Am auzit că, odată, Cel Binecuvântat stătea în apropiere de Sāvatthī, în Jetavana, mănăstirea lui Anāthapiṇḍika. Acolo el s-a adresat călugărilor: „Călugărilor!”

„Da, doamne,” au răspuns călugării.

Cel Binecuvântat a zis, „Călugărilor, înainte de trezirea mea de sine însumi, când încă eram un Bodhisatta netrezit, gândul mi s-a ivit: «De ce nu continuu să-mi împart gândirea în două feluri?» Așadar am făcut gânditul îmbibat cu senzualitate, gânditul îmbibat cu voință bolnăvicioasă și gânditul îmbibat cu agresivitate de un fel, iar gânditul îmbibat cu renunțare, gânditul îmbibat cu voință nebolnăvicioasă și gânditul îmbibat cu neagresivitate de un alt fel.

„Și cum am rămas astfel băgător de seamă, înfocat și hotărât, gânditul îmbibat cu senzualitate a răsărit în mine. Am distins că «Gânditul îmbibat cu senzualitate a răsărit în mine și îndrumă spre propria mea nenorocire sau la nenorocirea altora sau la nenorocirea noastră. Acesta împiedică discernământul, promovează enervarea și nu duce la Dezlegare.»

„Cum am observat că îndrumă spre propria mea nenorocire, s-a retras. Cum am observat că îndrumă la nenorocirea altora… La nenorocirea noastră… Împiedică discernământul, promovează enervarea și nu îndrumă spre Dezlegare, s-a retras. Oricând gânditul îmbibat cu senzualitate a răsărit, pur și simplu l-am abandonat, l-am gonit, l-am șters fără urmă.

„Și cum am rămas astfel băgător de seamă, înfocat și hotărât, gânditul îmbibat cu voință bolnăvicioasă a răsărit în mine. Am distins că «Gânditul îmbibat cu voință bolnăvicioasă a răsărit în mine și îndrumă spre propria mea nenorocire sau la nenorocirea altora sau la nenorocirea noastră. Acesta împiedică discernământul, promovează enervarea și nu duce la Dezlegare.»

„Cum am observat că îndrumă spre propria mea nenorocire, s-a retras. Cum am observat că îndrumă la nenorocirea altora… La nenorocirea noastră… Împiedică discernământul, promovează enervarea și nu îndrumă spre Dezlegare, s-a retras. Oricând gânditul îmbibat cu voință bolnăvicioasă a răsărit, pur și simplu l-am abandonat, l-am gonit, l-am șters fără urmă.”

„Și cum am rămas astfel băgător de seamă, înfocat și hotărât, gânditul îmbibat cu agresivitate a răsărit în mine. Am distins că «Gânditul îmbibat cu agresivitate a răsărit în mine și îndrumă spre propria mea nenorocire sau la nenorocirea altora sau la nenorocirea noastră. Acesta împiedică discernământul, promovează enervarea și nu duce la Dezlegare.»

„Cum am observat că îndrumă spre propria mea nenorocire, s-a retras. Cum am observat că îndrumă la nenorocirea altora… La nenorocirea noastră… Împiedică discernământul, promovează enervarea și nu îndrumă spre Dezlegare, s-a retras. Oricând gânditul îmbibat cu agresivitate a răsărit, pur și simplu l-am abandonat, l-am gonit, l-am șters fără urmă.

„Orice urmărește un călugăr cu gândirea și judecata, aceea devine înclinația conștiinței lui. Dacă un călugăr continuă să urmărească gânditul îmbibat cu senzualitate, abandonând gânditul îmbibat cu renunțare, mintea sa înclină spre gânditul îmbibat cu senzualitate. Dacă un călugăr continuă a urmări gânditul îmbibat cu voință bolnăvicioasă, abandonând gânditul îmbibat cu voință nebolnăvicioasă, mintea sa înclină spre gânditul îmbibat cu voință bolnăvicioasă. Dacă un călugăr continuă a urmări gânditul îmbibat cu agresivitate, abandonând gânditul îmbibat cu neagresivitate, mintea sa înclină spre gânditul îmbibat cu agresivitate.

„La fel cum în ultima lună a Ploilor, în anotimpul tomnatic când culturile se coc, un văcar s-ar îngriji de vacile lui: le-ar atinge și împunge și verifica și struni cu un băț pe partea asta și cealaltă. De ce asta? Pentru că prevede o pedeapsă sau încarcerare sau o amendă sau mustrare publică reieșind din acest lucru [dacă ar lăsa vacile să mișune prin straturi]. În același fel am prevăzut reținere, degradare și pângărire în trăsăturile neiscusite și am prevăzut în trăsăturile iscusite recompense înrudite cu renunțarea și promovând curățirea.

„Și cum am rămas astfel băgător de seamă, înfocat și hotărât, gânditul îmbibat cu renunțare a răsărit în mine. Am distins că «Gânditul îmbibat cu renunțare a răsărit în mine; și asta nu conduce nici la propria mea nenorocire, nici la nenorocirea altora, nici la nenorocirea noastră. Nutrește discernământul, promovează lipsa de enervare și conduce la Dezlegare. Dacă ar fi să gândesc și să cumpănesc aliniat cu aceasta chiar o noapte… Chiar și o zi… Chiar și o zi și o noapte, nu-mi pot imagina niciun pericol care să apară din asta, cu excepția faptului că gânditul și cumpănitul vreme îndelungată ar obosi corpul. Când corpul e obosit, mintea e perturbată; și o minte perturbată e departe de concentrare.» Așa că mi-am stabilizat mintea drept înăuntru, am așezat-o, unificat-o și concentrat-o. De ce am procedat astfel? Pentru ca mintea mea să nu fie perturbată.

„Și cum am rămas astfel băgător de seamă, înfocat și hotărât, gânditul îmbibat cu voință nebolnăvicioasă a răsărit în mine. Am distins că «Gânditul îmbibat cu voință nebolnăvicioasă a răsărit în mine; și asta nu conduce nici la propria mea nenorocire, nici la nenorocirea altora, nici la nenorocirea noastră. Nutrește discernământul, promovează lipsa de enervare și conduce la Dezlegare. Dacă ar fi să gândesc și să cumpănesc aliniat cu aceasta chiar o noapte… Chiar și o zi… Chiar și o zi și o noapte, nu-mi pot imagina niciun pericol care să apară din asta, cu excepția faptului că gânditul și cumpănitul vreme îndelungată ar obosi corpul. Când corpul e obosit, mintea e perturbată; și o minte perturbată e departe de concentrare.» Așa că mi-am stabilizat mintea drept înăuntru, am așezat-o, unificat-o și concentrat-o. De ce am procedat astfel? Pentru ca mintea mea să nu fie perturbată.

„Și cum am rămas astfel băgător de seamă, înfocat și hotărât, gânditul îmbibat cu neagresivitate a răsărit în mine. Am distins că «Gânditul îmbibat cu voință neagresivitate a răsărit în mine; și asta nu conduce nici la propria mea nenorocire, nici la nenorocirea altora, nici la nenorocirea noastră. Nutrește discernământul, promovează lipsa de enervare și conduce la Dezlegare. Dacă ar fi să gândesc și să cumpănesc aliniat cu aceasta chiar o noapte… Chiar și o zi… Chiar și o zi și o noapte, nu-mi pot imagina niciun pericol care să apară din asta, cu excepția faptului că gânditul și cumpănitul vreme îndelungată ar obosi corpul. Când corpul e obosit, mintea e perturbată; și o minte perturbată e departe de concentrare.» Așa că mi-am stabilizat mintea drept înăuntru, am așezat-o, unificat-o și concentrat-o. De ce am procedat astfel? Pentru ca mintea mea să nu fie perturbată.

„Orice urmărește un călugăr cu gândirea și judecata, aceea devine înclinația conștiinței lui. Dacă un călugăr continuă să urmărească gânditul îmbibat cu renunțare, abandonând gânditul îmbibat cu senzualitate mintea sa înclină spre gânditul îmbibat cu renunțare. Dacă un călugăr continuă a urmări gânditul îmbibat cu voință nebolnăvicioasă, abandonând gânditul îmbibat cu voință bolnăvicioasă, mintea sa înclină spre gânditul îmbibat cu voință nebolnăvicioasă. Dacă un călugăr continuă a urmări gânditul îmbibat cu neagresivitate, abandonând gânditul îmbibat cu agresivitate, mintea sa înclină spre gânditul îmbibat cu neagresivitate.

La fel cum în ultima luna a sezonului cald, când toate culturile au fost adunate în sat, un văcar s-ar îngriji de vacile lui: în timp ce se odihnește la umbra unui copac sau în câmp deschis, el doar rămâne lucid privind «acele vaci.» În același fel, eu doar am rămas lucid privind «acele calități mentale.»

Persistență neabătută a fost stârnită în mine și luciditatea neîntinată a fost instaurată. Corpul meu era calm și nestârnit, mintea mea concentrată și singură. Cu totul retras din senzualitate, retras din trăsături neiscusite, am intrat și rămas în prima jhana: extaz și plăcere născute din retragere, însoțite de gând direcționat și evaluare. Cu liniștirea gândurilor direcționate și evaluărilor, am intrat și am rămas în cea de-a doua jhana: răpire și plăcere născută din stăpânire de sine, unificarea conștiinței libere de gând direcționat și evaluare – certitudine interioară. Odată cu dispariția răpirii am rămas echidistant, lucid și alert și sensibil fizic la plăcere. Am intrat și am rămas în cea de-a treia jhana, despre care Cei Nobili declară, «Echidistant și lucid, are o statornicie plăcută.» Odată cu abandonarea plăcerii și durerii – precum cu dispariția anterioară a exaltării și extenuării – am intrat și am rămas în cea de-a patra jhana: puritatea echidistanței și luciditate, nici plăcere, nici durere.

„Când mintea a fost astfel concentrată, purificată, strălucitoare, imaculată, scăpată de pângărire, pliabilă, maleabilă, stabilă și ajunsă la imperturbabilitate, am direcționat-o spre cunoașterea amintirii vieților mele anterioare. Mi-am amintit sumedenia de vieți anterioare, astea fiind, o naștere, două… Cinci, zece… Cincizeci, o sută, o mie, o sută de mii, numeroase epoci de contracție cosmică, numeroase epoci de expansiune cosmică, numeroase epoci de contracție și expansiune cosmică: «Acolo am avut astfel de nume, am aparținut unui astfel de clan, am avut o asemenea înfățișare. Astfel mi-a fost mâncarea, astfel experiența mea de plăcere și durere, astfel mi-a fost sfârșitul vieții. Stingându-mă din starea aceea, am reapărut acolo. Și acolo aveam un astfel de nume, am aparținut unui astfel de clan, am avut o asemenea înfățișare. Astfel mi-a fost mâncarea, astfel experiența mea de plăcere și durere, astfel mi-a fost sfârșitul vieții. Stingându-mă din starea aceea, am reapărut aici.» Astfel mi-am amintit sumedenia de vieți anterioare în modurile și detaliile lor.”

„Aceasta a fost prima cunoaștere pe care am dobândit-o în prima veghe a nopții. Ignoranța a fost distrusă; cunoașterea a răsărit; întunericul a fost distrus; lumină a răsărit – cum se întâmplă în insul care e băgător de seamă, înfocat și hotărât.”

„Când mintea a fost astfel concentrată, purificată, strălucitoare, imaculată, scăpată de pângărire, pliabilă, maleabilă, stabilă și ajunsă la imperturbabilitate, am direcționat-o spre cunoașterea trecerii și reapariției ființelor. Am văzut – prin intermediul ochiului divin, purificat și care-l depășește pe cel uman – ființe trecând și reapărând și am deslușit cum sunt inferioare și superioare, frumoase și urâte, norocoase și nenorocoase în concordanță cu kamma lor: «Aceste ființe – care au fost înzestrate cu o conduită rea a corpului, vorbirii și minții, care i-au ocărât pe Cei Nobili, au avut perspective greșite și au luat asupra lor fapte sub influența perspectivelor greșite – cu descompunerea corpului, după moarte, au reapărut în planul depravării, destinația cea rea, tărâmurile de jos, în iad. Dar aceste ființe – care au fost înzestrate cu o conduită bună a corpului, vorbirii și minții, care nu i-au ocărât pe Cei Nobili, au avut perspective drepte – cu descompunerea corpului, după moarte, au reapărut în destinațiile bune, în lumea paradisiacă.» Astfel – prin intermediul ochiului divin, purificat și care-l depășește pe cel uman – am văzut ființe trecând și reapărând și am deslușit cum sunt inferioare și superioare, frumoase și urâte, norocoase și nenorocoase în concordanță cu kamma lor.” „Aceasta a fost cea de-a doua cunoaștere pe care am dobândit-o în cea de-a doua veghe a nopții. Ignoranța a fost distrusă; cunoașterea a răsărit; întunericul a fost distrus; lumină a răsărit – cum se întâmplă în insul care e băgător de seamă, înfocat și hotărât.”

„Când mintea a fost astfel concentrată, purificată, strălucitoare, imaculată, scăpată de pângărire, pliabilă, maleabilă, stabilă și ajunsă la imperturbabilitate, am direcționat-o spre cunoașterea sfârșirii fermentațiilor mentale. Am deslușit, așa cum a ajuns să fie, că «Acesta e stresul… Acesta e originea stresului… Aceasta e încetarea stresului… Aceasta e calea care conduce la încetarea stresului… Acestea sunt fermentațiile… Aceasta e originea fermentațiilor… Aceasta e calea care duce la încetarea fermentațiilor.» Inima mea, astfel cunoscând, astfel văzând, a fost eliberată de fermentația senzualității, eliberată de fermentația devenirii, eliberată de fermentația ignoranței. Cu eliberare, a fost cunoaștere: «Eliberat.» Am deslușit că «Nașterea s-a sfârșit, viața sfântă e îndeplinită, sarcina a fost terminată. Nu mai e nimic pentru lumea aceasta.»”

„Aceasta a fost cea de-a treia cunoaștere pe care am dobândit-o în cea de-a treia veghe a nopții. Ignoranța a fost distrusă; cunoașterea a răsărit; întunericul a fost distrus; lumină a răsărit – cum se întâmplă în insul care e lucid, înfocat și hotărât.”

„Presupuneți, călugărilor, că într-o sălbăticie împădurită ar fi o mare mlaștină scăzută, de care depindea traiul unei mari turme de căprioare; și un anumit om ar fi să apară, nedorindu-le beneficiul, nedorindu-le bunăstarea, nedorindu-le răgazul de la constrângere. Ar îngrădi calea sigură, odihnitoare care conduce la extazierea lor și le-ar deschide o cale falsă, ar întinde o nadă bărbătească, ar plasa o nadă femeiască și astfel, turma mare de căprioare ar cădea în ruină, dezastru și decimare. Apoi să presupunem că un anumit om ar fi să apară tot în fața aceleiași turme mari de căprioare, dorindu-le beneficiul, dorindu-le bunăstarea, dorindu-le răgazul de la constrângere. Ar deschide calea sigură, odihnitoare, care duce la extaziere lor, ar închide calea falsă, ar înlătura nada bărbătească, ar distruge nada femeiască și astfel turma mare de căprioare, în cele din urmă, ar ajunge la creștere, înmulțire și abundență.”

„Am făcut această comparație pentru a transmite un înțeles. Înțelesul e acesta: «Marea mlaștină scăzută» reprezintă senzualitatea. «Marea turmă de căprioare» reprezintă ființele. «Omul care nu le dorește beneficiul, nu le dorește bunăstarea, nu le dorește răgazul de la constrângere» reprezintă Mara, Răul. «Calea falsă» reprezintă calea din opt părți greșită, adică perspectivă greșită, hotărâre greșită, vorbire greșită, faptă greșită, trai greșit, efort greșit, luciditate greșită și concentrare greșită. «Nada bărbătească» reprezintă pasiune și încântare. «Nada femeiască» reprezintă ignoranța. «Omul care le dorește beneficiul, care le dorește bunăstarea, care le dorește răgazul de la constrângere» îl reprezintă pe Tathagata, Cel Vrednic, Cel Trezit de Sine Însuși cum se cuvine. «Calea sigură, odihnitoare care conduce la extazierea lor» reprezintă calea din opt părți nobilă, adică perspectivă dreaptă, hotărâre dreaptă, vorbire dreaptă, faptă dreaptă, trai drept, efort drept, luciditate dreaptă și concentrare dreaptă.”

„Deci, călugărilor, am deschis calea sigură, odihnitoare, închis calea falsă, am eliminat nada bărbătească, am distrus nada femeiască. Orice ar trebui să facă un învățător – căutând bunăstarea discipolilor lui, din simpatie pentru ei – asta am făcut pentru voi. Acolo sunt rădăcini de copaci; acolo locașuri goale. Practicați jhana, călugărilor. Nu fiți lipsiți de băgare de seamă. Nu cădeți mai târziu în regret. Acesta e mesajul nostru pentru voi.”

Acestea sunt cele spuse de Cel Binecuvântat. Bucuroși, călugării s-au încântat în cuvintele Celui Binecuvântat.

The Middle Discourses

|_A. The First Fifty

|__II. The Chapter on the Lion’s Roar

MN19. Două feluri de a gândi

Translations [37]

English

繁體字

日本語

한국어

Français

Deutsch

Italiano

Español

Português

Русский

Nederlands

Norsk

Magyar

Srpski

Čeština

Română

Slovenščina

Suomi

Türkçe

Lietuvių Kalba

हिंदी

বাংলা

Việt Ngữ

Bahasa Indonesia

සිංහල

ပြန်သွားရန်

ภาษาไทย

पाळिभासा (Pāli)

Reference