțeleagă sugestia clară, semnificativă, oferită de Cel Binecuvântat. Ca și cum mintea lui ar fi fost influențată de Mara,2 el nu l-a implorat pe Cel Binecuvântat: „Fie ca Cel Binecuvântat să mai trăiască, Venerabile Domn! Fie ca Cel Fericit să rămână, Venerabile Domn, timp de o întreagă perioadă a lumii, pentru bunăstarea și fericirea celor mulți, din compasiune pentru lume, pentru beneficiul, bunăstarea și fericirea zeilor și a oamenilor!”.

Și când pentru a doua și a treia oară Cel Binecuvântat a repetat aceste cuvinte, Venerabilul Ananda a rămas tăcut.

Apoi Cel Binecuvântat i-a spus Venerabilului Ananda: „Du-te acum, Ananda, și fă ceea ce crezi că este potrivit pentru tine”.

„Chiar așa, Venerabile Domn.”

Și Venerabilul Ananda, ridicându-se de la locul lui, l-a salutat cu respect pe Cel Binecuvântat și, ținându-l numai pe partea lui dreaptă, a plecat pentru a se așeza sub un copac mai la distanță.

Chemarea lui Mara

După ce Venerabilul Ananda s-a îndepărtat, Mara, Cel Rău, s-a apropiat de Cel Binecuvântat. Și stând lângă acesta, s-a adresat Celui Binecuvântat, spunând: „Acum, Venerabile Domn, fie ca Cel Binecuvântat să ajungă la trecerea finală, fie ca Cel Fericit să treacă dincolo definitiv! A sosit timpul pentru Parinibbana Venerabilului Domn.”

„Pentru că Cel Binecuvântat, Venerabile Domn, mi-a spus aceste cuvinte: «Nu voi ajunge la trecerea finală, Mara, până când călugării și călugărițele mele, bărbații și femeile laice nu vor fi adevărați discipoli—înțelepți, bine disciplinați, capabili și învățați, păstrători ai Dhammei, trăind în acord cu Dhamma, perseverând într-o conduită potrivită, cunoscând cuvintele Maestrului și fiind capabili de a le expune, a le predica, a le proclama, a le stabili, a le dezvălui, a le explica în detaliu și a le face clare; până când, atunci când opinii adverse vor apărea, ei vor fi capabili să le combată corect și în întregime, și vor fi capabili să predice această Dhamma convingătoare și eliberatoare.»”

„Iar acum, Venerabile Domn, călugării și călugărițele, bărbații și femeile laice au devenit discipoli ai Celui Binecuvântat chiar în acest fel. Așa încât, Venerabile Domn, fie ca Cel Binecuvântat să ajungă la trecerea finală! A sosit timpul pentru Parinibbana Venerabilului Domn.”

„Pentru că Cel Binecuvântat, Venerabile Domn, mi-a spus aceste cuvinte: «Nu voi ajunge la trecerea finală, Mara, până când viața sfântă predată de mine nu va deveni de succes, prosperă, renumită, populară și larg răspândită, până când nu va fi bine proclamată printre zei și oameni». Iar acest lucru s-a întâmplat și el. Așa încât, Venerabile Domn, fie ca Cel Binecuvântat să ajungă la trecerea finală, fie ca Cel Fericit să treacă dincolo definitiv! A sosit timpul pentru Parinibbana Venerabilului Domn.”

Cel Binecuvântat renunță la dorința de a trăi

Când aceste cuvinte au fost spuse, Cel Binecuvântat i s-a adresat lui Mara, Cel Rău, spunând: „Nu te deranja, Mara. Nu peste mult timp va avea loc Parinibbana lui Tathagata. Peste trei luni de acum înainte Tathagata va trece dincolo definitiv”.

Astfel la templul Capala, Cel Binecuvântat, cu o atenție și înțelegere clară, a abandonat dorința de a trăi în continuare. Iar după renunțarea Venerabilului Domn la dorința de a trăi în continuare, un cutremur colosal a avut loc, uimitor și înspăimântător, iar tunetele s-au auzit în întinsul cerurilor. Și Cel Binecuvântat a privit cu înțelegere și a rostit aceste cuvinte solemne:

Ceea ce cauzează viața, nemărginită sau delimitată,
procesele de devenire—la aceste lucruri Înțeleptul renunță.
Cu calm interior și cu bucurie el rupe,
ca pe o armură de zale, propria lui cauză a vieții.

Apoi Venerabilului Ananda i-a venit în minte gândul: „ Extraordinar este într-adevăr și foarte minunat! Pământul se scutură teribil, cu putere! Uimitor și înspăimântător este modul în care tunetele se rostogolesc de-a lungul cerurilor! Care ar putea fi motivul, care ar fi cauza pentru care un astfel de cutremur puternic ar putea apărea?”

Opt cauze ale cutremurelor

Venerabilul Ananda s-a apropiat de Cel Binecuvântat și, după ce l-a salutat cu respect, s-a așezat alături de el. Apoi i s-a adresat Celui Binecuvântat, spunând: „Extraordinar este într-adevăr și foarte minunat! Pământul se scutură teribil, cu putere! Uimitor și înspăimântător este modul în care tunetele se rostogolesc de-a lungul cerurilor! Care ar putea fi motivul, care ar fi cauza pentru care un astfel de cutremur puternic ar putea apărea?”

Cel Binecuvântat a răspuns: „Sunt opt motive, Ananda, opt cauze datorită cărora un cutremur puternic poate apărea. Și care sunt acestea opt?”

„Acest pământ, Ananda, este sprijinit de lichid, lichidul se bazează pe atmosferă, iar atmosfera pe spațiu. Atunci când, Ananda, au loc turbulențe atmosferice, vânturi foarte puternice, lichidul se agită. Odată cu agitarea lichidului pot apărea vibrații ale pământului. Acesta este primul motiv, prima cauză a apariției cutremurelor puternice.”

„Apoi, Ananda, atunci când un ascet sau un om sfânt cu mari puteri psihice, unul care a dobândit măiestria controlului propriei minți, sau o zeitate foarte puternică dezvoltă o concentrare intensă asupra aspectului limitat al elementului pământ și într-un grad nelimitat asupra elementului lichid, și acest lucru poate face ca pământul să tremure, să freamăte și să se zguduie. Acesta este al doilea motiv, a doua cauză a apariției cutremurelor puternice.”

„Din nou, Ananda, atunci când un bodhisatta părăsește ținutul Tusita , atent și având o înțelegere clară, pentru a fi conceput în pântecul mamei; când bodhisatta, atent și cu o înțelegere clară, iese din pântecul mamei; când Tathagata devine pe deplin iluminat în neîntrecuta, suprema Iluminare; când Tathagata pune în mișcare minunata Roată a Dhammei; când Tathagata renunță la voința de a mai trăi în continuare și când Tathagata ajunge să treacă dincolo, în starea de Nibbana unde nu mai există niciun element de care să te agăți—și atunci, Ananda, acest pământ măreț tremură, freamătă și se zguduie.

Acestea, Ananda, sunt cele opt motive, cele opt cauze care pot face ca un mare cutremur să apară.”

Cele opt adunări

„Acum, există opt tipuri de adunări, Ananda, adică adunări ale nobililor, ale brahmanilor, ale oamenilor de casă, ale asceților, ale celor Patru Regi Măreți, ale celor de zei, ale ființelor conduse de Mara și ale ființelor Brahma.”

„Și îmi amintesc, Ananda, cum am participat la aceste opt tipuri de adunări, de sute de ori.2 Iar înainte de a mă așeza și a începe conversația sau discuțiile, am făcut ca înfățișarea mea să semene cu a lor și vocea mea să semene cu a lor. Și astfel le-am predat Dhamma, lucru care i-a înălțat, i-a edificat și i-a bucurat. Totuși, pe când le vorbeam astfel, ei nu mă cunoșteau și se întrebau unul pe celălalt: «Cine este cel care ne vorbește? Este om sau zeu?».

Iar apoi, după ce le-am predat Dhamma și i-am înălțat, edificat și bucurat, am dispărut imediat. Nici atunci când am dispărut din fața lor, ei tot nu mă cunoșteau și se întrebau unul pe celălalt: «Cine este cel care tocmai a dispărut? Este om sau zeu?».

Astfel, Ananda, sunt cele opt tipuri de adunări.”

Opt câmpuri ale Măiestriei

„Acum, Ananda, există opt câmpuri, opt domenii ale măiestriei. Și care sunt acestea opt?”

„Atunci când cineva, percepând formele în mod subiectiv, vede formele finite (formele kasina), frumoase sau urâte, externe lui însuși, și le stăpânește, este conștient de faptul că le percepe și le cunoaște așa cum sunt ele—acesta este primul câmp, primul domeniu al măiestriei.”

„Atunci când cineva, percepând formele în mod subiectiv, vede formele infinite (formele kasina), frumoase sau urâte, externe lui însuși, și le stăpânește, este conștient de faptul că le percepe și le cunoaște așa cum sunt ele—acesta este al doilea câmp, al doilea domeniu al măiestriei.”

„Atunci când cineva, fără a percepe formele în mod subiectiv, vede formele finite, frumoase sau urâte, externe lui însuși, și le stăpânește, este conștient de faptul că le percepe și le cunoaște așa cum sunt ele—acesta este al treilea câmp, al treilea domeniu al măiestriei.”

„Atunci când cineva, fără a percepe formele în mod subiectiv, vede formele infinite, frumoase sau urâte, externe lui însuși, și le stăpânește, este conștient de faptul că le percepe și le cunoaște așa cum sunt ele—acesta este al patrulea câmp, al patrulea domeniu al măiestriei.”

„Atunci când cineva, fără a percepe formele în mod subiectiv, vede forme externe lui însuși care sunt albastre, au culoarea albastră, au o strălucire albastră ca floarea de in, sau ca muselina fină de Benares care lustruită pe ambele părți este albastră, are culoarea albastră și o strălucire albastră—când o astfel de persoană vede forme externe ei însăși, care sunt albastre, și stăpânindu-le este conștientă că le percepe și le cunoaște așa cum sunt ele, acesta este al cincilea câmp, al cincilea domeniu al măiestriei.”

„Atunci când cineva, fără a percepe formele în mod subiectiv, vede forme externe lui însuși care sunt galbene, au culoarea galbenă, au o strălucire galbenă ca floarea de kanikara, sau ca muselina fină de Benares care lustruită pe ambele părți este galbenă, are culoarea galbenă și o strălucire galbenă—când o astfel de persoană vede forme externe ei însăși, care sunt galbene, și stăpânindu-le este conștientă că le percepe și le cunoaște așa cum sunt ele, acesta este al cincilea câmp, al cincilea domeniu al măiestriei.”

„Atunci când cineva, fără a percepe formele în mod subiectiv, vede forme externe lui însuși care sunt roșii, au culoarea roșie, au o strălucire roșie ca floarea bandhujivaka, sau ca muselina fină de Benares care lustruită pe ambele părți este roșie, are culoarea roșie și o strălucire roșie—când o astfel de persoană vede forme externe ei însăși, care sunt roșii, și stăpânindu-le este conștientă că le percepe și le cunoaște așa cum sunt ele, acesta este al cincilea câmp, al cincilea domeniu al măiestriei.”

„Atunci când cineva, fără a percepe formele în mod subiectiv, vede forme externe lui însuși care sunt albe, au culoarea albă, au o strălucire albă ca luceafărul de dimineață, sau ca muselina fină de Benares care lustruită pe ambele părți este albă, are culoarea albă și o strălucire albă—când o astfel de persoană vede forme externe ei însăși, care sunt albe, și stăpânindu-le este conștientă că le percepe și le cunoaște așa cum sunt ele, acesta este al cincilea câmp, al cincilea domeniu al măiestriei.”

„Acestea, Ananda, sunt cele opt câmpuri ale măiestriei”

[Notă: Această abhibhayatana jhana nu este o jhana separată, ea este una dintre rupa jhana. Trăsătura caracteristică a abhibhayatana jhana este faptul că ea ia drept obiect kasina numai cele patru culori—albastru închis, galben, roșu și alb—dintre cele patruzeci de feluri de obiecte ale meditației. În abhidhamma, cele patru elemente primare, și anume pathavi, apo, tejo și vayo sunt de asemenea considerate ca fiind obiecte ale meditației pentru această abhibhayatana jhana. Această abhibhayatana jhana poate fi dobândită numai de acei care pot atinge rapid jhana dorită, și chiar dintre aceștia, numai de cei care au o inteligență ascuțită.

Abhibhayatana jhana este un termen special folosit atunci când atingerea jhana urmează imediat după dobândirea unei imagini mentale imaculate a unui anumit obiect kasina (patibhaga nimitta).

Dintre aceste opt domenii ale abhibhayatana jhana, primele patru folosesc măiestria asupra obiectelor finite sau infinite ale meditației kasina, intern și extern. Ultimele patru folosesc măiestria asupra imaginii mentale imaculate derivate dintr-un anumit obiect kasina. Obiectul concentrării în aceste cazuri este o formă kasina externă, iar imaginea mentală imaculată este derivată și ea dintr-un obiect kasina extern.]

Cele opt eliberări

„Există opt tipuri de eliberări, Ananda. Care sunt acestea opt?”

„Persoana posedând formă, ea percepe formele—aceasta este prima eliberare.”

„Nefiind conștientă de propriile forme, persoana percepe forme externe ei însăși—aceasta este a doua eliberare.”

„Experimentând frumusețea, persoana este cufundată în ea—aceasta este a treia eliberare.”

„Depășind complet percepția materiei, prin dispariția percepției acțiunii simțurilor și neacordând atenție percepției diversității, persoana devine conștientă de sfera infinității spațiului, atinge și sălășluiește în sfera spațiului infinit—aceasta este a patra eliberare.”

„Depășind complet sfera spațiului infinit, persoana devine conștientă de sfera infinității conștiinței, atinge și sălășluiește în sfera conștiinței infinite [Vinnanancayatana jhana]—aceasta este a cincea eliberare.”

„Depășind complet sfera conștiinței infinite, persoana devine conștientă de sfera vacuității, a nimicului; ea atinge și sălășuiește în sfera vacuității [Akincannayatana jhana]—aceasta este a șasea eliberare.”

„Depășind complet sfera vacuității, persoana atinge și sălășluiește în sfera «nici a percepției, nici a non-percepției» [Nevasannanasannayatana jhana]—aceasta este a șaptea eliberare.”

„Depășind complet sfera «nici a percepției, nici a non-percepției», persoana atinge și sălășluiește în încetarea percepției și a senzațiilor [Nirodha-samapatti]—aceasta este a opta eliberare.”

„Acestea, Ananda, sunt cele opt eliberări.”

Întâia ademenire a lui Mara

„Era o vreme, Ananda, când locuiam la Uruvela, pe malurile râului Neranjara, la poalele copacului banyan al crescătorilor de capre, nu mult după suprema mea Iluminare. Atunci Mara, Cel Rău, s-a apropiat de mine, spunându-mi: «Acum, Venerabile Domn, fie ca Cel Binecuvântat să ajungă la trecerea finală! Fie ca Cel Fericit să treacă definitiv dincolo! A sosit timpul pentru Parinibbana Venerabilului Domn.»”

„Apoi, Ananda, i-am răspuns lui Mara astfel: «Nu voi ajunge la trecerea finala, Mara, până când călugării și călugărițele mele, bărbații și femeile laice, nu vor deveni discipoli adevărați—înțelepți, bine disciplinați, capabili și învățați, păstrători ai Dhammei, trăind în acord cu Dhamma, perseverând într-o conduită potrivită, având învățate cuvintele Maestrului și fiind capabili să le expună, să le predice, să le proclame, să le stabilească, să le dezvăluie, să le explice în detaliu și să le facă clare; până când, atunci când opinii adverse vor apărea, ei vor fi capabili să le combată corect și în întregime, și vor fi capabili să predice această Dhamma convingătoare și eliberatoare.”

„Nu voi ajunge la trecerea mea finală, Mara, până când viața sfântă predată de către mine nu va deveni de succes, prosperă, renumită, populară și larg răspândită, până când nu va fi bine proclamată printre zei și oameni.”

„Iar astăzi din nou, Ananda, la templul Capala, Mara, Cel Rău, s-a apropiat de mine și mi-a spus: «Acum, Venerabile Domn, călugării și călugărițele, bărbații și femeile laice au devenit discipoli adevărați ai Celui Binecuvântat—înțelepți, bine disciplinați, capabili și învățați, păstrători ai Dhammei, trăind în acord cu Dhamma, perseverând într-o conduită potrivită și având învățate cuvintele Maestrului, fiind capabili să le expună, să le predice, să le proclame, să le stabilească, să le dezvăluie, să le explice în detaliu și să le facă clare; atunci când opinii adverse apar, ei sunt capabili să le combată corect și în întregime, și să predice această Dhamma convingătoare și eliberatoare.

Iar acum, Venerabile Domn, această viață sfântă predată de către Cel Binecuvântat a devenit de succes, prosperă, renumită, populară și larg răspândită, și este bine proclamată printre zei și oameni. Astfel, Venerabile Domn, fie ca Cel Binecuvântat să ajungă la trecerea finală! Fie ca Cel Fericit să treacă definitiv dincolo! A sosit timpul pentru Parinibbana Venerabilului Domn.»”

„Și apoi, Ananda, i-am răspuns lui Mara, Cel Rău, spunându-i: «Nu te mai deranja, Mara. Nu peste mult timp va avea loc Parinibbana lui Tathagata. Peste trei luni începând de azi Tathagata va trece definitiv dincolo.»”

„Și astfel, Ananda, la templul Capala, Tathagata a renunțat astăzi la voința de a mai trăi în continuare.”

Rugămintea lui Ananda

Auzind aceste cuvinte, Venerabilul Ananda i s-a adresat Celui Binecuvântat, spunând: „Fie ca Cel Binecuvântat să mai trăiască, Venerabile Domn! Fie ca Cel Fericit să mai rămână, Venerabile Domn, timp de o întreagă perioadă a lumii, pentru bunăstarea și fericirea celor mulți, din compasiune pentru lume, pentru beneficiul, bunăstarea și fericirea zeilor și a oamenilor!”

Cel Binecuvântat a răspuns astfel: „Destul Ananda. Nu-l mai implora pe Tathagata, pentru că timpul a trecut, Ananda, pentru o astfel de rugăminte fierbinte”.

Dar pentru a doua și a treia oară Venerabilul Ananda i-a spus Celui Binecuvântat: „Fie ca Cel Binecuvântat să mai rămână, Venerabile Domn! Fie ca Cel Fericit să mai rămână, Venerabile Domn, timp de o perioadă a lumii, pentru bunăstarea și fericirea celor mulți,, din compasiune pentru lume, pentru beneficiul, bunăstarea și fericirea zeilor și a oamenilor!”

Apoi Cel Binecuvântat a întrebat: „Ai încredere, Ananda, în Iluminarea lui Tathagata?”, iar Venerabilul Ananda a răspuns: „Da, Venerabile Domn, am încredere”.

„Atunci cum, Ananda, poți să insiști împotriva lui Tathagata chiar și pentru a treia oară?”

Venerabilul Ananda a răspuns: „Astfel, Venerabile Domn, am auzit și am învățat de la Cel Binecuvântat însuși, când Cel Binecuvântat mi-a spus: «Oricine, Ananda, care a dezvoltat, a practicat, a folosit, a întărit, a menținut, a examinat atent și a adus la perfecțiune cei patru constituenți ai puterii psihice ar putea, dacă ar dori astfel, să mai rămână în viață timp de o perioadă a lumii sau până la sfârșitul ei. Tathagata, Ananda, a făcut aceste lucruri. Deci Tathagata ar putea, dacă ar dori acest lucru, să mai rămână în viață timp de o perioadă a lumii sau până la sfârșitul ei.»”

„Și tu ai crezut aceste lucruri, Ananda?”

„Da, Venerabile Domn, am crezut.”

„Atunci, Ananda, greșeala este a ta. Prin aceasta ai greșit, că nu ai fost capabil să înțelegi sugestia clară, îndemnul semnificativ dat de Tathagata, și nu l-ai implorat pe Tathagata să mai rămână. Dacă ai fi făcut acest lucru, Ananda, poate că de două ori Tathagata ar fi refuzat, dar a treia oară ar fi consimțit. Deci, Ananda, greșeala este a ta; prin acest lucru ai greșit.”

„La Rajagaha, Ananda, pe când locuiam la Vârful Vulturilor, ți-am vorbit astfel: «Plăcut este, Ananda, la Rajagaha; plăcut este Vârful Vulturilor. Oricine, Ananda, care a dezvoltat … … Deci Tathagata ar putea, dacă ar dori acest lucru, să mai rămână în viață timp de o perioadă a lumii sau până la sfârșitul ei.»”

„La fel s-a întâmplat și la Crângul cu Banyani, și la Vârful Hoților, și la Peștera Sattapanni de pe Muntele Vebhara, și la Stânca Neagră a lui Isigili, și la Lacul Șerpilor din Pădurea Răcoroasă, la Crângul Tapoda, la Crângul de bambuși din Ținutul Veverițelor, la Crângul de Mango al lui Jivaka și la Micul Colț din Parcul Căprioarelor. Ți-am vorbit cu aceleași cuvinte, spunându-ți: «Plăcut este, Ananda, la Rajagaha; plăcute sunt aceste locuri. Oricine, Ananda, care a dezvoltat … … Deci Tathagata ar putea, dacă ar dori acest lucru, să mai rămână în viață timp de o perioadă a lumii sau până la sfârșitul ei.»”

„Dar tu, Ananda, nu ai fost capabil să înțelegi sugestia clară, îndemnul semnificativ dat de Tathagata, și nu l-ai implorat pe Tathagata să mai rămână. Dacă ai fi făcut acest lucru, Ananda, poate că de două ori Tathagata ar fi refuzat, dar a treia oară ar fi consimțit. Deci, Ananda, greșeala este a ta; prin acest lucru ai greșit.”

„La fel a fost și la Vesali, Ananda, la momente diferite Tathagata ți-a vorbit astfel: «Plăcut este, Ananda, la Vesali; plăcute sunt templele Udena, Gotamaka, Sattambaka, Bahuputta, Sarandada și Capala. Oricine, Ananda, care a dezvoltat … … Deci Tathagata ar putea, dacă ar dori acest lucru, să mai rămână în viață timp de o perioadă a lumii sau până la sfârșitul ei.»”

„Dar tu, Ananda, nu ai fost capabil să înțelegi sugestia clară, îndemnul semnificativ dat de Tathagata, și nu l-ai implorat pe Tathagata să mai rămână. Dacă ai fi făcut acest lucru, Ananda, poate că de două ori Tathagata ar fi refuzat, dar a treia oară ar fi consimțit. Deci, Ananda, greșeala este a ta; prin acest lucru ai greșit.”

„Totuși, Ananda, nu v-am învățat eu chiar de la bun început că în tot ceea ce iubim și ne este drag, trebuie să existe și schimbare, separare și despărțire? Cum ar putea cineva să spună despre ceea ce este născut, care ia ființă, care este compus și deci subiect al degradării și descompunerii: «Fie ca acesta să nu ajungă la dispariție!»? Nu poate exista o astfel de stare a lucrurilor. Iar despre lucrul cu care Tathagata a terminat, la care a renunțat, pe care l-a eliberat, abandonat și respins—voința lui de a mai trăi în continuare—cuvântul lui Tathagata a fost rostit o dată pentru totdeauna: «Nu peste mult timp va sosi Parinibbana lui Tathagata. Peste trei luni de azi înainte Tathagata va trece dincolo definitiv». Iar ca Tathagata să-și retragă cuvintele de dragul de a mai trăi în continuare—acest lucru este imposibil.”

Ultimul sfat

„Deci, Ananda, hai să mergem la Casa cu acoperișul triunghiular din Marea Pădure”. Iar Venerabilul Ananda a răspuns: „Așa să fie, Venerabile Domn.”

Apoi Cel Binecuvântat, împreună cu Venerabilul Ananda, au mers la Casa cu acoperiș triunghiular din Marea Pădure. Și aici el i-a vorbit astfel Venerabilului Ananda: „Du-te acum Ananda, și adună-i în sala de audiențe pe toți călugării care locuiesc în jurul orașului Vesali”.

„Așa să fie, Venerabile Domn.” Iar Venerabilul Ananda i-a adunat pe toți călugării care locuiau în vecinătatea orașului Vesali și i-a invitat în sala de audiențe. Apoi, după ce l-a salutat cu respect pe Cel Binecuvântat și i s-a așezat alături, a spus: „Comunitatea călugărilor s-a adunat, Venerabile Domn. Acum Cel Binecuvântat poate să facă după cum dorește”.

După aceasta Cel Binecuvântat a intrat în sala de audiențe și așezându-se pe locul pregătit pentru el, le-a predicat astfel călugărilor: „Acum, călugărilor, vă spun că aceste învățături despre care eu am o cunoaștere directă și pe care vi le-am făcut cunoscute și vouă—pe acestea ar trebui să le învățați în întregime, să le cultivați, să le dezvoltați și să le practicați frecvent—că viața pură poate fi trăită și că poate dura mult, pentru bunăstarea și fericirea celor mulți, din compasiune pentru lume, pentru beneficiul, bunăstarea și fericirea zeilor și a oamenilor.”

„Și care sunt, călugărilor, aceste învățături? Ele sunt cele patru baze ale atenției, cele patru eforturi corecte, cei patru constituenți ai puterilor psihice, cele cinci facultăți, cele cinci puteri, cei șapte factori ai iluminării și Nobila Cale Octuplă. Acestea, călugărilor, sunt învățături despre care eu am o cunoaștere directă și pe care vi le-am făcut cunoscute și vouă—pe acestea ar trebui să le învățați în întregime, să le cultivați, să le dezvoltați și să le practicați frecvent—că viața pură poate fi trăită și că poate dura mult, pentru bunăstarea și fericirea celor mulți, din compasiune pentru lume, pentru beneficiul, bunăstarea și fericirea zeilor și a oamenilor.”

Apoi Cel Binecuvântat le-a spus călugărilor: „Astfel, călugărilor, vă sfătuiesc eu: Toate lucrurile compuse fac obiectul dispariției. Străduiți-vă cu seriozitate. Timpul pentru Parinibbana lui Tathagata este aproape. Peste trei luni de azi înainte Tathagata va trece dincolo definitiv”.

Rostind aceste cuvinte, Cel Fericit, Maestrul, a vorbit din nou, spunând:

„Timpul meu s-a scurs, mai am puțin de trăit.
Plecând, vă las singuri de acum încolo,
avându-mă doar pe mine însumi drept sprijin.
Fiți zeloși, călugărilor, fiți vigilenți și cu o virtute pură.
Cu o hotărâre fermă, controlați-vă propria minte!
Cel care neobosit urmează Dhamma și Disciplina
Va trece dincolo de ciclul nașterilor
și va pune capăt suferințelor.”

Partea a patra: Ultima masă

Privirea elefantului

Cel Binecuvântat pregătindu-se dimineața devreme, și-a luat bolul și roba și a plecat către Vesali pentru pomeni. După ce și-a terminat drumul și a mâncat, la întoarcere s-a uitat înspre Vesali cu o privire ca a unui elefant și i-a spus Venerabilului Ananda: „Aceasta, Ananda, este ultima oară când Tathagata va privi către Vesali. Hai, Ananda, să mergem la la Bhandagama”.

„Așa să fie, Venerabile Domn.”

Iar Cel binecuvântat și-a mutat locul la Bhandagama, împreună cu o mare comunitate de călugări.

Cel Binecuvântat s-a adresat călugărilor, spunându-le: „Călugărilor, în lipsa realizării, în lipsa unei înțelegeri pătrunzătoare a Celor Patru Adevăruri Nobile, acest ciclu lung și neîntrerupt al nașterilor și al morților a fost parcurs și de mine, și de voi înșivă.

Care sunt acestea patru? Ele sunt nobilul adevăr al suferinței (Dukkha Ariya Sacca), nobilul adevăr al originii suferinței (Dukkha Samudaya Ariya Sacca), nobilul adevăr al încetării suferinței (Dukkha Nirodha Ariya Sacca) și nobilul adevăr al căii care duce la încetarea suferinței (Dukkha Nirodha-Gamini Patipada Ariya Sacca).

Dar acum, călugărilor, că aceste adevăruri au fost realizate și profund înțelese, tăiată este setea de existență (bhavatanha), distrus este ceea ce duce la o nouă existență și nu va mai exista nicio renaștere.”

După ce a rostit aceste cuvinte, Cel Fericit, Maestrul, a vorbit din nou, spunând:

„Virtutea, concentrarea, înțelepciunea și emanciparea neîntrecute – acestea sunt principiile realizate de către vestitul Gotama.
Și, cunoscându-le, el—Buddha—pe călugării săi i-a învățat Dhamma.
El, distrugătorul suferinței, Maestrul, Clarvăzătorul, este acum împăcat.”

De asemenea, la Bhandagama Cel Binecuvântat îi sfătuia deseori pe călugări astfel:

„Astfel este virtutea (sila), astfel este concentrarea (samadhi) și astfel este înțelepciunea (panna). Măreață devine împlinirea, măreț este câștigul concentrării atunci când ea este pe deplin dezvoltată printr-o conduită virtuoasă; măreață devine împlinirea, măreț este câștigul înțelepciunii atunci când ea este pe deplin dezvoltată prin concentrare; complet eliberată de petele (asava) plăcerilor lumești (kamasava), ale devenirii (bhavasava) și ale ignoranței (avijjasava) este mintea pe deplin dezvoltată în înțelepciune.”

După ce Cel Binecuvântat a stat la Bhandagama atât cât a dorit, el s-a adresat astfel Venerabilului Ananda: „Hai, Ananda, să mergem la Hatthigama”.

„Așa să fie, Venerabile Domn.”

Iar Cel Binecuvântat și-a mutat locul la Hatthigama, împreună cu o mare comunitate a călugărilor.

După ce Cel Binecuvântat a stat la Hatthigama atât timp cât a dorit, el și-a mutat locul la Ambagama, apoi la Jambugama. Și în fiecare din aceste locuri el îi sfătuia pe călugări: „Astfel este virtutea (sila), astfel este concentrarea (samadhi) și astfel este înțelepciunea (panna). Măreață devine împlinirea, măreț este câștigul concentrării atunci când ea este pe deplin dezvoltată printr-o conduită virtuoasă; măreață devine împlinirea, măreț este câștigul înțelepciunii atunci când ea este pe deplin dezvoltată prin concentrare; complet eliberată de petele (asava) plăcerilor lumești (kamasava), ale devenirii (bhavasava) și ale ignoranței (avijjasava) este mintea pe deplin dezvoltată în înțelepciune.”

Iar după ce Cel Binecuvântat a stat la Jambugama atât timp cât a dorit, el s-a adresat astfel Venerabilului Ananda: „Hai, Ananda, să mergem la Bhoganagara”.

„Așa să fie, Venerabile Domn.”

Iar Cel Binecuvântat și-a mutat locul la Bhoganagara, împreună cu o mare comunitate a călugărilor și acolo a stat la templul lui Ananda.

Cele patru mari criterii

În acel loc Cel Binecuvântat s-a adresat călugărilor, spunându-le: „Acum, călugărilor, vă voi face cunoscute cele patru mari criterii.2 Ascultați și fiți atenți la vorbele mele”. Iar călugării au răspuns:

„Așa să fie, Venerabile Domn.”

Apoi Cel Binecuvântat a spus: „În acest mod, călugărilor, un bhikkhu ar putea vorbi: «Față în față cu Cel Binecuvântat, fraților, am auzit și am învățat astfel: Aceasta este Dhamma și aceasta este Disciplina, sistemul religios al Maestrului». Sau ar putea spune: «În locul cu acest nume trăiește o comunitate care are înțelepți și un conducător. De față cu această comunitate am auzit și am învățat astfel: Aceasta este Dhamma și aceasta este Disciplina, sistemul religios al Maestrului». Sau: «Într-un loc cu acest nume trăiesc câțiva călugări care sunt înțelepți și învățați, care și-au parcurs drumul până la capăt, care sunt păstrători ai Dhammei, ai Disciplinei și ai Rezumatelor. În prezența acelor înțelepți am auzit și am învățat astfel: Aceasta este Dhamma și aceasta este Disciplina, sistemul religios al Maestrului». Sau ei ar mai putea spune: «Într-un anume loc trăiește un singur bhikkhu care este înțelept și învățat, care și-a dus calea la împlinire, care este un păstrător al Dhammei, al Disciplinei și al Rezumatelor. Față în față cu acest înțelept am auzit și am învățat astfel: Aceasta este Dhamma și aceasta este Disciplina, sistemul religios al Maestrului».

Într-un astfel de caz, călugărilor, declarațiile unui astfel de bhikkhu nu trebui să fie primite nici cu aprobare, nici cu desconsiderare. Fără aprobare și fără desconsiderare, dar studiind cu atenție afirmațiile, cuvânt cu cuvânt, cel care le ascultă ar trebui să le găsească urma în discursuri și să le verifice cu ajutorul Disciplinei. Dacă ele nu se regăsesc nici în Discursuri, nici nu pot fi verificate în Disciplină, ar trebui trasă următoare concluzie: «Cu sigutanță, aceste lucruri nu au fost rostite de către Cel Binecuvântat; aceste lucruri au fost greșit înțelese de către acel bhikkhu sau de către acea comunitate, acei înțelepți sau acel înțelept». Astfel, călugărilor, ar trebui să respingeți acele afirmații. Dar dacă afirmațiile în discuție se pot regăsi în Discursuri și pot fi verificate în Disciplină, atunci trebuie trasă concluzia: «Cu siguranță, aceste cuvinte au fost rostite de către Cel Binecuvântat; au fost corect înțelese de acel bhikkhu, sau de acea comunitate, acei înțelepți sau acel înțelept». Iar astfel, călugărilor, puteți accepta prima, a doua, a treia sau a patra referință. Acestea, călugărilor, sunt cele patru mari referințe pe care trebuie să le păstrați.”

Și la Bhoganagara, la templul lui Ananda, ca și în celelalte locuri, Cel Binecuvântat îi sfătuia deseori pe călugări astfel: „Astfel este virtutea (sila), astfel este concentrarea (samadhi) și astfel este înțelepciunea (panna). Măreață devine împlinirea, măreț este câștigul concentrării atunci când ea este pe deplin dezvoltată printr-o conduită virtuoasă; măreață devine împlinirea, măreț este câștigul înțelepciunii atunci când ea este pe deplin dezvoltată prin concentrare; complet eliberată de petele (asava) plăcerilor lumești (kamasava), ale devenirii (bhavasava) și ale ignoranței (avijjasava) este mintea pe deplin dezvoltată în înțelepciune.”

După ce Cel Binecuvântat a stat la Bhoganagara atât timp cât a dorit, el s-a adresat astfel Venerabilului Ananda: „Hai Ananda, să mergem la Pava”.

„Așa să fie, Venerabile Domn”.

Și Cel Binecuvântat și-a muta locul la Pava, împreună cu o mare comunitate a călugărilor, iar acolo a stat în Crângul de Mango al lui Cunda, care după tradiția familiei era un fierar.

Ultima masă a lui Buddha

La urechile lui Cunda, fierarul, a ajuns următorul zvon: „Se spune că Cel Binecuvântat a ajuns la Pava și că stă în Crângul de Mango”. Apoi el a mers la Cel Binecuvântat și, după ce l-a salutat cu respect, s-a așezat alături de el. Iar Cel Binecuvântat l-a instruit pe fierarul Cunda în Dhamma, lucru care l-a înălțat, l-a edificat și l-a bucurat.

Apoi Cunda i-a vorbit astfel Celui Binecuvântat: „Fie ca Cel Binecuvântat, Venerabile Domn, să accepte invitația pentru masa de mâine, împreună cu comunitatea călugărilor”. Iar Cel Binecuvântat a consimțit prin tăcerea lui.

Asigurat astfel de consimțământul Celui Binecuvântat, fierarul Cunda s-a ridicat de la locul lui și, după ce l-a salutat cu respect pe Cel Binecuvântat, ținându-l numai pe partea lui dreaptă, a plecat spre casă.

După ce a trecut noaptea, fierarul Cunda a pregătit mâncăruri alese, de toate felurile, printre care și niște sukara-maddava, după care l-a anunțat pe Cel Binecuvântat, spunând: „Este timpul, Venerabile Domn, masa este gata!”.

Pregătindu-se înainte de prânz, Cel Binecuvântat și-a luat bolul și roba și a mers împreună cu comunitatea călugărilor la casa lui Cunda, iar acolo s-a așezat pe locul pregătit pentru el. Apoi el i-a vorbit lui Cunda astfel: „Cu sukara-maddava pe care ai preparat-o, Cunda, poți să mă servești pe mine, iar cu celelalte mâncăruri alese poți să servești comunitatea călugărilor”.

„Așa să fie, Venerabile Domn.”

Iar sukara-maddava i-a fost servită Celui Binecuvântat, iar celelalte mâncăruri au fost oferite comunității călugărilor.

Apoi Cel Binecuvântat i s-a adresat lui Cunda, spunându-i: „Ce a mai rămas, Cunda, din sukara-maddava să îngropi într-o groapă. Pentru că eu nu văd în această lume, cu ai ei zei, cu Mara și Brahma, printre asceți și brahmani, printre zei și oameni, pe nimeni în afară de Tathagata care ar putea să o mănânce și să o digere pe de-a-ntregul”.

Iar fierarul Cunda i-a răspuns astfel Celui Binecuvântat: „Așa să fie, Venerabile Domn”. Și ceea ce a mai rămas din sukara-maddava a acoperit într-o groapă.

Apoi el s-a întors la Cel Binecuvântat, l-a salutat cu respect și i s-a așezat alături. Iar Cel Binecuvântat la învățat Dhamma pe Cunda fierarul, ceea ce l-a înălțat, l-a edificat și l-a bucurat. După aceasta el s-a ridicat de la locul lui și a plecat.

Curând după ce Cel Binecuvântat a mâncat la masa oferită de fierarul Cunda, o boală și o durere cumplită a căzut asupra lui, o dizenterie, iar el a suferit dureri ascuțite, de moarte. Dar Cel Binecuvântat le-a îndurat cu atenție și cu o înțelegere clară, neperturbat.

Apoi Cel Binecuvântat s-a adresat Venerabilului Ananda, spunând: „Hai Ananda, să mergem la Kusinara”.

„Așa să fie, Venerabile Domn.”

Am auzit că atunci când a mâncat mâncarea de la Cunda
A îndurat dureri mortale cu o puternică tărie de caracter.
De la sukara-maddava o durere chinuitoare
Și o boală îngrozitoare s-a abătut asupra Venerabilului Domn.
Dar el a îndurat suferința năprasnică. „Hai, să mergem la Kusinara”,
Doar acestea au fost cuvintele lui neînfricate.

Curățirea apelor

Mergând spre Kusinara Cel Binecuvântat a ieșit de pe drum și s-a oprit la poalele unui copac. El i-a spus lui Ananda: „Te rog Ananda, împăturește-mi roba superioară în patru și pune-o jos. Sunt foarte obosit și aș dori să mă odihnesc puțin”.

„Așa să fie, Venerabile Domn.” Iar Ananda a împăturit roba în patru și a așezat-o pe jos.

Cel Binecuvântat s-a așezat pe locul astfel pregătit și i-a spus Venerabilului Ananda: „Te rog, adu-mi niște apă, Ananda. Mi-e sete și aș dori să beau ceva”.

Venerabilul Ananda i-a răspuns Celui Binecuvântat: „Dar chiar acum, Venerabile Domn, un mare număr de căruțe, cinci sute de căruțe, au trecut prin apa puțin adâncă, iar aceasta a fost tăiată de roțile lor și este tulbure și noroioasă. Râul Kakuttha, Venerabile Domn, este foarte aproape, iar apele lui sunt clare, plăcute, răcoroase și transparente. Este ușor de ajuns acolo și se află într-un loc minunat. Acolo Cel Binecuvântat ar putea să-și potolească setea și să-și odihnească picioarele”.

Pentru a doua oară Cel Binecuvântat i-a adresat lui Ananda aceeași cerere, iar Ananda i-a răspuns în același mod. Și pentru a treia oară Cel Binecuvântat a spus: „Te rog, adu-mi niște apă, Ananda. Mi-e sete și aș dori să beau ceva”.

Atunci Venerabilul Ananda a răspuns: „Așa să fie, Venerabile Domn”, după care a luat bolul și s-a dus la râu. Iar apa puțin adâncă, prin care trecuseră roțile căruțelor și o făcuseră tulbure și noroioasă, a devenit clară și liniștită, pură și plăcută imediat ce Venerabilul Ananda s-a apropiat de ea.

Apoi Venerabilul Ananda s-a gândit: „Extraordinară și foarte minunată este într-adevăr puterea și strălucirea lui Tathagata!”.

El a luat apă în bol și s-a întors la Cel Binecuvântat, spunându-i: „Extraordinară și foarte minunată este într-adevăr puterea și strălucirea lui Tathagata! Pentru că această apă puțin adâncă, ce a fost străbătută de roțile care au făcut-o tulbure și noroioasă, a devenit clară și liniștită, pură și plăcută, cum m-am apropiat de ea. Fie acum ca Cel Binecuvântat să bea apa”. Iar Cel Binecuvântat a băut apa din bol.

Pukkusa din neamul Malla

S-a întâmplat ca Pukkusa din neamul Malla, care era un discipol al lui Alara Kalama, a trecut pe lângă Cel Binecuvântat în drumul lui de la Kusinara la Pava.

Când l-a văzut pe Cel Binecuvântat așezat la rădăcina unui copac, s-a apropiat de el, l-a salutat cu respect și i s-a așezat alături. Apoi i-a vorbit Celui Binecuvântat, spunând: „Extraordinară este, Venerabile Domn, deosebit de minunată este Venerabile Domn, starea de calm în care sălășluiesc cei care au renunțat la cele lumești”.

„Spun asta pentru că odată, Venerabile Domn, Alara Kalama era într-o călătorie și a ieșit de pe drum pentru a se așeza la poalele unui copac, ca să aștepte să se domolească arșița zilei. Și s-a întâmplat, Venerabile Domn, că un mare număr de căruțe, mai bine de de care, au trecut pe lângă el, unul câte unul. Apoi, Venerabile Domn, un anume om care mergea pe urma căruțelor s-a apropiat de el și l-a întrebat: «Ați văzut, domnule, un mare număr de căruțe trecând pe lângă dumneavoastră?». Alara Kalama a răspuns: «Nu le-am văzut, frate». «Dar zgomotul, domnule, sigur l-ați auzit». «Nu l-am auzit, frate». Apoi omul a întrebat: «Atunci, domnule, poate erați adormit?». «Nu, frate, nu eram adormit». «Atunci, domnule, erați conștient?». «Eram, frate». Apoi omul spuse din nou: «Atunci, domnule, în timp ce erați conștient și treaz, totuși nu ați văzut marele număr de care, mai bine de cinci sute, care au trecut pe lângă dumneavoastră unul după altul, nici nu ați auzit zgomotul? Dar, domnule, chiar roba dumneavoastră este plină de praful ridicat de ele!». Iar Alara Kalama a răspuns: «Așa este, frate».

Iar acelui om, Venerabile Domn, i-a venit în minte: «Extraordinară este, Venerabile Domn, deosebit de minunată este Venerabile Domn, starea de calm în care sălășluiesc cei care au renunțat la cele lumești!» Și a apărut în el o mare încredere în Alara Kalama, devenind astfel discipolul lui.”

„Tu ce crezi, Pukkusa? Ce este mai greu de făcut, mai greu de întâlnit—un om care, în timp ce este conștient și treaz, nu vede un mare număr de căruțe, chiar și cinci sute de căruțe, care trec pe lângă el una câte una și nici nu aude zgomotul făcut de ele, sau unul care în timp ce este conștient și treaz, aflându-se în mijlocul unei furtuni cu o ploaie puternică, cu tunete și cu fulgere strălucitoare și cu trăsnete asurzitoare, nici nu vede, nici nu aude zgomotul?”

„Ce înseamnă, Venerabile Domn, cinci sute de căruțe—nu, chiar șase sute, șapte, opt, nouă, o mie sau chiar mai multe mii de căruțe—în comparație cu aceasta?”

„Odată, Pukkusa, stăteam la Atuma și locuiam acolo într-un hambar. Și a fost atunci o furtună cu o ploaie puternică, cu tunete și cu fulgere strălucitoare și cu trăsnete asurzitoare. Doi fermieri care erau frați au fost uciși aproape de hambar, împreună cu cei patru boi ai lor și o mulțime de oameni s-a adunat acolo unde ei au fost omorâți.”

„Tot atunci, Pukkusa, eu am ieșit din hambar și mergeam încoace și încolo chiar prin fața ușii. Un anume om din mulțime s-a apropiat de mine, m-a salutat cu respect și a stat alături de mine.”

„Atunci l-am întrebat: «Frate, de ce s-a adunat aici această mulțime de oameni?». Iar el mi-a răspuns: «Chiar acum, Venerabile Domn, a fost o furtună cu o ploaie puternică, cu tunete și cu fulgere strălucitoare și cu trăsnete asurzitoare. Doi fermieri care erau frați au fost uciși aici, în apropiere, împreună cu cei patru boi ai lor. Din această cauză acea mulțime s-a adunat aici. Dar tu, Venerabile Domn, unde ai fost?».”

„«Am fost chiar aici, frate». «Și totuși, Venerabile Domn, nu ai văzut-o?». «Nu am văzut-o, frate». «Dar zgomotul, Venerabile Domn, l-ai auzit cu siguranță». «Nu l-am auzit, frate». Apoi omul m-a întrebat: „Atunci, Venerabile Domn, poate că dormeai?». «Nu, frate, nu dormeam». «Atunci, Venerabile Domn, erai conștient?». «Eram, frate». Apoi omul a zis: «Atunci, Venerabile Domn, în timp ce erai treaz și conștient, în mijlocul unei furtuni puternice, cu tunete și cu fulgere strălucitoare și cu trăsnete asurzitoare, nici n-ai văzut nimic, nici nu ai auzit zgomotul?». Iar eu i-am răspuns: «Așa este, frate»”.

„Iar acelui om, Pukkusa, i-a venit gândul: «Extraordinară, deosebit de minunată este starea de calm în care sălășluiesc cei care au renunțat la cele lumești!». Astfel a apărut în el o mare încredere în mine și, după ce m-a salutat cu respect, păstrându-mă numai în partea lui dreaptă, a plecat în drumul lui.”

După ce aceste lucruri au fost rostite, Pukkusa din clanul Malla i-a spus Celui Binecuvântat: „Încrederea pe care o aveam în Alara Kalama, Venerabile Domn, s-a dus acum ca împrăștiată de vânt; am lăsat-o să se ducă ca luată de ape! Extraordinar, Venerabile Domn, minunat! Este ca și cum, Venerabile Domn, cineva ar fi îndreptat un lucru strâmb, sau ar fi dezvăluit ceea ce era ascuns, sau ar fi arătat drumul corect celui care s-a rătăcit, sau ca și cum cineva ar fi aprins o lampă în întuneric astfel încât cei care au ochi să poate vedea—tot așa Cel Binecuvântat a expus Dhamma în multe moduri. Și astfel, Venerabile Domn, îmi voi căuta refugiul în Cel Binecuvântat, în Dhamma și în Comunitatea călugărilor. Fie ca Cel Binecuvântat să mă accepte ca discipol al său, ca unul care și-a găsit refugiul până la sfârșitul vieții”.

Apoi Pukkusa din neamul Malla s-a adresat unui anume om, spunându-i: „Adu-mi acum, prietene, două seturi de robe aurii, strălucitoare și gata de purtat”. Iar omul i-a răspuns: „Imediat, domnule”.

Când robele au fost aduse, Pukkusa din neamul Malla i le-a oferit Celui Binecuvântat, spunând: „Fie ca Cel Binecuvântat, Venerabile Domn, din compasiune, să accepte aceste robe din partea mea”. Și Cel Binecuvântat a răspuns: „Bine atunci, Pukkusa, pune-mi mie o robă și cealaltă lui Ananda”.

„Așa să fie, Venerabile Domn.” Apoi el l-a îmbrăcat pe Cel Binecuvântat cu o robă, iar cu cealaltă l-a îmbrăcat pe Venerabilul Ananda.

Apoi Cel Binecuvântat l-a instruit în Dhamma pe Pukkusa din neamul Malla, l-a înălțat, l-a edificat și l-a bucurat. După aceasta, Pukkusa s-a ridicat de la locul lui, l-a salutat cu respect pe Cel Binecuvântat și, păstrându-l numai pe partea lui dreaptă, a plecat în drumul lui.

Curând după ce Pakkusa din clanul Malla a plecat, Venerabilul Ananda a aranjat roba aurie, strălucitoare și gata de purtat, pe corpul Celui Binecuvântat. Dar odată ce roba a îmbrăcat trupul Celui Binecuvântat, culorile ei au pălit, iar splendoarea ei s-a estompat.

Venerabilul Ananda i-a spus apoi Celui Binecuvântat: „Extraordinar este, Venerabile Domn, minunat este într-adevăr cât de clară și radioasă se înfățișează pielea lui Tathagata! Aceste robe aurii, strălucitoare și gata de purtat, acum când sunt așezate pe trupul Celui Binecuvântat parcă au pălit, iar splendoarea lor s-a estompat”.

„Așa este Ananda. Există două ocazii, Ananda, în care pielea lui Tathagata apare excesiv de clară și radioasă. Care sunt acestea două? Acestea sunt, Ananda, noaptea în care Tathagata devine pe deplin iluminat în neîntrecuta, suprema Iluminare și noaptea în care Tathagata ajunge la trecerea finală în starea de Nibbana, în care nu mai rămâne niciun element al agățării. Acestea sunt, Ananda, cele două ocazii în care pielea lui Tathagata apare excesiv de clară și radioasă.”

„Și astăzi, chiar în ultimul ceas al acestei nopți, Ananda, în Crângul de arbori Sala al celor din neamul Malla, aproape de Kusinara, între doi arbori Sala, Tathagata va intra în Parinibbana sa. Acum, Ananda, să mergem la Râul Kakuttha.”

Înveșmântat în darul lui Pukkusa—robele aurii, Înfățișarea Maestrului era deosebit de radioasă.

La râul Kakuttha

Cel Binecuvântat a mers la râul Kakuttha împreună cu o mare comunitate a călugărilor.

Acolo el a intrat în apă, s-a îmbăiat și a băut din apa râului. După ce a ieșit din apă, din nou a mers la crângul de Mango și acolo a vorbit cu Venerabilul Cundaka, spunându-i: „Te rog, Cundaka, împăturește-mi roba în patru și pune-o pe jos. Sunt foarte obosit și aș dori să mă odihnesc puțin”.

„Așa să fie, Venerabile Domn.” Și Cundaka a împăturit roba în patru și a așezat-o pe jos.

Apoi Cel Binecuvântat s-a întins pe partea dreaptă, în postura leului, așezându-și un picior peste celălalt și controlându-se întru totul, cu atenție și înțelegere clară, având timpul pentru trezire bine ținut în minte. Iar Venerabilul Cundaka s-a așezat chiar în fața Celui Binecuvântat.

Buddha a venit la râul Kakuttha,
Unde apa curgea limpede și răcoroasă.
Acolo și-a spălat în apă trupul obosit
Buddha—ființa supremă în întreaga lume!
După ce s-a îmbăiat și a băut apă, Învățătorul
A trecut pe celălalt mal, cu călugării urmându-l în grup.
Rostind sfinte adevăruri, mărețul Maestru
A luat calea Crângului de Mango.
Acolo, înțeleptului Cundaka i-a vorbit:
„Așează-mi, te rog, roba împăturită în patru”.
Apoi bătrânul înțelept, repede ca fulgerul,
S-a grăbit să asculte rugămintea Învățătorului.
Obosit, Venerabilul Domn s-a întins pe robe,
Iar Cundaka s-a așezat pe pământ în fața lui.

Despovărarea de remușcări a lui Cunda

Apoi Cel Binecuvântat i s-a adresat lui Ananda, spunând: „S-ar putea întâmpla, Ananda, ca cineva să-i provoace remușcări fierarului Cunda, zicându-i: «Nu este niciun câștig, prietene Cunda, ci mai degrabă o pierdere faptul că de la tine a obținut Tathagata ultima lui masă, după care și-a găsit sfârșitul». În acest caz, Ananda, remușcările lui Cunda ar trebui înlăturate spunându-i astfel: «Este un câștig pentru tine, prietene Cunda, o binecuvântare faptul că Tathagata a primit ultima masă de la tine, iar mai apoi și-a găsit sfârșitul. Pentru că, prietene, față în față cu Cel Binecuvântat am auzit și am învățat: Există două daruri de hrană care aduc o împlinire egală, un rezultat egal, întrecând în măreție împlinirea și rezultatul oricărui alt dar de hrană. Care sunt acestea două? Cel primit de Tathagata chiar înainte de a deveni pe deplin iluminat în neîntrecute, suprema Iluminare și cel primit de Tathagata înainte de trecerea în starea de Nibbana, în care nu mai există niciun element al agățării. Prin fapta lui, merituosul Cunda a acumulat atât de mult merit pentru a dobândi o viață lungă, frumusețe, bunăstare, glorie, o renaștere în paradis și un caracter suveran» Astfel, Ananda, ar trebui înlăturate remușcările fierarului Cunda”.

Apoi Cel Binecuvântat, înțelegând toate aspectele, a rostit aceste cuvinte solemne:

Celui care dăruiește, virtuțile îi vor spori;
Cel care este înfrânat, nu va purta ură;
Cel care este astfel de bogat în virtuți, ocolește răul,
Iar prin dezrădăcinarea plăcerilor lumești, a urii
Și a iluziilor, el va dobândi Nibbana.

Partea a cincea: La Kusinara

Ultimul loc de odihnă

Cel Binecuvântat s-a adresat Venerabilului Ananda spunându-i: „Hai Ananda, să trecem pe malul celălalt al râului Hirannavati și să mergem în Crângul de arbori Sala al celor din neamul Malla, în apropiere de Kusinara.

„Așa să fie, Venerabile Domn.”

Iar Cel Binecuvântat, împreună cu un mare grup de călugări, a trecut pe celălalt mal al râului Hirannavati și a mers în Crângul de arbori Sala al celor din neamul Malla, aproape de Kusinara. Acolo el i-a vorbit astfel Venerabilului Ananda:

„Te rog, Ananda, pregătește-mi un loc între acei doi arbori Sala, cu capul către nord. Sunt foarte obosit, Ananda, și aș dori să mă întind puțin.”

„Așa să fie, Venerabile Domn”. Iar Venerabilul Ananda a făcut precum i-a cerut Cel Binecuvântat.

Apoi Cel Binecuvântat s-a întins pe partea dreaptă, în postura leului, așezându-și un picior peste celălalt și controlându-se întru totul, cu atenție și înțelegere clară.

În acel moment, cei doi arbori Sala gemeni au izbucnit în floare, deși nu era vremea înfloririi. Iar florile au căzut ca o ploaie pe trupul lui Tathagata, s-au împrăștiat și s-au așternut pe corpul lui în semn de venerație. Flori mandarava celeste și pudră de lemn de santal paradisiac au căzut din cer pe trupul lui Tathagata și s-au așternut pe corpul lui în semn de venerație. Iar sunetul vocilor celeste și muzica instrumentelor paradisiace s-au auzit în onoarea lui Tathagata.

Cel Binecuvântat i-a vorbit apoi Venerabilului Ananda, spunând: „Ananda, cei doi arbori Sala gemeni au izbucnit în floare, deși nu este vremea înfloririi. Iar florile au căzut ca o ploaie pe trupul lui Tathagata, s-au împrăștiat și s-au așternut pe corpul lui în semn de venerație. Flori celeste și pudră de lemn de santal paradisiac au căzut din cer pe trupul lui Tathagata și s-au așternut pe corpul lui în semn de venerație. Iar sunetul vocilor celeste și muzica instrumentelor paradisiace s-au auzit în onoarea lui Tathagata.

Totuși, Ananda, nu în acest mod este Tathagata respectat, venerat, stimat, onorat și slăvit în cel mai înalt grad. Atunci când, Ananda, un oricare călugăr sau călugăriță, femeie sau bărbat laic, își găsește sălașul în Dhamma, trăiește în mod corect întru Dhamma, merge pe calea Dhammei—astfel este Tathagata respectat, venerat, stimat, onorat și slăvit în cel mai înalt grad. Deci, Ananda, astfel ar trebui să vă pregătiți voi înșivă: «Ne vom găsi sălașul în Dhamma, vom trăi corect întru Dhamma, vom merge pe calea Dhammei»”.

Suferința zeilor

Tot atunci Venerabilul Upavana stătea în fața Celui Binecuvântat, răcorindu-l cu un evantai. Cel Binecuvântat l-a mustrat, spunându-i: „Dă-te într-o parte, bhikkhu, nu sta în fața mea”.

Venerabilul Ananda s-a gândit atunci: „Acest Venerabil Upavana îl îngrijește pe Cel Binecuvântat de mult timp, servindu-l și fiind foarte apropiat de el. Totuși acum, aproape de sfârșit, Cel Binecuvântat îl mustră. Care ar putea fi motivul, care ar fi cauza pentru care Cel Binecuvântat l-a mustrat pe Venerabilul Upavana, spunându-i: «Dă-te într-o parte, bhikkhu, nu sta în fața mea»?”.

Venerabilul Ananda i-a spus despre acest gând Celui Binecuvântat. Cel Binecuvântat a răspuns: „De prin sistemul cu zece straturi al lumilor, Ananda, abia dacă sunt câteva zeități care nu s-au adunat să vegheze asupra lui Tathagata. Pe o distanță de yojana în jurul Crângului de arbori Sala al celor din clanul Malla, în apropiere de Kusinara, nu mai există nici măcar un loc cât un vârf de ac care să nu fie plin de zeități puternice. Și aceste zeități, Ananda, se plâng: «Din depărtări venim să-l vedem pe Tathagata. Pentru că rare în lume sunt apariția unui Tathagata, a Arhaților, a Celor pe Deplin Iluminați. Iar astăzi, în ultimul ceas al nopții, va veni Parinibbana lui Tathagata. Dar acest bhikkhu cu puteri mărețe s-a așezat chiar în fața Celui Binecuvântat, ascunzându-l vederii, astfel încât acum, chiar la sfârșit, ne împiedică să-l privim». Astfel, Ananda, se plâng zeitățile”.

„Despre ce fel de zeități, Venerabile Domn, este Cel Binecuvântat conștient”

„Există zeități, Ananda, în spațiu și pe pământ, care au o minte pământeană; cu părul despletit ele plâng, cu brațele ridicate ele plâng; azvârlindu-se la pământ, ele se rostogolesc de pe o parte pe alta, lamentându-se: «Prea devreme a sosit Parinibbana Celui Binecuvântat! Prea curând a ajuns Cel Fericit la Parinibbana! Prea devreme va dispărea din vedere Ochiul Lumii întregi!»”.

„Dar acele zeități care sunt eliberate de pasiune, care posedă vigilență și înțelegere, reflecteză în acest mod: «Impermanente sunt toate lucrurile compuse. Cum ar putea fi altfel?»”.

Îngrijorarea lui Ananda

„Altădată, Venerabile Domn, părăsindu-și locurile în care au petrecut anotimpul ploios, călugării porneau la drum pentru a-l vedea pe Tathagata, iar pentru noi era un câștig și un beneficiu faptul de a-i primi și de a ne însoți cu acei foarte respectați bhikkhu care veneau în audiență la Cel Binecuvântat și pentru a-i aduce ofrande. Dar, Venerabile Domn, după ce Cel Binecuvântat nu va mai fi, nu vom mai avea acest câștig, acest beneficiu.”

Patru locuri de pelerinaj

„Există patru locuri, Ananda, pe care o persoană pioasă ar trebui să le viziteze și să le privească cu respect.7 Care sunt acestea patru?

«Aici Tathagata s-a născut!» Acesta, Ananda, este un loc pe care o persoană pioasă ar trebui să-l viziteze și să-l privească cu sentimente de respect.

«Aici Tathagata a devenit pe deplin iluminat în neîntrecuta, suprema Iluminare!» Acesta, Ananda, este un loc pe care o persoană pioasă ar trebui să-l viziteze și să-l privească cu sentimente de respect.

«Aici Tathagata a pus în mișcare neîntrecuta Roată a Dhammei» Acesta, Ananda, este un loc pe care o persoană pioasă ar trebui să-l viziteze și să-l privească cu sentimente de respect.

«Aici Tathagata a trecut dincolo, în starea de Nibbana, în care niciun element al agățării nu mai rămâne!» Acesta, Ananda, este un loc pe care o persoană pioasă ar trebui să-l viziteze și să-l privească cu sentimente de respect.

Acestea, Ananda, sunt cele patru locuri pe care o persoană pioasă ar trebui să le viziteze și să le privească cu sentimente de respect. Și într-adevăr vor veni la aceste locuri, Ananda, călugări și călugărițe, femei și bărbați laici, pentru a reflecta: «Aici Tathagata s-a născut! Aici Tathagata a devenit iluminat în neîntrecuta, suprema Iluminare! Aici Tathagata a pus în mișcare neîntrecuta Roată a Dhammei! Aici Tathagata a trecut dincolo în starea de Nibbana, în care niciun element al agățării nu mai rămâne!».

Și oricine, Ananda, ar muri într-un astfel de pelerinaj, cu inima plină de încredere, odată cu distrugerea trupului, după moarte, va renaște într-un ținut paradisiac al fericirii”.

Apoi Venerabilul Ananda i-a spus Celui Binecuvântat: „Cum, Venerabile Domn, ar trebui să ne purtăm față de femei?”

„Să nu le vedeți, Ananda.”

„Dar, Venerabile Domn, dacă le vedem?”

„Să nu le vorbiți, Ananda.”

„Dar, Venerabile Domn, dacă ele ne vorbesc?”

„Atunci, Ananda, ar trebui să vă stabiliți în vigilență.”

Venerabilul Ananda a întrebat din nou: „Cum ar trebui să procedăm, Venerabile Domn, în ceea ce privește corpul lui Tathagata?”.

„Nu vă împiedicați, Ananda, în onorarea corpului lui Tathagata. Mai degrabă ar trebui să vă străduiți voi înșivă, Ananda, să fiți zeloși în propriul vostru folos, pentru binele vostru. În mod neabătut, cu înflăcărare și hotărâre trebuie să vă străduiți pentru binele vostru. Pentru că există, Ananda, nobili înțelepți, brahmani înțelepți, oameni de familie înțelepți care sunt devotați lui Tathagata, iar ei sunt aceia care vor oferi onoare corpului lui Tathagata.”

Apoi Venerabilul Ananda a spus: „Dar cum, Venerabile Domn, ar trebui ei să acționeze respectând corpul lui Tathagata?”.

„În aceeași manieră, Ananda, ca și față de corpul unui monarh universal.”

„Dar cum, Venerabile Domn, acționează ei respectând corpul unui monarh universal?”

„Corpul unui monarh universal, Ananda, este mai întâi înfășurat în pânză de in nouă, apoi în vată, făcându-se cinci sute de straturi de pânză și cinci sute de straturi de vată. După ce este făcut acest lucru, corpul monarhului universal este pus într-un vas metalic pentru ulei, care la rândul lui este închis într-un alt vas metalic. Se construiește un rug funerar din tot felul de lemne aromate pe care se arde corpul monarhului universal, iar la o răscruce se construiește o stupa pentru monarhul universal. Astfel se procedează, Ananda, cu corpul unui monarh universal. La fel, Ananda, cum se procedează cu corpul unui monarh universal, tot așa trebuie să se facă și cu corpul lui Tathagata, iar la o răscruce trebuie construită o stupa pentru Tathagata. Și oricine va aduce în acel loc ghirlande cu flori, tămâie sau pastă de santal, oricine își va arăta respectul și mintea îi va deveni calmă în acel loc—acest lucru va fi pentru binele lui și pentru fericirea lui îndelungată.

„Există patru persoane, Ananda, care sunt demne de o stupa. Care sunt acestea patru? Un Tathagata, un Arhat, cineva pe Deplin Iluminat; de asemenea, un Paccekabuddha, un discipol al lui Tathagata și un monarh universal.

Și de ce, Ananda, este un Tathagata, un Arhat, unul pe Deplin Iluminat demn de o stupa? Aceasta se datorează faptului că la gândul «Aceasta este stupa acelui Binecuvântat, Arhat, pe Deplin Iluminat» inima multor oameni va intra într-o stare de calm și fericire; fiind astfel calmați și cu mințile ancorate în încredere, odată cu distrugerea corpului, după moarte, vor renaște într-un ținut al fericirii paradisiace. La fel se întâmplă și la gândul «Iată stupa acelui Paccekabuddha!» sau «Aceasta este stupa unui discipol al acelui Tathagata, Arhat, pe Deplin Iluminat» sau «Aceasta este stupa unui monarh corect și drept, care a condus în conformitate cu Dhamma»—inima multor oameni va intra într-o stare de calm și fericire; fiind astfel calmați și cu mințile ancorate în încredere, odată cu distrugerea corpului, după moarte, vor renaște într-un ținut al fericirii paradisiace. Din cauza acestor lucruri, Ananda, aceste patru persoane sunt demne de o stupa.”

Suferința lui Ananda

Apoi Venerabilul Ananda a intrat în vihara, s-a sprijinit de tocul ușii și a plâns: „Nu sunt decât un învățăcel; încă mai trebuie să mă străduiesc pentru propria-mi perfecțiune. Dar vai. Maestrul meu, care a avut atâta compasiune față de mine, este aproape de moarte!”.

Cel Binecuvântat i-a întrebat pe călugări: „Călugărilor, unde este Ananda?”.

„Venerabilul Ananda a intrat în vihara și stă acolo, plângând rezemat de tocul ușii: «Nu sunt decât un învățăcel; încă mai trebuie să mă străduiesc pentru propria-mi perfecțiune. Dar vai. Maestrul meu, care a avut atâta compasiune față de mine, este aproape de moarte!»”

Cel Binecuvântat a cerut unui anume bhikkhu să-l aducă pe Venerabilul Ananda la el, spunând: „Mergi, călugăre, și spune-i lui Ananda: «Prietene Ananda, Maestrul te cheamă la el!»”.

„Așa să fie, Venerabile Domn”. Și călugărul a mers și l-a chemat pe Venerabilul Ananda, precum Cel Binecuvântat i-a cerut să facă. Venerabilul Ananda a mers către Cel Binecuvântat, s-a înclinat în semn de respect și s-a așezat alături de el.

Cel Binecuvântat i s-a adresat Venerabilului Ananda, spunând: „Destul, Ananda! Nu te mai mâhni, nu mai plânge! Nu v-am învățat eu încă de la început că împreună cu tot ceea ce vă este drag, cu tot ceea ce iubiți trebuie să existe și schimbare, separare și despărțire? Despre ceea ce este născut, ceea ce ia ființă, este compus, condiționat și subiect al degradării, cum ar putea cineva să spună: «Fie ca să nu ajungă la disoluție!»? Așa ceva nu poate exista. Mult timp, Ananda, l-ai servit pe Tathagata cu o iubire necondiționată în fapte, cuvinte și gânduri, cu grație, în mod plăcut, din toată inima, peste măsură. Mult bine ai adunat, Ananda! Acum ar trebui să-ți folosești cu folos energia și curând vei fi eliberat de toate petele”.

Lauda lui Ananda

Apoi Cel Binecuvântat s-a adresat călugărilor, spunând: „Călugărilor, Cei Binecuvântații, Arhații, cei pe Deplin Iluminați din trecut, au avut și ei însoțitori excelenți și devotați, așa cum îl am eu pe Ananda. Și la fel vor avea și viitorii Binecuvântați, Arhați, pe Deplin Iluminați.”.

„Capabil și chibzuit este Ananda, călugărilor, pentru că el știe timpul potrivit pentru audiențele călugărilor la Tathagata, timpul potrivit pentru audiențele călugărițelor, a femeilor și bărbaților laici, timpul potrivit pentru regii și miniștrii statelor, timpul pentru învățătorii altor școli și pentru adepții lor.

În Ananda, călugărilor, se găsesc patru calități rare și fără egal. Care sunt acestea patru? Dacă un grup de călugări merge să-l vadă pe Ananda, atunci ei se bucură la vederea lui; dacă el le vorbește despre Dhamma, ei se bucură de discursul lui, iar dacă el tace, ei vor fi dezamăgiți. La fel este și pentru călugărițe, și pentru femeile și bărbații laici: la vederea lui, ei se bucură; dacă le vorbește despre Dhamma, ei se bucură de discursul lui, iar dacă el tace, ei sunt dezamăgiți.

Într-un monarh universal, călugărilor, se găsesc patru calități rare și fără egal. Care sunt acestea patru? Dacă un grup de nobili merge să-l vadă pe monarhul universal, ei se bucură la vederea lui, iar dacă el vorbește, ei se bucură de vorbele lui; când devine tăcut, ei sunt dezamăgiți. La fel se întâmplă și când un grup de brahmani, de familiști sau de asceți merg să vadă un monarh universal.

În același fel, călugărilor, în Ananda se găsesc aceste patru calități rare și fără de egal.

Gloria trecută a ținutului Kusinara

După ce aceste cuvinte au fost rostite, Venerabilul Ananda i s-a adresat Celui Binecuvântat, spunând: „Fie ca Cel Binecuvântat, Venerabile Domn, să nu treacă dincolo în acest loc deplorabil, acest orășel necivilizat în mijlocul junglei, un simplu avanpost al provinciei. Există orașe mărețe, Venerabile Domn, cum ar fi Campa, Rajagaha, Savatthi, Saketa, Kosambi și Benares—fie ca Cel Binecuvântat să aibă trecerea finală în unul dintre acestea. Pentru că în acele orașe locuiesc mulți nobili avuți, brahmani și oameni de familie care sunt devotați lui Tathagata, iar ei vor oferi onoarea cuvenită rămășițelor lui Tathagata”.

„Nu spune asta, Ananda! Nu spune «Acest loc deplorabil, acest orășel necivilizat în mijlocul junglei, un simplu avanpost al provinciei». În vremuri demult apuse, Ananda, trăia un rege numit Maha Sudassana, care era un monarh universal, un rege al corectitudinii, un cuceritor al celor patru sferturi ale pământului, al cărui ținut era ancorat în siguranță și securitate și care era înzestrat cu cele șapte nestemate. Iar acel rege Maha Sudassana, Ananda, avea reședința regală aici, la Kusinara, care pe atunci se numea Kusavati, și se întindea pe o distanță de yojana de la este la vest și yojana de la nord la sud.

Și puternic era, Ananda, orașul Kusavati, capitala, propsperă și foarte populată, mult frecventată de oameni și care avea hrană din belșug. Așa cum reședința regală a zeilor, Alakamanda, este puternică, prosperă și foarte populată, mult frecventată de zeități și cu hrană din belșug, tot așa era și capitala regală Kusavati.

Kusavati, Ananda, răsuna neîntrerupt, zi și noapte, de zece sunete: trâmbițele elefanților, nechezatul cailor, huruitul căruțelor, bătăile tobelor și a tamburinelor, muzica și cântecele, uralele, aplauzele și strigăte de «Mâncați, beți și vă veseliți!»”

Lamentările celor din neamul Malla

„Mergi acum, Ananda, la Kusinara și anunță-i pe cei din neamul Malla: «Astăzi, în ultimul ceas al nopții, va avea loc Parinibbana lui Tathagata. Apropiați-vă, voi cei din clanul Vasettha, veniți aproape! Să nu vă pară rău mai târziu, când vă veți gândi: În orașul nostru a avut loc Parinibbana lui Tathagata, dar noi nu am reușit să fim acolo până la sfârșit.»”

„Așa să fie, Venerabile Domn”. Iar Venerabilul Ananda s-a pregătit și, luându-și bolul și roba, a plecat împreună cu un însoțitor către Kusinara.

Tot atunci cei din neamul Malla se adunaseră în sala de consiliu pentru unele afaceri publice. Venerabilul Ananda i-a abordat, spunându-le: „Astăzi, în ultimul ceas al nopții, va avea loc Parinibbana lui Tathagata. Apropiați-vă, voi cei din clanul Vasettha, veniți aproape! Să nu vă pară rău mai târziu, când vă veți gândi: În orașul nostru a avut loc Parinibbana lui Tathagata, dar noi nu am reușit să fim acolo până la sfârșit”.

Când l-au auzit pe Ananda rostind aceste cuvinte, cei din neamul Malla, împreună cu nevestele, fiii lor și nevestele fiilor lor au fost extrem de îndurerați, îndurerați în inima lor și profund tulburați; unii dintre ei, cu părul despletit și cu brațele ridicate de disperare, au plâns; aruncându-se la pământ, se tăvăleau de pe o parte pe alta, lamentându-se: „Prea devreme a ajuns Cel Binecuvântat la a sa Parinibbana! Prea curând a sosit Parinibbana Celui Fericit! Prea devreme Ochiul Lumii dispare dintre noi!”.

Astfel chinuiți și plini de suferință, cei din neamul Malla, împreună cu fiii, nevestele lor și nevestele fiilor lor, au mers în Crângul de arbori Sala, parcul de recreere al celor din neamul Malla, acolo unde se afla și Venerabilul Ananda.

Iar Ananda s-a gândit astfel: „Dacă le-aș permite celor din neamul Malla din Kusinara să-și arate respectul față de Cel Binecuvântat unul câte unul, vor răsări zorii până se vor prezenta toți. Mai bine îi împart după clan și după familie, în grupuri, și îi voi prezenta astfel Celui Binecuvântat: «Cei din neamul Malla, cu acest nume, cu nevestele și copii lor, cu însoțitorii și prietenii lor, își arată respectul la picioarele Celui Binecuvântat»”.

Astfel, Venerabilul Ananda i-a împărțit în grupuri pe cei din neamul Malla, după clan și familie, și i-a prezentat Celui Binecuvântat. Venerabilul Ananda a fost cel care a făcut ca cei din neamul Malla din Kusinara să fie prezentați Celui Binecuvântat în grupuri, după clan și familie, chiar în primul ceas al nopții.

Ultimul convertit

Tot atunci, un ascet rătăcitor pe nume Subhadda locuia la Kusinara. Iar acest ascet rătăcitor a auzit vorbindu-se: „Astăzi, în al treilea ceas al nopții, va avea loc Parinibbana ascetului Gotama”.

Acest gând i-a apărut numaidecât: „Am auzit spunându-se de către bătrânii și venerabilii asceți rătăcitori, învățători ai învățătorilor, că apariția celor ce sunt Tathagata, Arhați, pe Deplin Iluminați, este foarte rară în această lume. Totuși, chiar astăzi, în ultimul ceas al nopții, va avea loc Parinibbana ascetului Gotama. Există îndoială în mine, dar am încredere în ascetul Gotama, că mă va putea învăța Dhamma astfel încât să înlăture îndoiala”.

Apoi ascetul rătăcitor Subhadda a mers în Crângul de arbori Sala, parcul de recreere al celor din neamul Malla, s-a apropiat de Venerabilul Ananda și i-a spus despre gândul lui. I-a vorbit astfel Venerabilului Ananda: „Prietene Ananda, ar fi bine dacă mi-ai îngădui să fiu în prezența ascetului Gotama”.

Dar Venerabilul Ananda i-a răspuns cu aceste cuvinte: „Destul, prietene Subhadda! Nu-l mai deranja pe Tathagata. Cel Binecuvântat este foarte obosit”.

Pentru a doua și a treia oară ascetul rătăcitor Subhadda a cerut același lucru și de fiecare dată Venerabilul Ananda l-a refuzat.

Cel Binecuvântat, auzind vorbele lor, l-a chemat pe Venerabilul Ananda și i-a spus: „Oprește-te Ananda! Nu-l mai refuza pe Subhadda. Lui Subbhadda i se poate îngădui să vină în prezența lui Tathagata. Pentru că orice m-ar întreba, va întreba de dragul cunoașterii și nu pentru a aduce vreo ofensă. Iar răspunsul care i-l voi da, îl va înțelege foarte repede”.

Auzind așa, Venerabilul Ananda i-a spus ascetului rătăcitor Subhadda: „Mergi atunci, prietene Subhadda, Cel Binecuvântat îți dă voie”.

Ascetul rătăcitor Subhadda s-a apropiat de Cel Binecuvântat și l-a salutat plin de curtoazie. După ce au schimbat saluturi plăcute, ascetul rătăcitor Subbhada s-a așezat alături de Cel Binecuvântat și i s-a adresat astfel: „Există, Venerabile Gotama, asceți și brahmani care sunt conducătorii unor mari grupuri de discipoli, care au o suită foarte mare, conducători ai școlilor, binecunoscuți și renumiți, foarte respectați de mulți oameni, învățători cum ar fi Purana Kassapa, Makkhali Gosala, Ajita Kesakambali, Pakudha Kaccayana, Sanjaya Belatthaputta, Nigantha Nataputta. Au dobândit toți aceștia realizarea, așa cum fiecare din ei lasă de înțeles, sau nu a dobândit-o niciunul din ei? Sau poate unii au dobândit realizarea, iar alții nu?”.

„Destul, Subhadda! Fie cum ar fi, ori că au dobândit toți realizarea, așa cum toți lasă de înțeles, ori că nu a dobândit-o niciunul, ori că unii au dobândit realizarea, iar alții nu. Te voi învăța Dhamma, Subhadda; ascultă și fii foarte atent, voi vorbi acum”.

„Așa să fie, Venerabile Domn”.

Strigătul Leului

Iar Cel Binecuvântat a început să vorbească, spunând: „În orice Dhamma sau Disciplină, Subhadda, în care nu se găsește Nobila Cale Octuplă, nu se va găsi nici un adevărat ascet care să fi dobândit gradul întâi, al doilea sau al treilea de sfințenie. Dar în orice Dhamma sau Disciplină în care să găsește Nobila Cale Octuplă, se va găsi și un adevărat ascet care să fi atins întâiul, al doilea, al treilea sau al patrulea grad de sfințenie.1 Acum, în această Dhamma și Disciplină, Subhadda, se regăsește Nobila Cale Octuplă, și numai în ea se găsesc asceți adevărați care au atins întâiul, al doilea, al treilea sau al patrulea grad al sfințeniei. Lipsite de asceți adevărați sunt sistemele celorlalți învățători. Dar dacă, Subhadda, călugării vor trăi în mod corect, lumea nu va fi lipsită de arhați.

Nu aveam decât de ani, Subhadda, când am renunțat la lume pentru a căuta Binele; de ani au trecut de atunci, Subhadda, iar în tot acest timp am fost un călător în ținutul virtuții și al adevărului, iar în afara acestui ținut, nu există niciun sfânt (de primul grad).

Și nu există niciunul de gradul al doilea, nici de al treilea sau al patrulea grad al sfințeniei. Lipsite de asceți adevărați sunt sistemele celorlalți învățători. Dar dacă, Subhadda, călugării vor trăi în mod corect, lumea nu va fi lipsită de arhați.”

După ce au fost rostite aceste cuvinte, ascetul rătăcitor Subhadda i-a vorbit astfel Celui Binecuvântat: „Excelent, Venerabile Domn! Extraordinar, Venerabile Domn. Este ca și cum cineva, Venerabile Domn, ar fi îndreptat ceva ce era răsturnat, sau ca și cum ar fi dezvăluit ceea ce era ascuns, sau ar fi arătat drumul corect cuiva care s-a rătăcit, sau ar fi aprins o lampă în întuneric astfel încât cei care au ochi să poată vedea—tot așa Cel Binecuvântat a prezentat Dhamma în multe moduri. Și astfel, Venerabile Domn, îmi voi găsi refugiul în Cel Binecuvântat, în Dhamma și în Comunitatea călugărilor. Fie ca să primesc din partea Celui Binecuvântat primirea în Ordin și, de asemenea, înalta ordinare”.

„Oricine, Subhadda, fiind anterior un adept al unui alt crez, dorește să obțină primirea și înalta ordinare în această Dhamma și Disciplină, rămâne într-o perioadă de probă timp de patru luni. La sfârșitul acestor patru luni, dacă i-a mulțumit pe călugări, aceștia îi vor acorda primirea și înalta ordinare ca bhikkhu. Totuși, în această chestiune eu recunosc diferențele între personalități”.

„Dacă, Venerabile Domn, oricine, care a fost anterior un adept al unui alt crez, dorește să obțină primirea și înalta ordinare în această Dhamma și Disciplină, rămâne într-o perioadă de probă timp de patru luni, iar la sfârșitul acestor patru luni, dacă i-a mulțumit pe călugări, aceștia îi vor acorda primirea și înalta ordinare ca bhikkhu—atunci eu voi rămâne în perioada de probă timp de patru ani. Iar la sfârșitul acestor patru ani, dacă vor fi mulțumiți de mine, călugării îmi vor acorda primirea în Ordin și înalta ordinare ca bhikkhu.”

Dar Cel Binecuvântat l-a chemat pe Venerabilul Ananda și i-a spus: „Ananda, lasă-l pe Subhadda să primească admiterea în Ordin”. Iar Venerabilul Ananda a răspuns: „Așa să fie, Venerabile Domn”.

Apoi ascetul rătăcitor Subhadda i-a spus Venerabilului Ananda: „Este un căștig pentru tine, prietene Ananda, o binecuvântare, faptul că în prezența a însuși Maestrului ai primit ordinarea ca discipol”.

Și astfel s-a întâmplat că ascetul rătăcitor Subhadda, în prezența Celui Binecuvântat, a primit admiterea în Ordin și înalta ordinare. Și din momentul ordinării sale, Venerabilul Subhadda a stat singur, retras, atent, ardent și hotărât. Nu după mult timp el a atins țelul pentru care un om merituos părăsește viața casnică pentru a merge în asceză, scopul suprem al vieții sfinte; și realizându-l el însuși cu o cunoaștere înaltă, acolo s-a și stabilit. El a știut: „Distrusă este nașterea; viața superioară este îndeplinită—nu mai este nimic de făcut, iar dincolo de această viață nu va mai rămâne nimic”. Iar Venerabilul Subhadda a devenit un arhat printre ceilalți, și a fost ultimul discipol convertit de însuși Cel Binecuvântat.

Partea a șasea: Stingerea

Ultimele cuvinte ale Celui Binecuvântat

Cel Binecuvântat s-a adresat Venerabilului Ananda spunându-i: „S-ar putea, Ananda, ca unora dintre voi să le vină următorul gând: «Terminate sunt cuvintele Maestrului; nu mai avem Maestru». Dar nu trebuie, Ananda, să gândiți astfel. Pentru că ceea ce eu am proclamat și am făcut cunoscut ca fiind Dhamma și Disciplina, acelea vă vor fi Maestru după ce eu voi dispărea”.

„Ananda, în timp ce acum călugării se adresează unul altuia cu apelativul «prietene», să nu mai fie așa după ce eu voi dispărea. Călugării seniori, Ananda, se vor adresa novicilor cu numele lor, numele lor de familie sau cu «prietene», dar novicii se vor adresa față de călugării seniori prin «venerabile» sau «reverența voastră»”.

„Dacă se dorește, Ananda, Sangha poate aboli unele reguli minore sau mai puțin importante, după ce eu no voi mai fi.”

„Ananda, după ce eu voi dispărea, fie ca o pedeapsă înaltă să-i fie impusă călugărului Channa.”

„Dar, Venerabile Domn, ce este o pedeapsă înaltă?”

„Bhikkhu Channa poate spune orice dorește, dar ceilalți călugări nu trebuie nici să converseze cu el, nici să-l sprijine, nici să-l admonesteze.”

Apoi Cel Binecuvântat s-a adresat călugărilor, spunând: „S-ar putea, călugărilor, ca vreunul dintre voi să aibă o îndoială sau o nedumerire în legătură cu Buddha, cu Dhamma sau cu Sangha, în legătură cu calea sau cu practica. Întrebați, călugărilor! Să nu va pară rău mai târziu când vă veți gândi: «Maestrul a fost față în față cu noi și totuși nu l-am întrebat nimic!».”

Dar când aceste cuvinte au fost rostite, călugării au rămas tăcuți. Pentru a doua și pentru a treia oară Cel Binecuvântat le-a spus: „S-ar putea, călugărilor, ca vreunul dintre voi să aibă o îndoială sau o nedumerire în legătură cu Buddha, cu Dhamma sau cu Sangha, în legătură cu calea sau cu practica. Întrebați, călugărilor! Să nu va pară rău mai târziu când vă veți gândi: «Maestrul a fost față în față cu noi și totuși nu l-am întrebat nimic!».”

Și pentru a doua, și pentru a treia oară călugării au rămas tăcuți. Atunci Cel Binecuvântat le-a spus: „Poate că din cauza respectului față de Maestru nu puneți nicio întrebare. Atunci, călugărilor, fie ca prietenii să-și pună întrebările unii altora.” Totuși, și de această dată călugării au rămas tăcuți.

Apoi Venerabilul Ananda i-a vorbit Celui Binecuvântat, spunând: „Minunat este, Venerabile Domn, extraordinar! Am încrederea că în această comunitate a călugărilor nu există nici măcar un bhikkhu care să mai aibă creo îndoială sau nedumerire în legătură cu Buddha, cu Dhamma sau cu Sangha, în legătură cu calea sau cu practica”.

„Din încredere, Ananda, tu rostești aceste cuvinte. Dar, Ananda, Tathagata știe cu siguranță că în această comunitate a călugărilor nu există nici măcar un singur bhikkhu care să aibă vreo îndoială sau o nedumerire în legătură cu Buddha, cu Dhamma sau cu Sangha, în legătură cu calea sau cu practica. Pentru că, Ananda, printre acești cinci sute de călugări, chiar și cel mai slab dintre ei este intrat în flux, asigurat că nu va mai renaște niciodată în destinații dureroase, sigur, destinat iluminării.”

Apoi Cel Binecuvântat s-a adresat călugărilor cu aceste cuvinte: „Iată călugărilor, astfel vă îndemn: Toate lucrurile compuse fac obiectul dispariției. Străduiți-vă cu seriozitate!”.

Acestea au fost ultimele cuvinte ale lui Tathagata.

Cum Cel Binecuvântat a trecut în Nibbana

Apoi Cel Binecuvântat a intrat în prima jhana. Ieșind din prima jhana, a intrat în a doua jhana. Ieșind din a doua jhana, a intrat în a treia jhana. Ieșind din a treia jhana, a intrat în a patra jhana. După ce a ieșit din a patra jhana a intrat în sfera spațiului infinit. Părăsind sfera spațiului infinit, a intrat în sfera conștiinței infinite. Ieșind din sfera conștiinței infinite, a pătruns în sfera nimicului. Ieșind din această sferă a nimicului, el a intrat în sfera unde nu există nici percepție, nici non-percepție. Părăsind și sfera unde nu există nici percepție, nici non-percepție, a ajuns la încetarea percepției și a simțurilor.

La acel moment Venerabilul Ananda i-a vorbit Venerabilului Anuruddha, spunând: „Venerabile Anuruddha, Cel Binecuvântat s-a stins”.

„Nu, prietene Ananda, Cel Binecuvântat nu s-a stins. El a intrat în starea de încetare a percepției și a simțurilor.”

Apoi Cel Binecuvântat, ieșind din starea de încetare a percepției și a simțurilor, a intrat în sfera unde nu există nici percepție, nici non-percepție. Ieșind din sfera unde nu există nici percepție, nici non-percepție, a intrat în sfera nimicului. Părăsind sfera nimicului, a intrat în sfera în sfera conștiinței infinite. După ce a ieșit din sfera conștiinței infinite, a intrat în sfera spațiului infinit. Ieșind din sfera spațiului infinit, a intrat în cea de-a patra jhana. Ieșind din a patra jhana, a intrat în a treia jhana. Ieșind din a treia jhana, a intrat în a doua jhana. Ieșind din a doua jhana, a intrat în prima jhana.

Ieșind din prima jhana, a intrat în a doua jhana. Ieșind din a doua jhana, a intrat în a treia jhana. Ieșind din a treia jhana, a intrat în a patra jhana. Iar odată cu ieșirea din a patra jhana, Cel Binecuvântat a trecut imediat dincolo.

Ecoul lumii

Iar când Cel Binecuvântat s-a stins, simultan cu Parinibbana lui a avut loc un cutremur înspăimântător, cumplit și uluitor, iar tunetele s-a rostogolit de-a lungul paradisurilor.

Când Cel Binecuvântat s-a stins, simultan cu Parinibbana lui, Brahma Sahampati a rostit aceste cuvinte:

Toți trebuie să plece—toate ființele care au viață
trebuie să renunțe la formele lor compuse. Da, chiar și cineva unic,
un Maestru așa ca el, o ființă fără de pereche,
puternic în înțelepciune, Cel Iluminat, s-a stins.

Când Cel Binecuvântat s-a stins, simultan cu Parinibbana lui, Sakka, regele zeilor, a rostit aceste cuvinte:

Trecătoare sunt toate lucrurile compuse;
Ele sunt subiectul apariției și a dispariției.
Apărând în existență, ele trec repede;
Bună este pacea atunci când ele încetează pentru totdeauna.

Când Cel Binecuvântat s-a stins, simultan cu Parinibbana lui, Venerabilul Anuruddha a rostit aceste cuvinte:

Fără nicio mișcare a respirației și cu inima neclintită,
Eliberat de dorințe și liniștit—astfel înțeleptul
A ajuns la sfârșit. Nezdruncinată de chinurile lumești,
Mintea lui, ca o flacără stinsă, și-a găsit eliberarea.

Când Cel Binecuvântat s-a stins, simultan cu Parinibbana lui, Venerabilul Ananda a rostit aceste cuvinte:

Iar apoi a fost groază și părul s-a ridicat atunci când el, Cel pe Deplin Împlinit, Buddha, s-a stins.

Când Cel Binecuvântat s-a stins, unii dintre bhikkhu, cei care nu erau încă eliberați de pasiune, au plâns cu mâinile ridicate în sus, iar alții, aruncându-se la pământ, se rostogoleau de pe o parte pe alta, lamentându-se: „Prea devreme a sosit Parinibbana Celui Binecuvântat! Prea curând a ajuns Cel Fericit la Parinibbana! Prea devreme a dispărut Ochiul Lumii!”.

Dar călugării care erau eliberați de pasiune, cu o atenție și înțelegere clară, reflectau în acest mod: „Impermanente sunt toate lucrurile compuse. Cum ar putea fi altfel?”.

Apoi Venerabilul Anuruddha s-a adresat călugărilor, spunând: „Destul, prieteni! Nu vă mai mâhniți, nu mai plângeți! Nu a declarat Cel Binecuvântat că față de tot ceea ce ne este drag, față de tot ce iubim, trebuie să existe schimbare, separare și despărțire? Despre ceea ce este născut, despre ceea ce a luat ființă, este compus și constituie subiect al degradării, cum ar putea cineva spune: «Fie ca el să nu ajungă la dispariție!»? Zeitățile, prieteni, sunt profund mâhnite”.

„Dar, venerabile, de prezența căror zeități este Venerabilul Anuruddha conștient?”

„Există zeități, prietene Ananda, în spațiu și pe pământ, care sunt preocupate de cele lumești; cu părul despletit ele plâng, cu brațele ridicate ele plâng, aruncându-se la pământ, ele se rostogolesc de pe o parte pe alta, lamentându-se: «Prea devreme a sosit Parinibbana Celui Binecuvântat! Prea curând a ajuns Cel Fericit la Parinibbana! Prea devreme a dispărut Ochiul Lumii!» Dar acele zeități care sunt eliberate de pasiune, cu o atenție și înțelegere clară, reflectă în acest mod: « Impermanente sunt toate lucrurile compuse. Cum ar putea fi altfel?»”.

Iar Venerabilul Anuruddha și Venerabilul Ananda au petrecut restul nopții vorbind despre Dhamma. Apoi Venerabilul Anuruddha i-a spus Venerabilului Ananda: „Du-te acum, prietene Ananda, la Kusinara și anunță-i pe cei din neamul Malla: «Cel Binecuvântat s-a stins. Acum faceți după cum vi se pare potrivit.»”.

„Așa să fie, venerabile”. Și Venerabilul Ananda s-a pregătit de dimineață și, luându-și bolul și roba, a mers împreună cu un însoțitor la Kusinara.

La acea vreme, cei din neamul Malla care locuiau în Kusinara se adunaseră în sala de consiliu ca să discute chiar acea problemă. Venerabilul Ananda s-a apropiat de ei și i-a anunțat: „ Cel Binecuvântat s-a stins. Acum faceți după cum vi se pare potrivit”.

Când l-au auzit pe Ananda rostind aceste vorbe, cei din neamul Malla, împreună cu fiii lor, împreună cu soțiile lor și soțiile fiilor lor, au fost extrem de îndurerați, îndurerați în inima lor și profund tulburați. Unii dintre ei, cu părul despletit și cu brațele ridicate în semn de disperare, au plâns; aruncându-se la pământ, ei se rostogoleau de pe o parte pe alta, lamentându-se: „Prea devreme a sosit Parinibbana Celui Binecuvântat! Prea curând a ajuns Cel Fericit la Parinibbana! Prea devreme a dispărut Ochiul Lumii!”.

Omagiul adus Rămășițelor

Apoi cei din neamul Malla care locuiau în Kusinara au dat ordine oamenilor lor, spunând: „Adunați acum toate parfumurile, toate ghirlandele de flori și muzicanții, toți care sunt în Kusinara”. Și cei din neamul Malla, cu parfumurile, cu ghirlandele de flori, cu muzicanții și cu cinci sute de seturi de îmbrăcăminte au mers în Crângul de arbori Sala, parcul lor de recreere, și s-au apropiat de corpul Celui Binecuvântat. Apropiindu-se, au adus omagiu corpului Celui Binecuvântat prin dansuri, cântece, muzică, ghirlande de flori și parfumuri și, ridicând coviltire și pavilioane, au petrecut ziua arătându-și respectul, onorând și venerând corpul Celui Binecuvântat. După aceasta, le-a venit gândul: „Acum ziua este prea înaintată pentru incinerarea corpului Celui Binecuvântat. O vom face mâine”.

Apoi și a doua zi, și a treia, a patra, a cincea și a șasea zi ei au adus omagii corpului Celui Binecuvântat prin dansuri, cântece, muzică, ghirlande de flori și parfumuri și, ridicând coviltire și pavilioane, au petrecut ziua arătându-și respectul, onorând și venerând corpul Celui Binecuvântat.

Dar în a șaptea zi, ei s-au gândit: „Am adus omagiu corpului Celui Binecuvântat prin dansuri, cântece, muzică, ghirlande de flori și parfumuri; ne-am arătat respectul, onoarea și venerația. Fie ca acum să ducem corpul Celui Binecuvântat spre sud, în partea de sud a orașului și dincolo de ea, iar acolo să incinerăm corpul Celui Binecuvântat, la sud de oraș”.

Și opt bărbați din neamul Malla, din cele mai de frunte familii, îmbăiați din cap până-n picioare și purtând haine noi, cu gândul „Vom ridica corpul Celui Binecuvântat”, au încercat să facă acest lucru, dar nu au reușit.

Apoi cei din neamul Malla l-au întrebat pe Venerabilul Anuruddha: „Care este cauza, Venerabile Anuruddha, care este motivul pentru care acești opt bărbați din neamul Malla, din cele mai de frunte familii, îmbăiați din cap până-n picioare și purtând haine noi, cu gândul «Vom ridica corpul Celui Binecuvântat», au încercat să facă acest lucru, dar nu au putut?”.

„Voi, din clanul Vasettha, aveți un scop, dar zeitățile au altul”.

„Atunci care, venerabile, este scopul zeităților?”

„Scopul vostru, al celor din clanul Vasettha, este acesta: «Am adus omagiu corpului Celui Binecuvântat prin dansuri, cântece, muzică, ghirlande de flori și parfumuri; ne-am arătat respectul, onoarea și venerația. Fie ca acum să ducem corpul Celui Binecuvântat spre sud, în partea de sud a orașului și dincolo de ea, iar acolo să incinerăm corpul Celui Binecuvântat, la sud de oraș.» Dar intenția zeităților este aceasta: «Am adus omagiu corpului Celui Binecuvântat prin dansuri celeste, cântece, muzică, ghirlande de flori și parfumuri celeste; ne-am arătat respectul, onoarea și venerația. Fie ca acum să ducem corpul Celui Binecuvântat spre nord, în partea de nord a orașului; iar după ce am trecut de poarta de nord, să mergem în centru orașului, iar apoi spre est, în partea de est a orașului; trecând prin poarta de est a orașului, să-l ducem la cetiya celor din neamul Malla (cetiya = loc de comemorare), la Makuta-bandhana, iar acolo să incinerăm corpul Celui Binecuvântat»”.

„Atunci, venerabile, fie așa cum doresc zeitățile!”

Apoi întreaga Kusinara, chiar și grămezile de praf și de gunoi, au devenit acoperite până la genunchi flori mandarava. Iar zeitățile și-au arătat respectul față de corpul Celui Binecuvântat, la fel ca și Malla-șii din Kusinara. Prin dansuri, cântece, muzică, cu ghirlande de flori și parfumuri, ființele divine, ca și cele umane, și-au adus omagiul, și-au arătat respectul și venerația. Și au cărat corpul Celui Binecuvântat spre nord, la poarta de nord a orașului; trecându-l prin poarta de nord, ei au mers prin centrul orașului, iar apoi către est, spre estul orașului; trecând prin poarta de est, ei au dus corpul Celui Binecuvântat la cetiya celor din neamul Malla, Makuta-bandhana, iar acolo l-au așezat jos.

Apoi Malla-șii din Kusinara i-au vorbit astfel Venerabilului Ananda: „Cum ar trebui să ne comportăm, Venerabile Ananda, față de corpul lui Tathagata?”.

„În același fel, Vasettha-și, ca față de corpul unui monarh universal.”

„Dar cum, Venerabile Ananda, ar trebui să ne comportăm față de corpul unui monarh universal?”

„Corpul unui monarh universal, Vasettha-și, este mai întâi învelit în pânză de in nouă, iar apoi cu vată din bumbac. Apoi din nou cu pânză de in și din nou cu vată din bumbac, și tot așa până la cinci sute de straturi de pânză și cinci sute de straturi cu vată. După ce se face astfel, corpul monarhului universal este pus într-un vas metalic pentru ulei, care este pus în interiorul altui vas metalic. Se construiește apoi un rug funerar din tot felul de lemne parfumate, incinerând astfel corpul monarhului universal. Așa se procedează, Vasettha-și, cu corpul unui monarh universal”.

„La fel, Vasettha-și, trebuie procedat și cu corpul lui Tathagata, iar la o răscruce de drumuri trebuie de asemenea ridicată o stupa pentru Tathagata. Oricine va aduce în acel loc ghirlande, arome, pastă de lemn de santal, oricine își va arăta respectul și cei a căror minte va deveni calmă în acel loc—vor face acest lucru pentru propria lor bunăstare și fericire îndelungată”

Apoi cei din neamul Malla au dat ordine oamenilor lor: „Adunați acum toată vata din bumbac a Malla-șilor!” Și Malla-șii din Kusinara au învelit corpului Celui Binecuvântat în pânză de in nouă, iar apoi în vată din bumbac. Din nou l-au învelit în pânză din in și vată din bumbac, și tot așa au făcut cinci sute de straturi de pânză de in cu vată din bumbac. După ce au terminat, au pus corpul Celui Binecuvântat într-un vas metalic pentru ulei, pe care l-au închis într-un alt vas metalic, apoi au construit un rug funerar din tot felul de lemne parfumate pe care au pus corpul Celui Binecuvântat.

La acea vreme Venerabilul Maha Kassapa călătorea de la Pava la Kusinara însoțit de un mare grup de cinci sute de călugări. În timpul călătoriei, Venerabilul Maha Kassapa s-a oprit pe marginea drumului și s-a așezat la poalele unui copac.

Un anume Ajivaka, venind spre Pava, a luat o floare mandarava de la Kusinara. Venerabilul Maha Kassapa l-a văzut de la distanță pe Ajivaka și, cum a ajuns mai aproape, l-a întrebat: „Știi, prietene, ceva despre Maestrul nostru?”.

„Da, prietene, știu. Acum șapte zile ascetul Gotama s-a stins. De acolo am adus această floare mandarava.”

Auzind astfel, unii bhikkhu, care nu erau încă eliberați de pasiune, au plâns cu mâinile ridicate, iar alții s-au aruncat la pământ și, rostogolondu-se de pe o parte pe alta, se lamentau: „Prea devreme a sosit Parinibbana Celui Binecuvântat! Prea curând a ajuns Cel Fericit la Parinibbana! Prea devreme a dispărut Ochiul Lumii!”.

Atunci un călugăr, Subhadda, care a renunțat la viața lumească atunci când era deja bătrân, stând așezat în grupul călugărilor s-a adresat celorlalți, spunând: „Destul, prieteni! Nu vă mai chinuiți, nu mai plângeți! Am scăpat de marele ascet. Prea mult timp, prieteni, am fost oprimați de cuvintele lui: «Aceasta este potrivit pentru voi, aceasta nu este potrivit pentru voi». Acum putem face după cum dorim, iar ceea ce nu dorim, nu vom face”.

Dar Venerabilul Maha Kassapa le-a spus călugărilor: „Destul prieteni! Nu vă mai mâhniți, nu mai plângeți! Nu a declarat Cel Binecuvântat că față de tot ceea ce ne este drag, față de tot ce iubim, trebuie să existe schimbare, separare și despărțire? Despre ceea ce este născut, despre ceea ce a luat ființă, este compus și constituie subiect al degradării, cum ar putea cineva spune: «Fie ca să nu ajungă la dispariție!»?”.

În același timp, patru bărbați din cele mai de frunte familii ale neamului Malla, îmbăiați din cap până-n picioare și purtând haine noi, gândindu-se: „Vom aprinde rugul funerar al Celui Binecuvântat”, au încercat să facă astfel, dau nu au reușit. Ei l-au întrebat pe Venerabilul Anuruddha: „Care este cauza, Venerabile Anuruddha, care este motivul pentru care acești patru bărbați din cele mai de frunte familii ale clanului Malla, îmbăiați din cap până-n picioare și purtând haine noi, gândindu-se: «Vom aprinde rugul funerar al Celui Binecuvântat», au încercat să facă astfel, dau nu au putut?”.

„Voi, Vasettha-și, aveți un scop, dar zeitățile au altul.”

„Atunci, venerabile, care este scopul zeităților?”

„Zeitățile gândesc astfel, Vasettha-și: «Venerabilul Maha Kassapa este pe drum de la Pava către Kusinara, împreună cu un mare grup de cinci sute de călugări. Fie ca rugul funerar al Celui Binecuvântat să nu fie aprins până când Venerabilul Maha Kassapa nu-și va fi arătat respectul la picioarele Celui Binecuvântat.”

„Atunci, venerabile, fie așa cum doresc zeitățile.”

Și Venerabilul Maha Kassapa s-a apropiat de rugul funerar al Celui Binecuvântat de la cetiya celor din neamul Malla, Makuta-bandhana, din Kusinara. Și-a aranjat roba superioară pe umăr și, cu palmele unite și ridicate în semn de respect, a înconjurat rugul de trei ori, păstrând corpul Celui Binecuvântat numai pe partea lui dreaptă, aducând astfel omagii la picioarele Celui Binecuvântat. La fel au făcut și cei cinci sute de călugări.

Iar după ce Venerabilul Maha Kassapa și cei cinci sute de călugări și-au arătat respectul, rugul funerar al Celui Binecuvântat a izbucnit în flăcări de la sine.

Și s-a întâmplat că atunci când corpul Celui Binecuvântat a fost ars, nicio particulă, niciun praf de cenușă nu a rămas din ceea ce a fost piele, țesut, carne, tendoane și fluide; doar oasele au rămas. La fel ca atunci când untul sau uleiul este ars și nu lasă nicio cenușă sau alte particule în urmă, tot așa și corpul Celui Binecuvântat, când a fost ars, nu s-a văzut nicio cenușă, nicio particulă din ceea ce a fost piele, țesut, carne, tendoane, și fluide; numai oasele au rămas. Iar din cele cinci sute de straturi de pânză cu vată, numai două s-au consumat: cel mai din interior și cel mai din exterior.

Și după ce corpul Celui Binecuvântat a ars, au curs picături din paradis și au stins rugul funerar al Celui Binecuvântat, iar din arborii sala a ieșit apă. Cei din neamul Malla au adus apa parfumată cu multe feluri de arome și au stins și ei rugul funerar al Celui Binecuvântat.

Apoi Malla-șii din Kusinara au așezat rămășițele Celui Binecuvântat în sala lor de consiliu și le-au înconjurat cu un grilaj din sulițe, cuprins de un gard din arcuri. Acolo, timp de șapte zile au adus omagii rămășițelor Celui Binecuvântat prin dansuri, cântece, muzică, cu ghirlande de flori și parfumuri, arătându-și respectul, onorând și venerând rămășițele Celui Binecuvântat.

Împărțirea relicvelor

Apoi la urechile regelui din Magadha, Ajatasattu, fiul reginei Videhi, a ajuns zvonul că la Kusinara Cel Binecuvântat s-a stins. El a trimis un mesaj către cei din neamul Malla care locuiau în Kusinara, spunând: „Cel Binecuvântat a făcut parte din casta războinicilor, la fel ca și mine. Merit și eu să primesc o parte din rămășițele Celui Binecuvântat. Voi ridica o stupa peste relicve și voi ține un festival în onoarea lor”.

Și la urechile celor din neamul Licchavi, din Vesali, a ajuns zvonul că la Kusinara Cel Binecuvântat s-a stins. Ei au trimis un mesaj Malla-șilor din Kusinara, spunând: „Cel Binecuvântat a făcut parte din casta războinicilor, la fel ca și noi. Merităm astfel să primim o parte din rămășițele Celui Binecuvântat. Vom ridica o stupa peste relicve și vom ține un festival în onoarea lor”.

Și la urechile celor din neamul Sakya, din Kapilavatthu, a ajuns zvonul că la Kusinara Cel Binecuvântat s-a stins. Ei au trimis un mesaj Malla-șilor din Kusinara, spunând: „Cel Binecuvântat a fost cel mai măreț din neamul nostru. Merităm și noi o parte din rămășițele Celui Binecuvântat. Vom ridica o stupa peste relicve și vom ține un festival în onoarea lor”.

Și la urechile celor din neamul Buli, din Allakappa, a ajuns zvonul că la Kusinara Cel Binecuvântat s-a stins. Ei au trimis un mesaj Malla-șilor din Kusinara, spunând: „Cel Binecuvântat a făcut parte din casta războinicilor, la fel ca și noi. Merităm astfel să primim o parte din rămășițele Celui Binecuvântat. Vom ridica o stupa peste relicve și vom ține un festival în onoarea lor”.

Și la urechilor celor din neamul Koli, din Ramagama, a ajuns zvonul că Cel Binecuvântat s-a stins. Ei au trimis un mesaj Malla-șilor din Kusinara, spunând: „Cel Binecuvântat a făcut parte din casta războinicilor, la fel ca și noi. Merităm astfel să primim o parte din rămășițele Celui Binecuvântat. Vom ridica o stupa peste relicve și vom ține un festival în onoarea lor”.

Și la urechile brahmanului Vethadipa a ajuns zvonul că la Kusinara Cel Binecuvântat s-a stins. El a trimis un mesaj Malla-șilor din Kusinara, spunând: „Cel Binecuvântat a fost din casta războinicilor, iar eu sunt un brahman. Merit și eu o parte din rămășițele Celui Binecuvântat. Voi ridica o stupa peste relicve și voi ține un festival în onoarea lor”.

Și la urechilor celor din neamul Malla, din Pava, a ajuns zvonul că la Kusinara Cel Binecuvântat s-a stins. Ei au trimis un mesaj Malla-șilor din Kusinara, spunând: „Cel Binecuvântat a făcut parte din casta războinicilor, la fel ca și noi. Merităm astfel să primim o parte din rămășițele Celui Binecuvântat. Vom ridica o stupa peste relicve și vom ține un festival în onoarea lor”.

Dar când au auzit aceste spuse, Malla-șii din Kusinara s-au adresat adunării, spunând: „Cel Binecuvântat s-a stins în orașul nostru. Nu vom împărți cu nimeni relicvele Celui Binecuvântat”. Apoi brahmanul Dona a vorbit adunării, rostind următoarele cuvinte:

„Domnilor, vă rog să mai ascultați un cuvânt din prtea mea!
Buddha al nostru ne-a învățat ca întotdeauna să ne controlăm;
Rușinos ar fi acum să apară certuri și rivalități,
Război și vărsare de sânge din cauza custodiei
Rămășițelor lui, care a fost cel mai bun dintre oameni!
Fie ca noi toți, domnilor, prietenește să ne punem de acord
Să împărțim rămășițele în opt părți – astfel ca în lung și-n lat
Să apară stupele, iar văzându-le, omenirea să descopere
Încrederea în Cel pe Deplin Iluminat!”.

„Așa să fie, brahmanule! Împarte tu însuți relicvele în opt părți egale.”

Brahmanul Dona a răspuns adunării: „Așa să fie, domnilor”, și a împărțit corect, în opt părți egale, rămășițele Celui Binecuvântat, iar după ce a făcut astfel, s-a adresat din nou adunării, spunând: „Fie ca această urnă, domnilor, să-mi fie dăruită mie. Peste această urnă voi ridica o stupa și voi ține un festival în onoarea ei”. Iar urna a fost dăruită brahmanului Dona.

Apoi la urechile celor din neamul Moriya, din Pipphalivana, a ajuns zvonul că la Kusinara Cel Binecuvântat s-a stins. Ei au trimis un mesaj Malla-șilor din Kusinara, spunând: „Cel Binecuvântat a făcut parte din casta războinicilor, la fel ca și noi. Merităm astfel să primim o parte din rămășițele Celui Binecuvântat. Vom ridica o stupa peste relicve și vom ține un festival în onoarea lor”.

„Nu a mai rămas nicio parte din rămășițele Celui Binecuvântat; relicvele au fost împărțite deja. Dar puteți lua cenușa rugului”. Iar ei au luat cenușa de acolo.

Apoi regele ținutului Magadha, Ajatasattu, fiul reginei Videhi, a ridicat o stupa peste relicvele Celui Binecuvântat la Rajagaha și a ținut un festival în onoarea lor. Cei din neamul Licchavi, din Vesali, au ridicat o stupa peste relicvele Celui Binecuvântat la Vesali și au ținut un festival în onoarea lor. Cei din neamul Sakya, din Kapilavatthu, au ridicat o stupa peste relicvele Celui Binecuvântat la Kapilavatthu și au ținut un festival în onoarea lor. Cei din neamul Buli, din Allakappa, au ridicat o stupa peste relicvele Celui Binecuvântat la Allakappa și au ținut un festival în onoarea lor. Cei din neamul Koli, din Ramagama, au ridicat o stupa peste relicvele Celui Binecuvântat la Ramagama și au ținut un festival în onoarea lor. Brahmanul Vethadipa a ridicat o stupa peste relicvele Celui Binecuvântat la Vethadipa și a ținut un festival în onoarea lor. Cei din neamul Malla, din Pava, au ridicat o stupa peste relicvele Celui Binecuvântat la Pava și au ținut un festival în onoarea lor. Brahmanul Dona a ridicat o stupa peste urna Celui Binecuvântat și a ținut un festival în onoarea ei. Iar cei din neamul Moriya, din Pipphalivana au ridicat o stupa peste cenușa din rugul Celui Binecuvântat la Pipphalivana și au ținut un festival în onoarea ei.

Astfel s-au ridicat opt stupe pentru relicve, o a noua pentru urnă și a zecea pentru cenușa rugului funerar.

Astfel s-a întâmplat în acele zile de demult.

În opt părți au fost împărțite rămășițele lui,
Cel Atotvăzător, cel mai măreț dintre oameni.
Șapte sunt onorate în Jambudipa, iar una
În Ramagama, de către regii din rasa Naga.
Un dinte este onorat în paradisul Tavatimsa,
Unul în ținutul Kalinga, iar unul de către regii Naga.
Prin strălucirea lor, acest pământ îmbelșugat
Este dăruit cu cele mai minunate daruri;
Astfel relicvele Celui Atotvăzător sunt cel mai bine onorate
De către cei demni de respect – de către zei și Naga
De către cei mai buni dintre oameni, de către cei mai rafinați.
Arătați-vă respectul cu palmele alăturate! Pentru că într-adevăr, greu este,
Prin milenii, să întâlnești pe cineva ca Cel pe Deplin Iluminat!

The Long Discourses

|_II. The Great Chapter

DN16. Discursul Mare despre Completa Dezlegare

Translations [30]

English

繁體字

日本語

Français

Deutsch

Italiano

Español

Português

Русский

Nederlands

Norsk

Magyar

Svenska

Srpski

Čeština

Română

Slovenščina

עִבְרִית

हिंदी

ಕನ್ನಡ

বাংলা

Việt Ngữ

Bahasa Indonesia

සිංහල

ပြန်သွားရန်

ภาษาไทย

पाळिभासा (Pāli)

Reference

Translations [30]

English

繁體字

日本語

Français

Deutsch

Italiano

Español

Português

Русский

Nederlands

Norsk

Magyar

Svenska

Srpski

Čeština

Română

Slovenščina

עִבְרִית

हिंदी

ಕನ್ನಡ

বাংলা

Việt Ngữ

Bahasa Indonesia

සිංහල

ပြန်သွားရန်

ภาษาไทย

पाळिभासा (Pāli)

Reference

Commentaries [0]