Am auzit că odată, Cel Binecuvântat se afla în ținutul Kuru și în acest ținut era un oraș numit Kammasadhamma. Acolo, Cel Binecuvântat s-a adresat călugărilor: „Călugări!”

„Da, domnule, au răspuns călugări.”

Atunci, Cel Binecuvântat a spus: „Aceasta este calea directă pentru purificarea ființelor, pentru depășirea supărării și lamentației, pentru dispariția durerii și suferințe, pentru dobândirea metodei corecte și pentru realizarea Eliberării – cu alte cuvinte, cele patru cadre de referință. Care patru?”

„Există situația în care, un călugăr rămâne concentrat asupra trupului, în natura sa intrinsecă – ardent, alert și conștient – lăsând la o parte aviditatea și suferința în legătură cu lumea. El rămâne concentrat asupra senzațiilor…, asupra minții…, asupra calităților mentale, în natura lor intrinsecă – ardent, alert și conștient – lăsând la o parte aviditatea și suferința în legătură cu lumea.

A. Trupul

„Și cum rămâne un călugăr concentrat asupra trupului, în natura sa intrinsecă?”

[1] „Există situația în care un călugăr care s-a refugiat în sălbăticie, la umbra unui copac sau într-o clădire părăsită, stă jos cu picioarele încrucișate, își menține corpul drept, având conștientizarea drept prioritate. Întotdeauna conștient inspiră, conștient expiră.”

„Inspirând lung, el știe că inspiră lung ori expirând lung, el știe că expiră lung. Sau inspirând scurt, el știe că inspiră scurt ori expirând scurt el știe că expiră scurt. El se antrenează să inspire sensibil la întregul corp (al respirației) și să expire sensibil la întregul corp (al respirației). Se antrenează să inspire calmând activitatea corpului (respirației) și să expire calmând activitatea corpului (respirației). La fel cum un strungar priceput sau ucenicul său, atunci când strunjește o piesă lungă știe că strunjește o piesă lungă ori când strunjește o piesă scurtă știe că strunjește o piesă scurtă; în același fel, călugărul, când inspiră lung știe că inspiră lung ori când expiră scurt știe că expiră scurt… El se antrenează să inspire calmând activitatea corpului (respirației) și să expire calmând activitatea corpului (respirației).”

„În acest fel, el rămâne concentrat în interior, asupra trupului, în natura sa intrinsecă ori în exterior, asupra trupului, în natura sa intrinsecă ori în interior și exterior, asupra trupului, în natura sa intrinsecă. Sau el rămâne concentrat asupra fenomenului apariției cu referire la trup, asupra fenomenului dispariției cu referire la trup sau asupra fenomenului apariției și dispariției cu referire la trup. Sau conștientizarea sa că «trupul există» este menținută doar în măsura necesară pentru cunoaștere și aducere aminte. Si rămâne independent, nesusținut, neagățându-se de nimic în lume. În acest mod un călugăr rămâne concentrat asupra trupului, în natura sa intrinsecă.”

[2] „Și mai departe, atunci când merge, călugărul știe că merge. Când stă în picioare, el știe că stă în picioare. Când șede, el știe că șede. Când stă întins, el știe că stă întins. Indiferent cum îi este dispus corpul el știe poziția acestuia.”

„În acest fel, el rămâne concentrat în interior, asupra trupului, în natura sa intrinsecă ori în exterior… , neagățându-se de nimic în lume. În acest mod un călugăr rămâne concentrat asupra trupului, în natura sa intrinsecă.”

[3] „Și mai departe, când merge înainte și se întoarce, el devine pe deplin atent; când privește înainte sau în depărtare… când își îndoaie sau își întinde membrele… când își poartă roba exterioară, roba superioară și bolul… când mănâncă, când bea, când mestecă și degustă… când urinează și defechează… când merge, stă, șede, adoarme, se trezește, vorbește și tace, el devine pe deplin atent.”

„În acest fel, el rămâne concentrat în interior, asupra trupului, în natura sa intrinsecă ori în exterior… , neagățându-se de nimic în lume. În acest mod un călugăr rămâne concentrat asupra trupului, în natura sa intrinsecă.”

[4] „Și mai departe… ca și cum ar fi un sac cu deschizături la ambele capete, umplut cu diferite soiuri de boabe – grâu, orez, linte, fasole, susan, orez decorticat – iar un om cu vederea bună golindu-l ar reflecta: «Acesta este grâu, acesta este orez, aceasta este linte, aceasta este fasole, acesta este susan, acesta este orez decorticat». În același fel, călugări, un călugăr reflectează chiar asupra acestui corp de la tălpi în sus, de la creștet în jos, învelit în piele și plin de diverse lucruri murdare: «În acest trup se găsește părul capului, părul trupului, unghii, dinți, piele, carne, tendoane, oase, măduvă, rinichi, inimă, ficat, pleură, splină, plămâni, intestin gros, intestin subțire, stomac, fecale, bilă, flegmă, puroi, sânge, transpirație, grăsime, sebum, salivă, mucus, lichid articular, urină».”

„În acest fel, el rămâne concentrat în interior, asupra trupului, în natura sa intrinsecă ori în exterior… , neagățându-se de nimic în lume. În acest mod un călugăr rămâne concentrat asupra trupului, în natura sa intrinsecă.”

[5] „Și mai departe… precum un măcelar priceput sau ucenicul său, după ce a ucis o vacă, ar sta la o răscruce de drumuri și ar tranșa-o, călugărul contemplează tocmai acest trup – indiferent cum stă, indiferent cum este dispus – prin prisma proprietăților sale: «În acest corp există elementul pământ, elementul lichid, elementul foc și elementul vânt».”

„În acest fel, el rămâne concentrat în interior, asupra trupului, în natura sa intrinsecă ori în exterior… , neagățându-se de nimic în lume. În acest mod un călugăr rămâne concentrat asupra trupului, în natura sa intrinsecă.”

[6] „Și mai departe, dacă ar vedea un cadavru aruncat într-un cimitir – mort de o zi, două zile, trei zile – umflat, livid și putrezind, el proiectează această percepție tocmai asupra acestui trup (al său): «Acest trup, de asemenea, are aceeași natură, același viitor, aceeași soartă inexorabilă»…”

„Sau dacă ar vedea un cadavru aruncat într-un cimitir, ciugulit de corbi, vulturi și șoimi, de câini, hiene și alte creaturi.. un schelet mânjit de sânge, legat în tendoane… un schelet fără carne și sânge legat în tendoane… oase dezlipite de tendoane, împrăștiate în toate direcțiile – aici un os de la mână, acolo un os de la picior, aici o tibie, acolo un femur, aici un os de la șold, acolo o vertebră, aici o coastă, acolo sternul, aici un omoplat, acolo o claviculă, aici maxilarul, acolo un dinte, aici craniul… descompus într-o pulbere: el proiectează această percepție tocmai asupra acestui trup (al său): «Acest trup, de asemenea, are aceeași natură, același viitor, aceeași soartă inexorabilă»…”

„În acest fel, el rămâne concentrat în interior, asupra trupului, în natura sa intrinsecă ori în exterior, asupra trupului, în natura sa intrinsecă ori în interior și exterior, asupra trupului, în natura sa intrinsecă. Sau el rămâne concentrat asupra fenomenului apariției cu referire la trup, asupra fenomenului dispariției cu referire la trup sau asupra fenomenului apariției și dispariției cu referire la trup. Sau conștientizarea sa că «trupul există» este menținută doar în măsura necesară pentru cunoaștere și aducere aminte. Si rămâne independent, nesusținut, neagățându-se de nimic în lume. În acest mod un călugăr rămâne concentrat asupra trupului, în natura sa intrinsecă.”

B. Senzațiile

„Și cum rămâne un călugăr concentrat asupra senzațiilor, în natura lor intrinsecă?” Există situația în care un călugăr, atunci când simte o senzație dureroasă, știe că simte o senzație dureroasă. Când simte o senzație plăcută, el știe că simte o senzație plăcută. Când simte o senzație nici plăcută nici neplăcută, el știe că simte o senzație nici plăcută nici neplăcută.”

„Atunci când simte o senzație carnală dureroasă, știe că simte o senzație carnală dureroasă. Atunci când simte o senzație necarnală dureroasă, știe că simte o senzație necarnală dureroasă. Când simte o senzație carnală plăcută, el știe că simte o senzație carnală plăcută. Când simte o senzație necarnală plăcută, el știe că simte o senzație necarnală plăcută. Când simte o senzație carnală nici plăcută nici neplăcută, el știe că simte o senzație carnală nici plăcută nici neplăcută. Când simte o senzație necarnală nici plăcută nici neplăcută, el știe că simte o senzație necarnală nici plăcută nici neplăcută.

„În acest fel, el rămâne concentrat în interior, asupra senzațiilor, în natura lor intrinsecă ori în exterior, asupra senzațiilor, în natura lor intrinsecă ori în interior și exterior, asupra senzațiilor, în natura lor intrinsecă. Sau el rămâne concentrat asupra fenomenului apariției cu referire la senzații, asupra fenomenului dispariției cu referire la senzații sau asupra fenomenului apariției și dispariției cu referire la senzații. Sau conștientizarea sa că «senzațiile există » este menținută doar în măsura necesară pentru cunoaștere și aducere aminte. Și rămâne independent, nesusținut, neagățându-se de nimic în lume. În acest mod un călugăr rămâne concentrat asupra senzațiilor, în natura sa intrinsecă.”

C. Mintea

„Și cum rămâne un călugăr concentrat asupra minții, în natura ei intrinsecă?” Există situația în care un călugăr, atunci când în mintea lui este prezentă dorința, știe că în mintea lui este prezentă dorința. Când în mintea lui nu este prezentă dorința, el știe că în mintea lui nu este prezentă dorința. Când în mintea lui este prezentă aversiunea, știe că în mintea lui este prezentă aversiunea. Când în mintea lui nu este prezentă aversiunea, el știe că în mintea lui nu este prezentă aversiunea. Când în mintea lui este prezentă iluzia, știe că în mintea lui este prezentă iluzia. Când în mintea lui nu este prezentă iluzia, el știe că în mintea lui nu este prezentă iluzia.”

Cânt mintea lui este restrânsă, el știe că mintea lui este restrânsă. Când mintea lui este împrăștiată el știe că mintea lui este împrăștiată. Când mintea lui este extinsă, el știe că mintea lui este extinsă. Când mintea lui nu este lărgită, el știe că minte lui nu este lărgită. Când mintea lui este depășită el știe că mintea lui este depășită. Când mintea lui este nedepășită, el știe că mintea lui este nedepășită. Când mintea lui este concentrată, el știe că mintea lui este concentrată. Când mintea lui nu este concentrată, el știe că mintea lui nu este concentrată. Când mintea lui este eliberată, el știe că mintea lui este eliberată. Când mintea lui nu este eliberată, el știe că mintea lui nu este eliberată.

„În acest fel, el rămâne concentrat în interior, asupra minții, în natura ei intrinsecă ori în exterior, asupra minții, în natura ei intrinsecă ori în interior și exterior, asupra minții, în natura ei intrinsecă. Sau el rămâne concentrat asupra fenomenului apariției cu referire la minte, asupra fenomenului dispariției cu referire la minte sau asupra fenomenului apariției și dispariției cu referire la minte. Sau conștientizarea sa că «mintea există» este menținută doar în măsura necesară pentru cunoaștere și aducere aminte. Si rămâne independent, nesusținut, neagățându-se de nimic în lume. În acest mod un călugăr rămâne concentrat asupra minții, în natura sa intrinsecă.”

D. Calitățile mentale

„Și cum rămâne un călugăr concentrat asupra calităților mentale în natura lor intrinsecă?”

„Există situația în care în care un călugăr rămâne concentrat asupra calităților mentale în natura lor intrinsecă cu referire la cele cinci obstrucții. și cum rămâne un călugăr concentrat asupra calităților mentale în natura lor intrinsecă cu referire la cele cinci obstrucții? În cazul în care este prezentă dorința senzuală, călugărul știe că «În mine este prezentă dorința senzuală.» Sau, nefiind prezentă dorința senzuală el știe «În mine nu este prezentă dorința senzuală.» El știe cum apare dorința senzuală neapărută încă. El știe cum este abandonată dorința senzuală odată ce aceasta a apărut. și știe cum nu va mai apărea dorința senzuală abandonată.” (Aceeași formulă și cu restul obstrucțiilor: aversiunea, lenea și toropeala, agitația și anxietatea și incertitudinea).

„În acest fel, el rămâne concentrat în interior, asupra calităților mentale, în natura lor intrinsecă ori în exterior, asupra calităților mentale, în natura lor intrinsecă ori în interior și exterior, asupra calităților mentale, în natura lor intrinsecă. Sau el rămâne concentrat asupra fenomenului apariției cu referire la calitățile mentale, asupra fenomenului dispariției cu referire la calitățile mentale sau asupra fenomenului apariției și dispariției cu referire la calitățile mentale. Sau conștientizarea sa că «calitățile mentale există» este menținută doar în măsura necesară pentru cunoaștere și aducere aminte. Si rămâne independent, nesusținut, neagățându-se de nimic în lume. În acest mod un călugăr rămâne concentrat asupra calităților mentale, în natura lor intrinsecă, cu referire la cele cinci obstrucții.”

„Și mai departe, călugărul rămâne concentrat asupra asupra calităților mentale în natura lor intrinsecă cu referire la cele cinci agregate ale agățării. și cum rămâne un călugăr concentrat asupra calităților mentale în natura lor intrinsecă cu referire la cele cinci agregate ale agățări? Există situația în care un călugăr știe: «Astfel este forma, astfel este apariția ei, astfel este dispariția ei. Astfel este senzația.. Astfel este percepția.. Astfel sunt fabricațiile.. Astfel este conștiința, astfel este apariția ei, astfel este dispariția ei»”

„În acest fel, el rămâne concentrat în interior, asupra calităților mentale, în natura lor intrinsecă ori în exterior.. nesusținut, neagățându-se de nimic în lume. În acest mod un călugăr rămâne concentrat asupra calităților mentale, în natura lor intrinsecă, cu referire la cele cinci agregate ale agățări.”

„Și mai departe, călugărul rămâne concentrat asupra asupra calităților mentale în natura lor intrinsecă cu referire la cele șase porți interne și externe ale simțurilor. și cum rămâne un călugăr concentrat asupra calităților mentale în natura lor intrinsecă cu referire la cele șase porți interne și externe ale simțurilor? Există situația în care un călugăr știe ochiul, știe formele, știe obstacolele care apar în dependență de amândouă. El știe cum apare un obstacol neapărut încă. El știe cum este abandonat obstacolul odată ce aceasta a apărut. și știe cum nu va mai apărea obstacolul abandonat.” (Aceeași formulă și cu restul porților simțurilor: urechea, nasul, limba, trupul și intelectul).”

„În acest fel, el rămâne concentrat în interior, asupra calităților mentale, în natura lor intrinsecă ori în exterior.. nesusținut, neagățându-se de nimic în lume. În acest mod un călugăr rămâne concentrat asupra calităților mentale, în natura lor intrinsecă, cu referire la cele șase porți interne și externe ale simțurilor.”

„Și mai departe, călugărul rămâne concentrat asupra asupra calităților mentale în natura lor intrinsecă cu referire la cei șapte factori ai Iluminării. și cum rămâne el concentrat asupra calităților mentale în natura lor intrinsecă cu referire la cei șapte factori ai Iluminării? Există situația în care Conștientizarea ca factor al Iluminării este prezentă, el știe: «Conștientizarea ca factor al Iluminării este prezentă în mine», Sau nefiind prezentă Conștientizarea ca factor al Iluminării, el știe: «Conștientizarea ca factor al Iluminării nu este prezentă în mine»” El știe cum apare El știe cum apare conștientizarea ca factor al Iluminării neapărută încă. și știe cum ajunge la culme cultivarea conștientizării ca factor al Iluminării, odată ce aceasta a apărut (Aceeași formulă și cu restul factorilor Iluminării: analiza calităților, persistența, extazul, calmul, concentrarea și detașarea).”

„În acest fel, el rămâne concentrat în interior, asupra calităților mentale, în natura lor intrinsecă ori în exterior.. nesusținut, neagățându-se de nimic în lume. În acest mod un călugăr rămâne concentrat asupra calităților mentale, în natura lor intrinsecă, cu referire la cei șapte factori ai Iluminării.”

„Și mai departe, călugărul rămâne concentrat asupra asupra calităților mentale în natura lor intrinsecă cu referire la cele patru adevăruri nobile. și cum rămâne el concentrat asupra calităților mentale în natura lor intrinsecă cu referire la cele patru adevăruri nobile? Există situația în care el știe, așa cum este, că «Aceasta este suferința… Aceasta este originea suferinței… Aceasta este încetarea suferinței… Aceasta este calea ce conduce la încetarea suferinței»”

„Acum, care este nobilul adevăr al suferinței? Nașterea este suferință, îmbătrânirea este suferință, moartea este suferință; tristețea, lamentația, durerea, nefericirea și disperarea sunt suferință; asocierea cu neplăcutul este suferință; separarea de plăcut este suferință; să nu primești ceea ce vrei este suferință. Pe scurt, cele cinci agregate ale agățării creează suferință.”

„Și ce este nașterea? Orice naștere, succesiune, ființare, ivire, apariție a agregatelor și dobândire a sferelor senzoriale a variatelor ființe din acest grup de ființe sau din altele, se cheamă naștere.”

„Și ce este îmbătrânirea? Orice îmbătrânire, veștejire, sfărâmare, înălbire, zbârcire, orice declin al forței vitale, scădere a facultăților variatelor ființe din acest grup de ființe sau din altele, se cheamă îmbătrânire.”

„Și ce este moartea? Orice deces, stingere, destrămare, dispariție, moarte, împlinire a timpului, dezmembrare a agregatelor, abandonare a trupului, întrerupere a forței vitale a variatelor ființe din acest grup de ființe sau din altele, se cheamă moarte.”

„Și ce este tristețea? Orice tristețe, întristare, mâhnire, tristețe interioară, mâhnire interioară a cuiva atins de nenorocire, de un lucru dureros, aceasta se cheamă tristețe.”

„Și ce este lamentația? Orice plâns, jale, lamentație, lăcrimare, tânguire a cuiva atins de nenorocire, de un lucru dureros, aceasta se cheamă lamentație.”

„Și ce este durerea? Orice este experimentat ca o durerea trupească, un disconfort trupesc, durere sau disconfort născut din contact trupesc, se cheamă durere.”

„Și ce este nefericirea? Orice este experimentat ca durere mentală, disconfort mental, durere sau disconfort născut din contact mental, se cheamă nefericire.”

„Și ce este disperarea? Orice disperare, deznădejde, disperare a cuiva tins de nenorocire, de un lucru dureros, aceasta se cheamă disperare.”

„Și ce este suferința asocierii cu neplăcutul? Există situația când priveliști, sunete, mirosuri, gusturi sau senzații tactile de nedorit, neplăcute neatractive îi apar cuiva; sau cineva este în conexiune, contact, relație, interacțiune cu cei care îi doresc răul sau vor să îi facă rău sau să îi doresc disconfort sau nu îi doresc să se elibereze din jug. Aceasta se cheamă suferința asocierii cu neplăcutul.”

„Și ce este suferința separării de plăcut? Există situația când priveliști, sunete, mirosuri, gusturi sau senzații tactile de dorit, plăcute atractive nu îi apar cuiva; sau cineva nu este în conexiune, contact, relație, interacțiune cu cei care îi doresc binele sau vor să îi facă bine sau să îi doresc confort sau îi doresc să se elibereze din jug, nici cu mama sa, cu tatăl, cu fratele4, sora, prietenii, camarazii sau cu rudele. Aceasta se cheamă suferința separării de plăcut.”

„Și ce este suferința de a nu primi ceea ce vrei? Fiind subiect al nașterii, se naște dorința «O! Fie ca noi să nu fim subiect al nașterii, fie ca nașterea să ne ocolească.» Însă așa ceva nu se dobândește doar prin dorință. Aceasta este suferința de a nu primi ceea ce vrei. Fiind subiect al îmbătrânirii, bolii, morții, tristeții, lamentației, durerii, nefericirii și disperării se naște dorința «O! Fie ca noi să nu fim subiect al îmbătrânirii… bolii… morții… tristeții… lamentației, durerii, nefericirii și disperării și fie ca îmbătrânirea… boala… moartea… tristețea… lamentația, durerea, nefericirea și disperarea să ne ocolească.» Însă așa ceva nu se dobândește doar prin dorință.. Aceasta este suferința de a nu primi ceea ce vrei.”

„Și care sunt cele cinci agregate ale agățării care, pe scurt, sunt suferință? Forma ca și agregat al agățării este suferință, senzația ca și agregat al agățării este suferință, percepția ca și agregat al agățării este suferință, fabricațiile ca și agregat al agățării sunt suferință, conștiința ca și agregat al agățării este suferință. Acestea sunt cele cinci agregate ale agățării care, pe scurt, sunt suferință.”

„Acesta este nobilul adevăr al suferinței.”

„Și care este nobilul adevăr al originii suferinței? Dorința ce conduce la devenire – însoțită de pasiune și încântare, găsind încântare acum aici, apoi acolo – dorința senzuală, dorința pentru devenire, dorința pentru ne-devenire.”

„Și unde apare dorința atunci când apare? și unde se adăpostește atunci când se adăpostește? În orice îndrăgește și place în termeni lumești. Acolo apare dorința atunci când apare. Acolo se adăpostește atunci când se adăpostește.”

„Și ce îndrăgește și place în termeni lumești? Ochiul îndrăgește și place în termeni lumești. Acolo apare dorința atunci când apare. Acolo se adăpostește atunci când se adăpostește.”

„Urechea… Nasul… Limba… Trupul… Intelectul…”

„Formele… Sunetele… Mirosurile… Gusturile… Senzațiile tactile… Ideile…”

„Conștiința ochiului… Conștiința urechii… Conștiința nasului… Conștiința limbii… Conștiința trupului… Conștiința intelectului…”

„Contactul cu ochiul… Contactul cu urechea… Contactul cu nasul… Contactul cu limba… Contactul cu trupul… Contactul cu intelectul…”

„Senzația născută din contactul cu ochiul… Senzația născută din contactul cu urechea… Senzația născută din contactul cu nasul… Senzația născută din contactul cu limba… Senzația născută din contactul cu trupul… Senzația născută din contactul cu intelectul…”

„Percepția formelor… Percepția sunetelor… Percepția mirosurilor… Percepția gusturilor… Percepția senzațiilor tactile… Percepția ideilor…”

„Intenția referitoare la forme… Intenția referitoare la sunete… Intenția referitoare la mirosuri… Intenția referitoare la gusturi… Intenția referitoare la senzații tactile… Intenția referitoare la idei…”

„Dorința pentru forme… Dorința pentru sunete… Dorința pentru mirosuri… Dorința pentru gusturi… Dorința pentru senzații tactile… Dorința pentru idei…”

„Gânduri direcționate înspre forme… Gânduri direcționate înspre sunete… Gânduri direcționate înspre mirosuri… Gânduri direcționate înspre gusturi… Gânduri direcționate înspre senzații tactile… Gânduri direcționate înspre idei…”

„Evaluarea formelor… Evaluarea sunetelor… Evaluarea mirosurilor… Evaluarea gusturilor… Evaluarea senzațiilor tactile… Evaluarea ideilor îndrăgește și place în termeni lumești. Acolo apare dorința atunci când apare. Acolo se adăpostește atunci când se adăpostește.”

„Acesta este nobilul adevăr al originii suferinței.”

„Și care este nobilul adevăr al încetării suferinței? Dispariția completă și încetarea, renunțarea, abandonarea, eliberarea și lepădarea de chiar această dorință.”

„Și unde este abandonată această dorință atunci când este abandonată? și unde încetează ea atunci când încetează? În orice îndrăgește și place în termeni lumești. Acolo este abandonată această dorință atunci când este abandonată. Acolo încetează ea atunci când încetează.”

„Și ce îndrăgește și place în termeni lumești? Ochiul îndrăgește și place în termeni lumești. Acolo este abandonată această dorință atunci când este abandonată. Acolo încetează ea atunci când încetează.”